Invenţii care au schimbat lumea secolului al XIX-lea – Chirurgia aseptică (1867)

0
206

chirurgieLa începutul carierei, chirurgul britanic Joseph Lister a făcut câteva observaţii importante privind coagularea sângelui şi inflamarea. Când a început să lucreze la Glasgow, a scris articole despre amputare şi anestezice pentru un manual de chirurgie. Ideile lui despre inflamare au luat un nou curs atunci când atenţia i-a fost atrasă, în 1865, de opera lui Louis Pasteur. Lister şi-a dat seama că descoperirile lui Pasteur aveau implicaţii enorme pentru medicină. Pasteur demonstrase că putrefacţia, asemenea altor fermentări, era cauzată de microbi aeropurtaţi. Lister a înţeles imediat că dacă rănile erau infectate de microbii din aer, se putea preveni instalarea putrefacţiei prin izolarea regiunii rănii.

Lister s-a hotărât să facă teste cu agenţi chimici şi prima experienţă a constat în aplicarea de fenol pe o rană. Fenolul a format o crustă, împreună cu sângele, şi rezultatul a fost un succes vădit. Lister şi-a Publicat rezultatul în jurnalul medical The Lancet în 1 867. Titlul articolului era Despre o nouă metodă de tratare a fracturii deschise, a abceselor etc. Fenolul nu era potrivit în orice situaţie, aşa că Lister a căutat a găsească o alternativă superioară. A încercat întâi cu pânza îmbibată cu fenol şi şelac, apoi cu o soluţie de gutapercă în benzen. Mai târziu a obţinut rezultate mai bune cu pansamente impregnate din tifon absorbant. Următorul pas al lui Lister a fost să încerce să obţină un mediu lipsit de microbi pentru chirurgie, pentru a reduce riscul infectării mai puternice a leziunilor. Cu alte cuvinte, trebuia creat un mediu foarte curat pentru chirurgia aseptică prin asigurarea unui aer lipsit de microbe la locul operaţiei. A realizat aceasta prin păstrarea unei curăţenii scrupuloase în sala de operaţie.
Medicii din întreaga Europă Occidentală au înţeles imediat importanţa abordării aseptice moderne în chirurgie. A fost o adevărată revoluţie – cu siguranţă una dintre cele mai mari schimbări în percepţia umană petrecute în secolul al XlX-lea – pentru care Lister merită recunoştinţa veşnică. Prin această schimbare, de atunci înainte mult mai multă lume avea să supravieţuiască operaţiilor chirurgicale, iar în acest fel avea să crească speranţa de viaţă.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

[pro_ad_display_adzone id="95017"]

LĂSAȚI UN MESAJ