Cele mai frumoase povestiri din Biblie – Pețirea Rebecăi

0
53

În Biblie, marile întâlniri se petrec la fântână. Întâmplare sau orânduire divină, apariţia Rebecăi urmează rugăciunii slujitorului. Merită observată sensibilitatea cu care autorul din vechime a prins nuanţele care dau farmecul scenei: bunătatea fetei, care îi dă să bea unui necunoscut, ba îi adapă şi animalele, faptul că bărbaţii din familie ţin seama de voinţa fetei de a pleca între străini, sfiala fetei la întâlnirea cu viitorul soţ, dragostea lor, care înlocuieşte pierderea Sarei.

Avraam era acum bătrân, înaintat în zile, iar Domnul îl binecuvântase pe Avraam în toate. Şi Avraam i-a zis slu­jitorului celui mai bătrân din casa lui şi care era mai-mare peste tot ce avea: „Pune-ţi, rogu-te, mâna sub coapsa mea! Te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi al pământului, că nu vei lua nevastă pentru fiul meu dintre fiicele canaanenilor, în mijlocul cărora locuiesc eu, ci în ţara mea şi la neamul meu vei merge şi vei lua nevastă pentru fiul meu Isac.“

Slujitorul i-a spus: „Dar poate că femeia nu va voi să vină după mine în ţara aceasta, oare atunci să-l duc înapoi pe fiul tău în ţara din care ai ieşit tu?”

Avraam i-a zis: „Fereşte-te să-l duci înapoi pe fiul meu acolo! Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a luat din casa tatălui meu şi din ţara în care m-am născut şi care mi-a vorbit şi mi-a jurat zicând: «Seminţiei tale îi voi da ţara aceasta», El va trimite pe îngerul său înaintea ta şi vei lua nevastă pentru fiul meu de acolo. Iar dacă femeia nu va voi să vină după tine, atunci vei fi dezlegat de jurământul acesta făcut mie, dar pe fiul meu să nu-L duci înapoi acolo!”

Slujitorul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său Avraam şi i-a jurat cu la aceasta.

Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său şi a plecat cu tot ce avea bun stăpânul său: s-a sculat şi a plecat către Aram Naharaim, către cetatea lui Nahor.

Şi-a lăsat cămilele să se odihnească la marginea cetăţii, lângă fântână, la vreme de seară, la vre­mea când ies femeile să scoată apă, şi a zis: „Doamne, Dum­nezeul stăpânului meu Avraam, fă, rogu-te, să se întâmple astăzi şi arată-ţi bunăvoinţa faţă de stăpânul meu Avraam! Iată, eu stau lângă izvor şi fiicele oamenilor din cetate vor ieşi să scoată apă. Fata căreia îi voi spune: «Apleacă-ţi, rogu-te, ulciorul ca să beau!» şi ea îmi va răspunde: «Bea, şi-ţi voi adăpa şi cămilele!», ea să fie aceea pe care ai hotărât-o pentru slujitorul tău Isac şi din aceasta voi şti că ţi-ai arătat bunăvo­inţa către stăpânul meu.“

Nici nu terminase bine de vorbit şi, iată, Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam, a ieşit cu ulciorul pe umăr. Fata era foarte frumoasă la chip, fecioară ce nu cunoscuse bărbat. a coborât la izvor, şi-a umplut ulciorul şi a urcat înapoi.

Slujitorul a alergat în întâm­pinarea ei şi a spus: „Dă-mi să beau, rogu-te, puţină apă din ulciorul tău!“

Ea i-a zis: „Bea, domnul meu!“ Şi degrabă şi-a aplecat ulciorul pe braţ şi i-a dat să bea.

Când a sfârşit să-i dea de băut, a zis: „Şi pentru cămilele tale voi scoate apă, până vor bea pe săturate.“

Şi degrabă şi-a golit ulciorul în adăpă­toare şi a alergat la fântână să scoată apă şi a scos pentru toate cămilele. Omul o privea în tăcere ca să-şi dea seama dacă Domnul a dat izbândă drumului său ori nu.

Când au sfârşit de băut cămilele, omul a luat un inel de aur de jumă­tate de şekel şi două brăţări pentru mâini din aur de zece şekeli şi a zis: „A cui fiică eşti, spune-mi, te rog? Oare este loc în casa tatălui tău pentru noi, ca să rămânem peste noapte?“

Ea i-a zis: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul pe care Milca i l-a născut lui Nahor.“

Şi i-a mai zis: „Sunt la noi şi paie şi nutreţ mult şi loc de rămas peste noapte.“

Omul s-a plecat şi s-a închinat Domnului şi a zis: „Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care nu l-a lipsit de bunăvoinţa şi de credincioşia sa pe stăpânul meu! Domnul m-a purtat pe cale către casa fratelui stăpânului meu.“

Fata a alergat spre casa mamei sale să dea de veste despre cele întâmplate.

Rebeca avea un frate pe nume Laban, Laban a alergat la omul care stătea afară, la izvor.

Şi, când a văzut inelul şi brăţările de pe mâinile surorii sale şi a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, care-i spunea „Aşa a grăit către mine omul acesta“, s-a dus către om şi, iată, acela stătea lângă cămile, la izvor. Şi i-a spus: „Vino, binecuvântatul Domnului, de ce stai afară?

Eu ţi-am pregătit casa şi ţi-am făcut loc pentru cămile.“ Omul a intrat în casă, iar Laban a descărcat cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor, i-a dat şi apă să-şi spele picioarele, el şi oamenii care erau cu el. Le-a pus în faţă de mâncare, dar omul a zis: „Nu voi mânca până ce nu voi spune ce am de spus.“

Şi Laban i-a zis: „Vorbeşte!“ El a zis: „Eu sunt slujitorul lui Avraam. Domnul l-a binecuvântat pe stăpânul meu şi el a ajuns înstărit foarte: i-a dat turme şi cirezi, argint şi aur, slujitori şi slujnice, cămile şi măgari. Iar Sara, nevasta stă­pânului meu, i-a născut un fiu la bătrâneţe şi el i-a dat tot ce are. Stăpânul meu m-a pus să jur zicând: «Să nu-i iei nevastă fiului meu dintre fiicele canaanenilor, pe pământul cărora locuiesc eu, ci du-te la casa tatălui meu şi la familia mea ca să iei nevastă pentru fiul meu.»

Eu i-am spus stăpâ­nului meu: «Dar poate că femeia nu va veni după mine.» Şi el mi-a spus: «Domnul, în faţa căruia am umblat eu, va trimite pe îngerul său cu tine şi va da izbândă drumului tău şi vei lua nevastă pentru fiul meu din familia mea şi din casa tatălui meu. Vei fi dezlegat de jurământ dacă, mergând tu la familia mea, ei nu ţi-o vor da: vei fi dezlegat atunci de jurământ.»

Şi am venit astăzi la izvor şi am spus: Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, de-ai face să izbândească drumul pe care umblu! Iată, eu stau lângă izvor şi tânăra care va ieşi să scoată apă şi eu îi voi spune: Dă-mi să beau, rogu-te, puţină apă din ulciorul tău! şi ea îmi va răspunde «Bea şi tu şi voi scoate apă şi pentru cămilele tale», aceasta este nevasta pe care a hotărât-o Domnul pentru fiul stăpânului meu. Nici nu terminasem de vorbit în sinea mea şi, iată, Rebeca a ieşit cu ulciorul pe umăr şi a coborât la izvor şi a scos apă; eu i-am spus: «Dă-mi să beau, rogu-te!» Ea şi-a aplecat în grabă ulcio­rul şi mi-a spus: «Bea şi voi scoate apă şi pentru cămilele tale!»

Eu am băut şi ea a scos apă şi pentru cămile. Am întrebat-o: «A cui fiică eşti tu?» Şi mi-a spus: «Fiica lui Betuel, fiul pe care Milca i l-a născut lui Nahor.» Atunci i-am pus inelul în nări şi brăţările pe mâini şi m-am plecat şi m-am închinat Domnului şi l-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care m-a călăuzit pe calea cea dreaptă ca s-o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.

Şi acum, dacă vreţi să-i arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie stăpânului meu, ziceţi-mi, iar de nu, spuneţi-mi aşa, ca să o iau la dreapta sau la stânga.“

Atunci au răspuns Laban şi Betuel: „De la Domnul a ieşit cuvântul acesta: nu-ţi putem grăi nici de rău, nici de bine. iată, Rebeca e în faţa ta: ia-o şi du-te şi să fie nevasta fiului stăpânului tău, precum a grăit Domnul.“

îndată ce a auzit slujitorul lui Avraam cuvintele lor, s-a plecat la pământ în faţa Domnului. A scos apoi lucruri de argint şi lucruri de aur şi veşminte şi i le-a dat Rebecăi şi le-a dat daruri de preţ fratelui şi mamei ei.

Şi au mâncat şi au băut el şi oamenii care erau cu el şi au rămas peste noapte, apoi s-au sculat de dimineaţă şi el a zis: „Lăsaţi-mă să plec la stăpânul meu!“

Fratele şi mama ei au spus: „Să mai rămână fata cu noi vreo zece zile, apoi va pleca.“ Dar el le-a zis: „Nu mă întârziaţi, de vreme ce Domnul a dat izbândă drumului meu: lăsaţi-mă să plec, să mă duc la stăpânul meu!“

Ei au zis: „S-o chemăm pe fată şi s-o întrebăm pe ea.“ Au chemat-o pe Rebeca şi i-au spus: „Te duci cu omul acesta?“ Ea le-a spus: „Mă duc.“ Atunci i-au lăsat să plece pe Rebeca, sora lor, şi pe doica ei, şi pe slujitorul lui Avraam, şi pe oamenii lui. Au binecuvântat-o pe Rebeca şi i-au spus: „Sora noastră, să ajungi mii de miriade
şi seminţia ta să dobândească poarta vrăjmaşilor săi!“

S-a sculat Rebeca, împreună cu slujitoarele ei, s-au suit pe cămile şi au pornit în urma omului. Slujitorul a luat-o aşadar pe Rebeca şi au plecat.

Isac se întorsese din Beer-Lahai-Roi, şi locuia în ţinutul Neghev. Şi a ieşit Isac să se plimbe pe câmp, spre seară, şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, veneau cămile. Şi-a ridicat ochii şi Rebeca şi l-a văzut pe Isac.

S-a dat jos de pe cămilă şi i-a spus slujitorului: „Cine e bărbatul de acolo, care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?“ Slujitorul a zis: „E stă­pânul meu.“

Atunci ea şi-a luat vălul şi s-a acoperit. Slujitorul i-a povestit lui Isac tot ce făcuse. Iar Isac a adus-o în cortul ce fusese al Sarei, mama sa, şi aluat-o şi ea i-a devenit soţie. Isac a iubit-o şi s-a mângâiat de pierderea mamei sale. (Geneză 24,1-67)

„Cele mai frumoase povestiri din Biblie”, traduse din ebraică, aramaică și greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu. Editura Humanitas, 2003

Baner asculta RJS