Cine este Klaus Werner Iohannis, noul președinte ales al României

0
546

Klaus Werner Iohannis (în germană Johannis) a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014 și va fi, începând din luna decembrie, noul președinte al României în următorii cinci ani.

ioha1S-a născut pe 13 iunie 1959 la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni (Susanne și Gustav Heinz Johannis), atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea. Familia Iohannis a locuit o vreme în centrul istoric al Sibiului, după care s-a mutat într-o zonă liniștită, departe de centrul orașului. În volumul autobiografic „Pas cu pas”, Iohannis povestește despre copilăria sa: „Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie și ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobișnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea și casa bătrânească, în care locuiau mai multe generații. Dar așa a fost viața mea”. Deși părinții săi au emigrat în Germania (Würzburg, Bavaria) la începutul anilor ’90, el a ales să rămână în Sibiu. Din anul 1989 este căsătorit cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, ei neavând copii. „În timpul facultății am cunoscut-o pe soția mea, Carmen, în vechiul cerc de prieteni. A fost invitată de prieteni de-ai noștri care au rămas în Sibiu. Ne-am plăcut, pur și simplu, iar chimia dintre noi depășeste orice descriere. Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac și se înțeleg, restul devine irelevant. Am fost un cuplu de îndrăgostiți mulți ani. A durat mult până când ne-am căsătorit”.

ioha2Iohannis a făcut şcoala generală în oraşul natal, la secţia germană, apoi a terminat actualul Colegiu Naţional Samuel von Brukenthal, una dintre şcolile de elită ale Sibiului. Între 1979 și 1983 a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După finalizarea studiilor a activat ca profesor de fizică în cadrul mai multor școli și licee din Sibiu, Inspector General Adjunct și Inspector General la Inspectoratul Școlar al județului Sibiu, iar din anul 2000 deține funcția de primar al orașului Sibiu. În timpul celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis la cârma orașului, Sibiul a fost declarat Capitală Culturală Europeană, alături de Luxemburg (2007). Din anul 1990 este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, iar anul acesta a fost ales președinte al Partidului Național Liberal. Printre distincțiile obținute de Klaus Iohannis de-a lungul timpului se numără Ordinul Steaua României în Grad de Cavaler (2007), Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint” din partea statului austriac, Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene, Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxemburg, în grad de Ofițer și Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania. Președintele ales al României vorbește fluent limbile germană și engleză.

Referitor la semnificația numelui președintelui ales al României, www.stiripesurse.ro prezintă numele de „Klaus” drept o prescurtare a numelui Νικολαος (Nikolaos) și înseamnă „victoria poporului” – provine din greaca νικη (nike)-„victorie” și λαος (laos)-„popor”. Werner este un prenume nemțesc, care se traduce prin „războinic-protector”. Numele provine din limba greacă, de la Johannes (Ιωάννης) și care în original (în ebraică) înseamnă „Dumnezeu este plin de har”.

ioha3După aflarea rezultatelor, Klaus Iohannis a făcut o scurtă declarație referitoare la perioada următoare: „Pe 16 noiembrie, cetățenii României au dat semnalul schimbării profunde. Acest semnal extrem de puternic este atât pentru mine, cât și pentru clasa politică. Eu am înțeles acest semnal dat printr-un vot covârșitor (peste 6,2 milioane de români) și îi îndemn și pe politicieni să îl ia în considerare și să judece bine ce au de făcut în zilele următoare”.

Candidat din partea Alianței Creștin-Liberale sub sloganul „România lucrului bine făcut”, Klaus Iohannis l-a învins pe contracandidatul său, prim-ministrul Victor Ponta, în scrutinul din 16 noiembrie, urmând să primească mandatul prezidențial în luna decembrie, de la actualul președinte, Traian Băsescu.

Mihai Parfeni

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ