Cele mai frumoase povestiri din Biblie – Potopul

0
18


Omenirea s-a înrăit peste măsură, iar Biblia spune, cu o expresie de o cumplită amărăciune, că lui Dumnezeu „i-a părut rău că l-a făcut pe om“.

Această omenire va fi nimicită, dar va exista o „rămăşiţă sfântă“, un om care „umbla cu Dumnezeu“ – Noe. Acesta va fi, salvat, cu el Dumnezeu va încheia un legământ şi, prin el, cu toată omenirea şi cu toată creaţia. Curcubeul rămâne de fapt un semn, pentru noi, al acestei legături speciale pe care Dumnezeu o statorniceşte cu omul.

A văzut Dumnezeu că răutatea omului era mare pe pământ şi că toată închipuirea gândurilor inimii lui era îndreptată zi de zi numai spre rău. Şi i-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a mâhnit inima sa. Atunci a zis Domnul: „îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat – omul şi dobitoacele şi târâtoarele şi păsările cerului, căci îmi pare rău că le-am făcut.“

Noe însă a aflat har în ochii Domnului.

Acesta este neamul lui Noe. Noe era un om drept, desăvârşit între cei din vremea sa; Noe umbla cu Dumnezeu. Lui Noe i s-au născut trei fii: Şem, Ham şi Iafet.

Pământul se stricase în faţa lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicie. Dumnezeu a privit spre pământ şi, iată, era stricat, căci tot trupul o luase pe căi stricate pe pământ.

Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sfârşitul a tot trupul este hotărât înaintea mea, căci s-a umplut pământul de silnicie din pricina oamenilor şi, iată, Eu îi voi nimici odată cu pământul. Fă-ţi o arcă din lemn răşinos; fă încăperi în arcă şi unge-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Iată cum s-o faci: trei sute de coţi lungimea arcei, cincizeci de coţi lăţimea şi treizeci de coţi înălţimea ei. Fă un acoperiş pentru arcă şi termină-1 la un cot deasupra şi fă-i o deschizătură arcei pe o parte şi fă-i un rând de încăperi jos şi un al doilea şi un al treilea. Căci, iată, Eu voi aduce potop de ape peste pământ, ca să nimicesc tot trupul de sub cer în care este suflare de viaţă: tot ce este pe pământ va pieri. Dar Eu voi statornici legământul meu cu tine, iar tu intră în arcă, tu şi fiii tăi şi femeia ta şi femeile fiilor tăi cu tine.“

Domnul i-a spus lui Noe: „Intră în arcă, tu şi toată casa ta, căci pe tine te-am văzut drept înaintea mea din generaţia aceasta. Din toate dobitoacele curate să iei cu tine câte şapte perechi, parte bărbătească şi femeiască, iar din animalele necurate, câte două de parte bărbătească şi două de parte femeiască. Şi din păsările cerului, câte şapte perechi, parte bărbătească şi femeiască, pentru ca sămânţa să le rămână pe faţa întregului pământ. Căci peste şapte zile Eu voi da ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi voi şterge orice fiinţă pe care am făcut-o de pe faţa pământului.“

Noe a făcut tot ce i-a poruncit Domnul.

După şapte zile, apele potopului au venit pe pământ. În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi zăgazurile cerurilor s-au deschis. Şi a fost ploaie asupra pământului patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi chiar în ziua aceea au intrat în arcă Noe şi Şem şi Ham şi Iafet, fiii lui Noe, şi, cu ei, femeia lui Noe şi cele trei femei ale fiilor lui. Ei şi toate fiarele, după soiul lor, şi toate dobitoacele, după soiul lor, şi toate vieţui­toarele care mişună pe pământ, după soiul lor, şi toate zbură­toarele, după soiul lor, toate păsările, toate cele înaripate.

Au intrat cu toţii, parte bărbătească şi parte femeiască din toate vieţuitoarele, aşa cum le-a poruncit Dumnezeu, şi Domnul a închis uşa în urma lor.

A fost potop patruzeci de zile peste pământ şi s-au înmulţit apele şi au purtat arca şi ea a fost ridicată de la pământ. Apele s-au umflat şi s-au înmulţit foarte deasupra pământului şi arca a plutit pe faţa apelor. Şi apele s-au umflat tot mai tare deasupra pământului, încât s-au acoperit toţi munţii cei înalţi de sub toate cerurile.

Şi a pierit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsări şi dobitoace şi fiare şi toate cele ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii: tot ce avea în nări suflare de viaţă, tot ce era pe uscat a murit. N-au rămas decât Noe şi cei care erau cu el în arcă. Şi apele au stăpânit pe pământ vreme de o sută cincizeci de zile.

Dumnezeu şi-a amintit de Noe şi de toate fiarele şi de toate dobitoacele care erau cu el în arcă şi a stârnit Dumnezeu vânt peste pământ şi au scăzut apele. S-au închis izvoarele adâncului şi zăgazurile cerurilor şi a fost oprită ploaia din ceruri.

Apele s-au întors de deasupra pământului încet-încet. S-au micşorat apele la capătul a o sută cincizeci de zile. Iar în luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, arca s-a oprit pe muntele Ararat. Apele au tot scăzut până în luna a zecea; în luna a zecea, în ziua întâi a lunii, se vedeau vârfurile munţilor.

După patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra arcei pe care o făcuse şi a trimis un corb, care a ieşit ducându-se şi întorcându-se până ce au secat apele de deasupra pământului.

Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au împuţinat apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul nu a găsit nici un loc unde să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în arcă, fiindcă apele acopereau încă toată faţa pământului. Noe a întins mâna şi l-a apucat şi l-a luat la el în arcă.

A mai aşteptat alte şapte zile, apoi a trimis iarăşi porumbelul din arcă; porumbelul a venit la el către seară, şi, iată, avea o rămurică verde de măslin în cioc. Noe şi-a dat seama atunci că apele se împuţinaseră pe pământ. A mai aşteptat şapte zile şi a trimis din nou porumbelul, iar acesta nu s-a mai întors.

Era în anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în luna întâi, în prima zi a lunii, când s-au uscat apele de deasupra pămân­tului: Noe a dat la o parte acoperişul arcei şi a privit şi, iată, se uscase faţa pământului.

Dumnezeu a grăit către Noe: „Ieşi din arcă, tu şi femeia ta şi fiii tăi şi femeile fiilor tăi cu tine, toate vieţuitoarele care sunt cu tine, tot trupul: zburătoare, dobitoace şi toate târâ­toarele care se târăsc pe pământ scoate-le împreună cu tine, ca să mişune pe pământ, să fie rodnice şi să se înmulţească pe pământ.”

Şi au ieşit Noe şi fiii lui şi femeia lui şi femeile fiilor lui cu el, toate vieţuitoarele, toate târâtoarele şi toate zbură­toarele, tot ce mişună pe pământ, după soiurile lor au ieşit din arcă.

Şi a ridicat Noe un altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus ardere de tot pe altar.

Domnul a mirosit mireasma alinătoare şi a spus în inima sa: „Niciodată nu voi mai blestema pămân­tul din pricina omului, căci gândul inimii omului este rău încă din tinereţea lui; şi nicicând nu voi mai nimici tot ce e viu, precum am făcut: cât vor ţine zilele pământului,
semănatul şi seceratul, frigul şi arşiţa, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor înceta.“

Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. Groază şi frică să aibă de voi toate vieţuitoarele pământului şi toate păsările cerului şi tot ce mişună pe pământ şi toţi peştii mării, căci le-am dat în mâna voastră. Tot ce se mişcă şi e viu să vă fie hrană, precum şi iarba verde: toate vi le-am dat vouă. Dar carne cu viaţa ei – cu sânge – să nu mâncaţi. Căci voi cere sângele vieţii voastre: de la toate vieţuitoarele îl voi cere, şi voi cere viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, fratele lui. Celui ce varsă sânge omenesc, de om va fi vărsat şi sângele lui, căci după chipul săul-a făcut Dumnezeu pe om. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l.“

Şi i-a spus Dumnezeu lui Noe şi fiilor lui: „Iată, Eu închei legământul meu cu voi şi cu urmaşii voştri şi cu toate fiinţele vii care sunt cu voi: cu păsările, cu dobitoacele şi cu toate fiarele pământului care sunt cu voi, cu tot ce a ieşit din arcă, cu toate fiinţele vii de pe pământ. Aşez legământul meu cu voi, ca nici o făptură să nu mai fie nimicită vreodată de apele potopului şi să nu mai fie niciodată potop care să pustiască pământul.“

Şi a zis Dumnezeu: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac Eu între mine şi voi şi toate fiinţele vii care sunt cu voi din neam în neam de-a pururi. Eu aşez curcubeul meu în nori şi va fi semnul legământului între mine şi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului şi se va arăta curcubeul în nori, îmi voi aduce aminte de legământul meu cu voi şi cu toate fiinţele vii, cu tot trupul, şi apele nu se vor mai face niciodată potop ca să nimicească tot trupul. Când va fi curcubeul în nori, voi privi la el şi îmi voi aminti de legământul veşnic dintre Dumnezeu şi tot sufletul viu, de tot trupul care se află pe pământ.“

Şi i-a spus Dumnezeu lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am stator­nicit între mine şi tot trupul care se află pe pământ.“ (Geneză 6, 5-18; 7,1-5,10-14,16-19, 21-24; 8,1-13,13-22; 9,1-17)

“Cele mai frumoase povestiri din Biblie”, traduse din ebraică, aramaică și greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu. Editura Humanitas, 2003