Şoarecele de la oraş şi şoarecele de la ţară

0
474

soareci

A fost odată un şoarece care, în timpul unei călătorii în afara oraşului, întâlni un şoricel de ţară. Acesta îl duse pe câmp şi îi dădu să guste din roadele pământului.

Şoarecele de la oraş fu foarte mulţumit, chiar dacă i se păru că hrana oferită de prietenul lui era mai puţin rafinată decât cea cu care se obişnuise el. Drept mulţumire pentru ziua minunată petrecută la ţară, se gândi să-şi invite prietenul aca­să la el. Acesta primi invitaţia şi, când ajunse în vizuina şoare­celui de la oraş, rămase uluit de bunătăţile care umpleau cămara casei unde trăia gazda, aşa că spuse:

– Chiar poţi să te înfrupţi din toate astea?

poza 2-Sigur! răspunse celălalt. Iar acum înfruptă-te şi tu! începură banchetul, dar şoarecele de la ţară lua câte puţin, căci ar fi vrut să guste din toate înainte să se sature.

-Eşti cel mai norocos şoarece pe care l-am cunoscut! spuse el prietenului de la oraş.

poza 3Gazda se bucură de vorbele musafirului său, dar zgomotul făcut de nişte paşi grei le întrerupse prânzul.

– Repede, să fugim! îi şopti şoarecele gazdă oaspetelui. Abia apucară s-o şteargă, că stăpâna casei ajunse la doi paşi de locul unde stătuseră.

– Ce spaimă am tras! Din fericire, femeia plecă după puţin timp, iar şoare­cii se întoarseră să-şi continue ospăţul întrerupt.

poza 4-Vino! Vino! spuse şoarecele de la oraş. Nu-ţi face griji, a plecat. Acum putem mânca din miere.

Dar din nou se auzi zgomot de paşi, de astă dată şi mai apăsat decât înainte, aşa că din nou cei doi tovarăşi se văzură nevoiţi s-o ia la goană. Era stăpânul casei, care văzu bor­canul de miere răsturnat şi bombăni, supărat: Blestemaţii ăştia de şoareci! O să dau drumul pisicii!

poza-6-9

Cei doi rămaseră mult timp ascunşi, mai mult morţi decât vii de frică. Apoi, încet-încet, văzând că nu se mai întâm­pla nimic, prinseră din nou curaj şi ieşiră.

-Hai, vino! Nu mai e nimeni! şopti şoarecele de la oraş. Dar, brusc, uşa scârţâi încet şi doi ochi galbeni răutăcioşi licăriră în întuneric.

O pisică mare iscodi prin încăpere cu un aer ameninţător. Spre norocul mărunţeilor, hotărî să lase pe altă dată vânătoarea şi se duse să tragă un pui de somn. Şoarecele de la ţară, simţind că avea cale liberă, nu mai aşteptă niciun minut; îi strânse mâna în grabă prietenului său, spunându-i:

poza 7-Mulţumesc pentru tot, dar eu trebuie să plec. Nu pot îndura toate primejdiile şi spaimele astea. Mai bine mănânc puţin, dar liniştit, la ţară, decât să am o sumedenie de mân­căruri alese la îndemână, dar să fiu înconjurat de atâtea primejdii!

poza 8„Şoarecele de la oraş şi şoarecele de la ţară”, după la Fontaine, „Poveștile de aur ale copilăriei”, ilustrate de Tony Wolf, carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

LĂSAȚI UN MESAJ