Cine ştie răspunde! Care este rolul sângelui?

0
122

sangeSângele funcţionează ca un sistem eficient de transport şi distribuţie a oxigenului şi a hranei de care au nevoie celulele. De asemenea, menţine constantă temperatura corpului şi, luptând împotriva infecţiilor, protejează organismul de boli. Vasele sanguine formează o reţea eficientă de „canale”, lungă de mii de kilometri, care constituie sistemul circulator. Ȋn lunga sa călătorie, sângele parcurge două circuite: cel arterial şi cel venos. Ȋn primul circuit, sângele, pompat de la inimă către periferia corpului, este îmbogăţit cu oxigenul preluat de la plămâni şi cu substanţele nutritive absorbite în intestin. Ȋn al doilea circuit, sângele se întoarce la inimă, încărcat cu substanţe din resturi pentru eliminare.

Cine, Cum, Când • Din ce este făcut sângele?

Sângele este constituit în mare parte din plasmă, un lichid în care plutesc celulele sanguine: globulele roşii, angajate în transportul oxigenului şi dioxidului de carbon, globulele albe, care au sarcina să apere organismul de boli, şi trombocitele, care ajută la coagularea sângelui. Când celulele sanguine mor, ele sunt distruse de ficat şi de splină şi sunt înlocuite cu alte celule noi. Sângele este fabricat neîncetat în măduvă, un ţesut situat în interiorul oaselor şi legat de vasele sanguine.

Dacă am putea urmări parcursul unei picături de sânge, am vedea că trece prin inimă de mai mult de 1000 de ori pe zi.

Ȋntr-o zi, inima bate de mai mult de 100 000 de ori.

Sistemul circulator conţine 4,5 litri de sânge.

Inima unui nou născut bate de 130-140 de ori pe minut, inima unui adult bate de 60-80 ori.

Un milimetru cub de sânge conţine aproximativ 5 milioane de globule roşii.

Purificarea sângelui

În drumul său, sângele trece prin ficat, cea mai mare glandă a corpului nostru (cântăreşte în medie 1,5 kg), situată în partea dreaptă a abdomenului. Aici, celule speciale ajută sângele să transforme substanţele nutritive şi să-l cureţe de eventualele bacterii şi substanţe toxice (de exemplu, medicamentele şi otrăvurile).

De ce bate inima?

Inima bate neîncetat pentru a-i furniza sângelui impulsul necesar parcurgerii traseului. Este un muşchi cam de mărimea unui pumn, situat între cei doi plămâni. Este format din patru cavităţi: auricule (drept şi stâng) şi ventricule (drept şi stâng). Acestea separă sângele care circulă prin artere, bogat în oxigen şi hrană destinate periferiei corpului, de sângele care curge prin vene, încărcat cu reziduuri, care se întoarce la plămâni pentru a fi oxigenat. Fiecare bătaie a inimii corespunde cu două contracţii: una pentru a se reumple cu sânge, cealaltă pentru a-l expulza cu forţă.

Marea Carte, Ed. Litera Internaţional

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ