Cine aduce mângâiere omului?

0
40

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând, adormi.

În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
— Eu te voi mângâia…
— Dar cine eşti tu?
— Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.

Omul însă răspunse:
— Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.

Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
— Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
— Dar, cine eşti tu? întrebă omul.
— Eu sunt slava oamenilor…

Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
— O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea.

Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haina aurită, având în mână un buzdugan, cu pietre scumpe şi-i zise:
— Eu te voi putea mângâia…
— Dar cine eşti?
— Eu sunt Banul-Averea-Puterea.
— Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe…

După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
— Eu sunt CREDINŢA şi glas bun îţi aduc de la Cel ce m-a trimis: „Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina mea uşoară…”

Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma.

Şi într-adevăr CREDINŢA i-a adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-a însoţit şi dincolo de mormânt.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016