Cine se poate lăuda că are inima curată?

0
22

inimaDar bine e să vă explic mai departe parabola! Ce se spune mai departe? Să auzim ce răspunde Avraam, când bogatul i-a zis: Trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului lui în apă şi să-mi răcorească limba! Fiule, îi răspunde Avraam, adu-ţi aminte că ai luat cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, mare prăpastie s-a întărit între noi şi voi, ca cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi . Împovărătoare sunt cuvintele acestea şi ne umplu sufletul de mare durere. Aceasta o ştiu, de asemenea, şi eu. Dar cu cât aceste cuvinte mustră mai tare conştiinţa, cu atât mai mult se foloseşte de pe urma lor sufletul celor pe care-i mustră conştiinţa. Dacă ni s-ar spune nouă aceste cuvinte dincolo, cum i s-au spus bogatului, ar trebui cu adevărat să bocim, să plângem şi să jelim, că nu ne-ar mai fi rămas timp de pocăinţă. Dar pentru că le auzim cât timp suntem aici, pe pământ, unde ne mai putem veni în simţiri, unde ne mai putem curaţi păcatele, unde putem dobândi multă îndrăznire şi ne putem schimba, înfricoşaţi de nenorocirile ce-au dat peste alţii, să mulţumim Bunului Dumnezeu, Care, prin pedepsirea altora, ne deşteaptă din trândăvia noastră şi ne trezeşte pe noi, care dormim. De aceea ne-a spus mai dinainte toate acestea, ca să nu le pătimim. Că de-ar fi vrut să ne pedepsească, nu ni le-ar fi spus mai dinainte; dar, pentru că nu vrea să ne supună la pedeapsă, ne spune mai dinainte pedeapsa, pentru ca, înţelepţindu-ne spusa, să scăpăm de încercarea faptei. Dar pentru ce Avraam n-a zis: „Ai primit cele bune ale tale”, ci a zis” Ai luat ? Ştiu bine că vă amintiţi, spunând că noian mare de gânduri îmi deschide acest cuvânt. Cuvântul „ai luat” arată o datorie; iei ceea ce ţi se datorează.

– Dar dacă bogatul acesta a fost ticălos, nelegiuit, crud şi neomenos, pentru ce nu i-a spus: „Ai primit cele bune ale tale”, ci ai luat, ca şi cum i s-ar fi datorat ceva, i s-ar fi cuvenit? Ce înţelegem de aici?

– Unii oameni, oricât de ticăloşi ar fi, de s-ar fi coborât până la cele mai mari păcate, au făcut şi ei o faptă bună sau mai multe. Că ceea ce spun acum nu-i o presupunere a mea, vă voi arăta prin cele ce urmează. A fost oare un ticălos mai mare ca judecătorul cel nedrept? A fost oare cineva mai neomenos? A fost oare cineva mai fără de frică de Dumnezeu? Nu! Judecătorul acesta nici de Dumnezeu nu se temea, nici de oameni nu se ruşina. Dar, cu toate că era atât de ticălos, a făcut şi el un bine: a miluit-o pe văduva care-l supăra mereu cu rugămintea ei, s-a învoit să-i facă pe plac, i-a împlinit cererea şi a scăpat-o de cel ce o nedreptăţea. Aşa că se poate întâmpla ca cineva să fie desfrânat, dar să fie de multe ori şi milostiv; sau să fie neomenos, dar înfrânat; iar dacă este şi desfrânat, şi neomenos, totuşi se poate ca în toată viaţa lui să fi făcut măcar o faptă bună. Acelaşi lucru iarăşi trebuie să-l gândim şi despre oamenii buni. După cum cei ticăloşi fac uneori şi câte o faptă bună, tot aşa şi oamenii vrednici şi virtuoşi păcătuiesc şi ei adeseori: Cine se poate lăuda, spune Scriptura, că are inima curată? Sau cine va cuteza a zice că este curat de păcate?

 Aşadar, pentru că era cu putinţă ca şi bogatul acesta, chiar dacă se coborâse până la cele mai mari păcate, să fi făcut vreo faptă bună, iar Lazăr, chiar dacă ajunsese până la culmea virtuţii, să fi săvârşit un păcat uşor, de aceea ia seama cum le arată pe amândouă patriarhul, zicând: Şi tu ai luat cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele. Cu alte cuvinte, spune aşa: „Dacă tu ai făcut vreo faptă bună şi ţi se datorează plată pentru ea, plata ţi-ai primit-o în lume, chefuind, petrecând, fiind bogat, bucurându-te de bunăstare şi de multă fericire; iar acesta, dacă a făcut vreun păcat, şi-a luat plata chinuindu-se în sărăcie, foamete şi în cele mai mari suferinţe. Şi gol a venit aici fiecare dintre voi doi: Lazăr gol de păcate, iar tu, de fapte de dreptate. Pentru aceea el are o bucurie fără umbră, iar tu suferi o pedeapsă fără de mângâiere. Când sunt mici şi neînsemnate faptele noastre bune, dar mare şi nespusă povara păcatelor, şi ne bucurăm aici, în viaţa aceasta, de bunăstare, fără s-avem vreo suferinţă, vom pleca negreşit din lumea aceasta goi şi lipsiţi de răsplata faptelor bune, pentru că ne-am luat aici toată răsplata; după cum, când sunt mari şi multe faptele bune, dar mici şi neînsemnate păcatele şi îndurăm suferinţe, pentru că am ispăşit aici aceste mici păcate, luăm dincolo, pe lumea cealaltă, răsplata curată şi neştirbită a faptelor noastre bune. Aşadar, când vezi pe cineva trăind în păcate, fără să aibă aici vreo suferinţă, nu-l ferici, ci plânge-l, jeleşte-l, că are să îndure dincolo toate suferinţele, aşa cum s-a întâmplat şi cu bogatul acesta! Iarăşi, când vezi pe cineva îngrijindu-se de virtute şi suferind nesfârşite încercări, fericeşte-l, calcă-i pe urme, pentru că a ispăşit aici toate păcatele lui şi pentru că i se gătesc dincolo multele răsplăţi ale răbdării, aşa cum s-a întâmplat şi cu Lazăr.

„Omilii la săracul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ