Cele mai interesante jucării și povestea lor (I)

0
53

jucariiIstoria jucăriilor realizate de-a lungul timpului o găsim în muzee ale jucăriilor, unde se află cele mai vechi păpuși chinezești, căsuțe de păpuși datând din secolul al XVI-lea, ferme reproduse până în cel mai mic detaliu, dar și cele mai sofisticate produse de serie din ziua de azi. Există astfel Pollock’s Toy Museum, un mic muzeu în Covent Garden, Londra, deschis în 1956, The Nuremberg Toy Museum în Germania, fondat în 1971, The Saint Petersburg Toy Museum fondat în 1997, apoi, printre cele mai recente, The Istanbul Toy Museum, fondat în 2005 și Hong Kong International Hobby and Toy Museum, deschis în 2011.

Din 1903, în fiecare an, la New York, toate marile companii de jucării din întreaga lume se reunesc la cel mai mare eveniment — The American International Toy. În 2014, evenimentul s-a desfășurat între 16 și 19 februarie.

Totodată, Asociația Britanică a vânzătorilor de jucării acordă, an de an, din 1965 încoace, o distincție devenită deja faimoasă în lumea întreagă: Toy of the Year (Jucăria anului).

Printre jucăriile cele mai bune, alese de-a lungul timpului, s-au numărat: păpușile Furby (1998, 1999), Barbie (1996), Nintendo Game Boy (1991), Cubul lui Rubik (1980) și Lego (1974, 1975). În 2005, premiată a fost jucăria japoneză Tamagotchi Connection, „animăluțe” digitale, pe care deținătorul le putea hrăni, distra și adormi prin apăsarea unui buton.

În 2013, jucăria anului a fost LEGOŽ Friends, iar în 2014, Rainbow LoomŽ, un joc de creație dedicat atât copiilor, cât și părinților.

Considerată a doua jucărie din lume ca vechime, prima fiind păpușa, Yo-Yo se regăsește în istoria multor civilizații. Vestigiile istorice îl atestă cu 2.500 de ani în urmă în Grecia Antică, fiind făcut din teracotă, lemn sau metal. Yo-Yo-ul modern a apărut la începutul secolului XX în Statele Unite, unde un american de origine filipineză a pus bazele primei fabrici de jucării, lansată sub numele de Yo-Yo.

Această denumire provine dintr-un dialect din nordul Filipinelor, unde era folosit ca armă ce avea principala calitate de a se întoarce înapoi.

Soldații miniaturali, jucărie preferată de băieții din întreaga lume s-au răspândit, mai întâi, ca hobby, începând cu secolul al XVIII-lea. Aceștia erau făcuți din două bucăți de lut ars, prinse între ele cu ață. În Germania, în 1730, existau câteva ateliere care fabricau jucăria. În 1893, William Britain a dezvoltat o metodă originală de a-i fabrica, creând niște matrițe în care era turnat plumb. Cu o înălțime de 5-6 centimetri, aceștia erau costumați în armuri specifice Angliei, Americii, Franței, Germaniei, formând adevărate armate.

Britanicii au dominat piața până în 1950. Creșterea costului metalelor și influența tot mai mare a plasticului în industria jucăriilor a dus la folosirea acestui material în fabricarea soldaților în miniatură. Plasticul era, în același timp, ieftin, sigur și nepoluant. Succesul a îndemnat producătorii să creeze modele pictate, care au luat repede locul celor nepictate. Ulterior, colecționarii au putut găsi pe piață cutii cu soldăței simpli, culori și pensule, pictarea acestora fiind o adevărată plăcere.

De asemenea, au început să se fabrice și alte jucării miniaturale, subiectele fiind din diverse domenii: eroi din lumea desenului animat, vikingi, animale exotice, triburi africane, indieni, etc.

Plumbul a mai fost folosit, total sau parțial, până în 1966, când a fost interzisă utilizarea lui în industria jucăriilor. În 1975, o serie de firme au reluat folosirea metalului, de data aceasta tratat, în fabricarea soldățeilor. Materia primă fiind foarte scumpă, iar realizarea jucăriilor miniaturale bazându-se de data aceasta pe sculptură, au făcut ca soldățeii să fie foarte scumpi și prin urmare cumpărați doar de colecționari. Piața se divizase în două: soldăței de plastic pentru copii și de metal pentru colecționari.

În timpul perioadei Victoriene, Germania, Marea Britanie și Franța au produs câteva modele de locomotive mici, de lemn, dar care nu puteau fi puse în mișcare.

Evenimentul definitoriu pentru istoria trenulețului a avut loc în 1891, când firma germană de jucării Märklin (specializată până atunci în producerea căsuțelor pentru păpuși) a prezentat la Târgul de la Leipzig prima garnitură completă de trenuleț de tablă, pus în mișcare de un mecanism de ceas. Trenulețul înainta pe o șină în miniatură, care avea stopuri și tot arsenalul necesar unui tren adevărat: mecanic și impiegat.

Patru ani mai târziu, tot Märklin a început să producă mașinăriile acționate cu aburi și electricitate. În 1984, apărea sistemul de acționare Märklin digital, în ’87 era prezentat prototipul locomotivei-văzătoare Märklin 1 care, cu ajutorul unei camere video incluse, proiecta peisaje ‘de pe drum’. În 2004, Sistemul Märklin revoluționează trenulețul electric. A treia generație de acționare digitală oferă mult mai multe posibilități de funcționare, prelucrare a datelor, viteză și manipulare.

Colecționarea trenulețelor a început din 1901, în Anglia, când inginerul W J Bassett-Lowke a știut să exploateze potențialul micilor figurine. Acesta, ajutat de un prieten, a început să fabrice, într-un atelier devenit ulterior adevărată fabrică, trenulețe miniaturale.

Cu migală, a făcut câteva astfel de produse, care au fost cumpărate nu de copii, ci de nobili sau chiar de familia regală, contra unor sume deloc infime.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ