Cer nou

0
15

(1947)

Grăit-am, ieri, prin lacrimi, cu Domnul şi I-am spus:
De noi cum nu Ţi-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Şi întorci Tu faţa, cu silă, de la noi
Şi cum mai poţi să suferi făptura de noroi?

Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o fereşti
În tina omenească să nu Şi-o murdăreşti?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de îngeri a călcat?

Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?
Tu, care stai în cerul cu mari luminători,
În inima mea rece, cum vrei să Te cobori?

Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu:
Ieşi de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu!
Dar n-ai plecat. Ba încă cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.

Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea, goală, ai întins

Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput
Şi sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut.

În sufletul meu, astăzi, Tu Însuţi locuieşti,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cereşti.
Şi pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia