Cele trei feluri de sete

0
129

sete1Omul nu are numai trup, ci şi suflet, iar în viaţa sa lăuntrică are şi duh, care este neasemuit mai presus decât sufletul.

Fiecare dintre aceste părţi ale firii omeneşti – duhul, sufletul şi trupul – are nevoile sale. Simţământul nevoii este o sete. Aşadar, avem trei feluri de sete: setea trupească, a simţurilor, setea sufletească şi setea duhovnicească. Prima, cea trupească, caută plăcerile pământeşti, plăcerile simţurilor; cea de-a doua, cea sufletească, caută bunurile acestei vieţi, bunurile acestei lumi; cea de-a treia, cea duhovnicească, caută bunătăţile cele duhovniceşti, cereşti, altfel spus pe Dumnezeu şi dumnezeiescul. Astfel, în trupul nostru este nevoia autoconservării – a mânca, a bea, a dormi; este nevoia mişcării – a merge, a lucra, a te osteni -, care a fost schimonosită, de pildă, în nevoia de a dansa; este nevoia folosirii simţurilor – a privi, a asculta, a pipăi, a mirosi. Trei sunt genurile de nevoi trupeşti: trei sunt şi cele de sete a simţurilor, care sunt satisfăcute prin lucrurile sensibile care ne înconjoară. Cine este ocupat în primul rând cu satisfacerea acestor nevoi se află pe treapta de animal: se scoală, umblă, vorbeşte, visează, citeşte, mănâncă, apoi adoarme iarăşi, se plimbă, se învârte încolo-ncoace, mai cască, ascultă vorbe deşarte, mai trăncăneşte ceva şi el, apoi din nou la somn. Poftim întreg programul vieţii trupeşti! Deşert – dar, din păcate, un cerc foarte-foarte mare de oameni se ţine de el. Setea trupească se potoleşte doar pentru câteva ceasuri, apoi prinde viaţă iarăşi şi îl roade pe om ca un vierme rău.

În suflet este nevoia de cunoaştere; omul vrea să cerceteze toate, să afle pe cale ştiinţifică, sau prin ci-tire, sau din auzite. Tot timpul auzi: „Ce este asta?”, „Cum e cu asta?”, „Pentru ce-i asta?” Această curiozitate este în firea fiecăruia. Există nevoia de a între-prinde ceva în gospodărie, în comerţ, în viaţa militară, ştiinţifică, cetăţenească, orăşenească ori sătească: nu trece o clipă fără ca cineva să nu-şi găsească ceva de făcut şi să nu se apuce de treaba cu pricina, iar după ce o termină, să nu se apuce de alta. Aceasta este grija de multe. Există nevoia de a te împodobi, de a-ţi împodobi locuinţa, de a te înconjura de confort: nevoia de mobilă bună, de haine cuviincioase, de tablouri frumoase, de sculpturi scumpe, de muzică şi aşa mai departe – vedeţi dumneavoastră, rai vrea omul să-şi sădească în jur, ca să-l înlocuiască pe cel pierdut… Acestea sunt aşa-numitele „plăceri nevinovate”. Iată că şi în suflet sunt trei nevoi: nevoia de cunoaştere, nevoia de a întreprinde ceva şi căutarea plăcerilor estetice. Tot atâtea sunt şi genurile de sete din el. Aici setea nu se potoleşte niciodată, ci îl roade pe om tot timpul, cu toate că acesta nu-şi lasă nici o clipă de răgaz.

În duh există nevoia contemplării lui Dumnezeu şi a lucrurilor dumnezeieşti, care este satisfăcută prin cunoaşterea lumii duhovniceşti; există nevoia odihnei în Dumnezeu, altfel spus a tihnei conştiinţei, care este satisfăcută prin împlinirea voii lui Dumnezeu; există nevoia comuniunii cu Dumnezeu, altfel spus a gustării lui Dumnezeu, care este satisfăcută prin topirea în Dumnezeu la rugăciune. Aşadar, şi aici sunt trei genuri de nevoi; tot atâtea sunt şi genurile de sete ale duhului, şi anume setea ruperii de toate cele lumeşti în rugăciune, setea odihnei în Dumnezeu şi setea contemplării lui Dumnezeu, care nefiind satisfăcute lasă în urma lor suferinţă, iar fiind satisfăcute odihnesc cum se cuvine duhul, pogorând totodată tihnă în suflet şi în trup, plinind neajunsurile lor cu plinătatea lor sau înlocuindu-le prin mijloacele lor; de pildă, înlocuiesc plăcerile estetice cu înălţarea în rugăciune spre Dumnezeu, grija de multe cu tihna conştiinţei, căutarea ne-roditoare a adevărului pe calea ştiinţei cu contemplarea lui Dumnezeu şi a lucrurilor dumnezeieşti.

Aşadar, avem trei categorii de sete, şi în fiecare câte trei genuri: nouă deci, şi toate parcă îi strigă omului cu nouă guri: „însetez!” Unii se zbat toată viaţa să înăbuşe cumva strigătul acesta, şi tot nu reuşesc. De ce? În primul rând fiindcă nu dau prioritate în mod corect acestor feluri de sete. Iată cum se întâmplă asta. Ei pun în faţă nevoile simţurilor – de ele se şi îngrijesc mai mult; apoi le aşază pe cele sufleteşti, pe care le satisfac într-o măsură mai mică, iar pe cele duhovniceşti le pun pe ultimul plan, aşa încât ajunge deasupra ceea ce ar trebui să fie dedesubt, şi viceversa. Iar a te strădui să-ţi saturi setea în condiţiile acestea este totuna cu a te osteni să umpli cu apă un vas întorcân-du-1 cu fundul în sus. Iată de ce omul nu află niciodată plăcere deplină, nici nu se satură, ci tot însetează şi însetează, în ciuda faptului că se îngrijeşte tot timpul de îndestularea sa şi reuşeşte câteodată să se înconjoare cu numeroase bunuri materiale.

Ca atare, cine doreşte tihnă trebuie să îndrepte această greşeală, iar atunci se vor afla îndată tihna şi pacea ce covârşesc toată mintea; trebuie, adică, să satisfacem în primul rând duhul, să-l ridicăm la comuniunea cu Dumnezeu, la gustarea lui Dumnezeu şi la contemplarea lui Dumnezeu; în continuare, prin puterea duhului, cu îndrumarea şi călăuzirea lui, vom satisface şi nevoile sufletului şi ale trupului. Umplând duhul, Dumnezeu, Care e plinătatea tuturor bunătăţilor, va pogorî prin el cu prisosinţă îndestulări asupra nevoilor sufletului, asupra cunoştinţelor, întreprinderilor şi plăcerilor lui, şi asupra nevoilor trupului, dându-le măsură, greutate şi scop.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 1, Sf. Teofan Zăvorâtul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ