Chipul lui Dumnezeu în om

0
145

chipulCând a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: ‘„Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că „luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul cu suflet viu” (Facere 2, 7).

Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har și după slavă.

După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștiinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la Botez și Care este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har. După slavă, sufletul este asemenea cu Însuși Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiești revărsată asupra sa, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2). Deci cel care vrea să afle ce este sufletul, să știe că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu.

 Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în ființa omenească. În Împărăția lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump și mai plăcut decât vederea Feței lui Dumnezeu, „spre care și îngerii doresc să privească” (I Petru 1, 12). Ei nu se mai satură uitându-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfârșit de frumusețe și de lumină. Cineva spunea: dacă Chipul sau Fața lui Dumnezeu s-ar arăta o singură clipă în iad, iadul ar ajunge Rai; iar dacă o singură clipă Fața lui Dumnezeu nu s-ar mai arăta în Rai, acesta s-ar preface în iad. Să nu uităm că sufletul omenesc este după chipul acestei fețe dumnezeiești. De aceea sufletul este odorul cel mai scump înaintea lui Dumnezeu. În suflet stă toată puterea, toată valoarea ființei omenești, tocmai pentru că el este făcut după chipul lui Dumnezeu și în vederea unei nesfârșite asemănări cu El.

În suflet stă toată superioritatea ființei umane față de restul viețuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau rațiunea sau mintea, priceperea și judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii și o cucerește spre folosul său. Prin darul vorbirii oamenii se înțeleg și se apropie unii de alții, iar prin darul creării valorilor de artă și prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ. Obârșia sufletului este Dumnezeu, iar locașul lui este omul. Măreția, valoarea și noblețea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască. Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însuși Fiul Său în lume. Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota și Și-a vărsat scump Sângele Său pe cruce. Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ. Pentru el au fost făcute toate frumusețile lumii acesteia. Pentru el există Împărăția Cerurilor și toate bunătățile vieții veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit „și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

Nu există, deci, pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul. Dacă am pune într-o balanță, de o parte, lumea întreagă cu toate bogățiile, frumusețile și plăcerile ei, iar de cealaltă parte un singur suflet omenesc, balanța va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul Însuși ne spune foarte clar: „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” Putem agonisi toate bogățiile pământului, putem dobândi toată slava și admiratia lumii întregi, putem să ne însușim înțelepciunea și știința tuturor neamurilor și a tuturor înțelepților, dar dacă ne-am vândut sufletul diavolului sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat și să meargă în iad, am pierdut totul. Căci toate celelalte nu au nicio valoare înaintea lui Dumnezeu, dacă nu dobândim mântuirea. Sau altfel spus, putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet. Dar cum putem pierde sufletul? Piere el, oare, prin moarte? Nu, pentru că sufletul este nemuritor și trăiește veșnic chiar după moartea trupească. Ceea ce omoară sufletul este păcatul, iar primejdia care-l amenință pe lumea cealaltă este iadul.

„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ