Cele mai importante concerte de la Festivalul Enescu, vizionate în direct la cinema

0
44

festivalul enescu

Cele mai importante concerte din programul Festivalului Enescu, ediţia din 2015, vor putea fi urmărite în transmisiune directă în sălile de cinematograf din Băneasa Shopping City, informează un comunicat. Festivalul Internaţional “George Enescu” se va desfăşura între 30 august şi 20 septembrie.

“Continuăm buna colaborare pe care Festivalul Enescu a avut-o cu Grand Cinema & More în 2013, oferind iubitorilor de cultură care nu au reuşit să achiziţioneze bilete în sălile de spectacole şansa de a viziona concertele Festivalului «George Enescu», ediţia 2015, în sălile cinematografului Grand Cinema & More, în transmisiune directă. Este foarte important pentru noi să facilităm accesul unui număr cât mai mare de spectatori la cel mai important eveniment cultural al anului”, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Internaţional “George Enescu”.

Biletele pentru concertele Festivalului “George Enescu”, transmise în direct la Grand Cinema & More, sunt disponibile spre rezervare şi cumpărare online pe www.eventim.ro, până pe data de 12 iunie. Începând cu 15 iunie, doritorii îşi vor putea achiziţiona biletele de la casele Grand Cinema & More şi de pewww.grandentertainment.ro. Vor fi puse la dispoziţie bilete individuale, cu preţul de 50 de lei, pentru un loc standard, şi 55 de lei, pentru un loc premium.

“(…) Suntem bucuroşi că putem continua colaborarea exclusivă cu Festivalul Internaţional «George Enescu» şi în 2015, punând astfel România pe lista ţărilor în care concertele de muzică clasică pot fi vizionate şi în sălile de cinematograf, evenimentele culturale de acest gen devenind accesibile unei categorii extinse de public”, a declarat Atena Simovic, alternative content & events director în cadrul Băneasa Developments.

Aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români vor participa la ediţia din 2015 a Festivalului “George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor singurului compozitor român intrat în patrimoniul mondial, George Enescu.

Ediţia din 2015 va avea loc la Sala Palatului şi Ateneul Român din Bucureşti şi va găzdui, timp de 22 de zile, 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în “Piaţa Festivalului”, care se va desfăşura între 3 şi 20 septembrie, dar şi în cadrul “Bucureştiului Creativ”.

Cea de-a XXII-a ediţie a festivalului aduce în premieră la Bucureşti, după 15 ani de discuţii, Orchestra Filarmonicii din Berlin, care va urca pe scena Sălii Palatului pe 3 septembrie, sub bagheta lui Sir Simon Rattle. Orchestra Filarmonicii din Berlin a fost inclusă de revista britanică Gramophone în topul 10 al celor mai bune ansambluri de profil din Europa (2006) şi votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care, de asemenea, va concerta la Festivalul Enescu 2015, pe 19 şi pe 20 septembrie. O orchestră americană de prestigiu vine şi ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – şi va interpreta şi o lucrare de George Enescu.

Celebrii violonişti Anne Sophie Mutter, Janine Jansen şi David Garrett, dirijorul israelian Zubin Mehta, precum şi dirijorul de origine română Ion Marin şi pianista Maria João Pires se numără, de asemenea, printre invitaţii acestei ediţii. Vor fi, de asemenea, prezenţi în festival câştigători ai concursului “George Enescu”: Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Ştefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi pianista Elisabeta Leonskaja.

Publicul va putea asculta 20 de lucrări de George Enescu în interpretările moderne ale unora dintre cele mai importante orchestre din lume. În acest fel, festivalul continuă linia de a face cunoscut repertoriul enescian pe plan internaţional.

 Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ