Cine își asumă de bunăvoie păcatul

0
28

Cine îşi asumă de bunăvoie păcatul asupra sa, aceluia jugul îi este uşor. Cine aruncă însă păcatul său asupra altuia sau îl primeşte cu silă asupra sa, aceluia jugul îi este greu.

Hristos a primit asupra Sa, de bunăvoie, păcatele întregii lumi şi a mărturisit totuşi că jugul Său este uşor.

Uşurinţa jugului nu stă în păcat, ci în asumarea de bunăvoie a păcatului asupră. Greutatea jugului nu stă în păcat, ci în asumarea cu rea-voire a păcatului asupră.

Adam a aruncat păcatul său asupra Evei, iar Eva asupra şarpelui. De aceea toţi trei au fost aruncaţi în roata vremii, în care şi astăzi se ceartă al cui a fost păcatul.

Oare păcatul este al duhului (al bărbatului), ori este al trupului (al femeii, al naturii), ori este al duhului neomenesc înclinat spre păcatul trupesc (al diavolului)?

Privit în grabă, păcatul este şi nu este al celui ce îl ia asupra sa. Pentru o clipită este, dar pentru veşnicie nu este.

Dacă Adam nu s-ar fi dezvinovăţit, ci ar fi luat păcatul asupra sa, păcatul ar fi rămas asupra Evei şi a diavolului. Dacă Eva nu s-ar fi dezvinovăţit, ci ar fi luat păcatul asupra sa, întregul păcat ar fi rămas asupra diavolului.

Când duhul îşi asumă păcatul, păcatul rămâne asupra trupului şi a diavolului. Când duhul şi trupul îşi asumă păcatul, păcatul rămâne doar asupra diavolului.

În cel dintâi caz, duhul dobândeşte întreaga-cugetare; în al doilea caz, şi duhul şi trupul dobândesc întreaga-cugetare, adică tot omul dobândeşte întreaga-cugetare, adică este slobod de păcat, slobod de îndoială şi se supune cu bucurie voii lui Dumnezeu.

Omul care de bunăvoie, cu ruşine şi cu pocăinţă ia păcatul asupra sa, fără a învinui pe altcineva pentru el, a aflat rădăcina răului în lume şi a lovit cu securea în această rădăcină.

Omul care caută pricina răului în afara sa nu o va găsi niciodată şi nu va lovi cu securea acolo unde a ţintit – deoarece câtă vreme şarpele se va îmbuiba fără grijă cu pă­catul acestuia în inima lui, atâta vreme omul se va repezi cu securea către întregul cosmos, până ce, în cele din urmă, va lovi în rădăcina binelui.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009