Cel mai bun mentor rămâne Biblia, care conţine tot

0
103

cristea_2Eugen Cristea slujeste cu dragoste o arta ce astazi pare unora desueta, TEATRUL. Uita de sine când urca pe scena, uita de tot si toate, este un filtru între autorul piesei si spectator. Am avut sansa sa-l vad creând personaje cu emotie si generozitate.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]Entuziast, bun coleg, stiind tot si daruind tot ce stie. Din punctul meu de vedere, este un dozator inegalabil al starii emotive, al ideilor efervescente.

De atâtea ori l-am ascultat cântând, facând parte amândoi din juriul manifestarii-concurs pentru copii Folk fara vârsta si al festivalului Toamna Baladelor, si l-am admirat pentru maniera calda cu care reusea sa ridice audienta în picioare.

Nu e doar un actor pasionat de ceea ce face, chiar daca deranjeaza profund.

Este un om cu O mare. Un actor cu A mare. E suficient sa asisti la un recital al sau de poezie sau cu chitara ca sa întelegi de ce este atât de iubit. Nu stiu câta placere îi face ca e socotit un actor popular, nu stiu ce simte când este chemat la rampa pentru a primi ovatiile publicului, stiu însa ca umorul sau nu este gratuit si stie sa se apere la nevoie cu o vorba de duh.

Ca sa poti darui celor din fata ta, de lânga tine, este nevoie de credinta. Eugen Cristea face parte din acei oameni pentru care credinta înseamna enorm, înseamna hrana pentru fiecare zi. Orice turneu, orice deplasare are în program o întâlnire cu manastirile, lacasuri sfinte unde trupul se odihneste, iar sufletul primeste si el ajutor.

„Credinta înseamna foarte mult. Eu sunt adeptul acestei chestiuni numai pe interior. Nu suport exteriorizarile si prin asta înteleg bocetele si smulsul de par la înmormântari. Mama mea a murit de curând si nu am avut parte de urlete sau nu aruncat în groapa. Deci, se poate sa ne purtam si civilizat.

Nu agreez lucrurile ultrahabotnice, cu pumnii daruiti la împartirea de agheasma. Nu suport toate nimicurile care se vând în jurul manastirilor. Prefer o icoana sfintita. Am chiar una de pe la 1800, o minunatie. Credinta este ceva ce ai tu cu tine, tu în relatie directa cu Divinitatea. Nu sunt un cititor asiduu al Bibliei, dar am o editie veche. Sunt pasionat de lucruri cu adevarat valoroase. Nu declarative si declarativiste sau kitsch.

Adica nimic în interior, nimic pur sau elegant, pentru ca exista o eleganta în aceasta relatie cu Divinitatea. Ma cutremur de fiecare data vazându-i pe români cum se înghesuie sa ia lumina de Pasti, cum dau din coate.

Nu numai ca parca nu mai avem nimic sfânt, dar nu mai avem absolut nimic omenesc. Totusi, eu continuu sa cred în micuta celula a familiei si daca ar fi sa ma definesc as spune despre mine ca sunt un brad. Mi-am pastrat coloana verticala. Atât“, afirma Eugen Cristea.

cristea_3

Dumnezeu l-a ajutat sa calatoreasca foarte mult si cu mâna pe inima recunoaste ca nu a existat oras sau orasel în care sa nu intre în biserica.

„Întotdeauna am mers si am aprins o lumânare. Când ne-am întors din Anglia, de la Dover la Ostender, am filmat o perioada si am ramas impresionat de lumina ce curgea parca prin vitralii, cu firisoare de praf prin ea, dupa-amiaza. Am spus ca e un semn, mi-a placut. Iar când am fost la Mormântul Sfânt, unde am ajuns de doua ori, cu sotia mea, nu stiu de unde a aparut o lumina deasupra noastra. Minunat!

Acolo mi s-a facut si rau fizic. Am considerat-o ca fiind o purificare. Sunt recunoscator, de asemenea, pentru ca am apucat sa îl cunosc pe parintele Arsenie Papacioc. M-a impresionat faptul ca era un om absolut normal. Un sfânt care sa aiba atâta eleganta si delicatete, în acelasi timp atâta haz nu am mai întâlnit. A fost senzational.

Apoi, mi-aduc aminte de o alta întâmplare care m-a marcat. Eram cu un coleg prin 2005, la Cluj. Am avut un spectacol, seara s-a lasat cu petrecere, iar a doua zi ne-am dus la catedrala amândoi si am spus «Doamne, daca ne mai ierti din pacate da-ne un semn!» si în clipa aceea s-a stins lumina în toata biserica“, povesteste zâmbind actorul.

cristea_4

FOTO: Cu regizorul Dan Puican si actrita Sanda Toma

Viseaza mult Eugen Cristea. Iar în acele vise se întâlneste mereu cu oameni frumosi, puri, incredibili. Dar a avut si în realitate marea bucurie de a vedea asemenea minuni. „Am fost la Botiza, unde am petrecut un revelion.

Am întâlnit oameni care mergeau la biserica, altii care se întorceau, în costume traditionale, aranjati, cu flori, parfumati. Era un spectacol întreg. Era atâta credinta acolo. Din pacate Pastele si Craciunul au devenit afaceri.

Blasfemia asta cu Craciunitele, de exemplu, ma deranjeaza. Cea mai frumoasa rugaciune este, sau cel putin asa cred eu, «Tatal nostru». O stiu si în latina, în franceza si în engleza. Am copilarit prin anii 1950.

A avut o copilarie fericita. Mi-a placut mult sa citesc, iar parintii mei mi-au pus în mâna cartile care trebuia, când trebuia. Cel mai bun mentor ramâne Biblia, care contine tot. Am o Biblie din Italia pe care o ador. Paginile sunt ciupite în diverse locuri, rotund. Te duci si cauti o anumita tema si se deschide chiar acolo. E plina de învataminte.

Am avut o matusa calugarita, pe jumatate frantuzoaica. Ea m-a învatat franceza, studiase la Notre Dame. La 4 ani si jumatate stiam sa vorbesc. Mai primeam de la ea carti, le am si acum, unele de religie, dar le studiam nu cu habotnicie, ci cu frumusete, cu iubire. În clasa I ma miram ca vocalele e si a nu se scriau cu accent“, spune Eugen Cristea.

Sigur ca meseria sa implica întâlnirea cu spectatorii, cu copiii, cu adolescentii. Eugen Cristea însa a fost oarecum marcat de transformarea petrecuta în învatamânt.

„Nu mai exista modele. Ma învârt mult printre elevi si vad. Ma simt dezamagit. Nu atât de copii, cât de parinti. Nu cred în conflictul între generatii, dar acum exista numai conflict. Un conflict general, toti cu toti. Toti ne urâm cu toti.

Nu mai exista criterii, nu mai exista valori. Simt ca la ora asta nu am cum sa spun lucruri destepte. Ma mai doare ca de câte ori merg pe la televiziune vad ca intervievatii încearca sa dea sentinte, sa spuna adevaruri universal valabile.

Eu îmi doresc sa ramân un om normal. Observ pe zi ce trece ca nu mai exista prietenie, nu mai exista îndatorire fata de cel de lânga tine, nu mai exista întelegere, nu mai exista altruism, dragoste, respect… Degeaba încerc sa fiu un romantic întârziat pentru ca pâna la urma am senzatia ca nu am ce cauta în acest secol în care totul se reduce la bani“.

cristea_5

A-ti iubi tara pare desuet astazi, dar înlauntrul nostru stim cu totii ce simtim când vorbim despre pamântul din care ne-am nascut. Eugen Cristea simte tristete pentru ca „din pacate nu mai exista patriotism.

Eu ramân un mare iubitor al tarii mele, desi uneori nu mai vreau sa am de-a face cu ce e în jur. Mai sunt oameni normali, desigur. Vreo trei, maximum patru. Daca ma pui sa scriu numele prietenilor as avea nevoie de un bilet de tramvai si acela compostat.

Cred cu tarie ca a nu încerca sa faci ceva e mai rau decât sa esuezi. De asemenea, cred ca sufletul conteaza, cultura, educatia, civilizatia. Nu as schimba nimic la viata mea, dar îmi doresc sa fiu linistit.

Sa nu mai vad politicieni. Sa nu le mai vad chipurile. Sa nu le mai aud vocile. Sa nu le mai vad burtile, pretentiile. Superficialitatea… Suficienta… Minciuna. Mi-e scâr-ba…Vorbesti totusi cu un om de cultura si odihna“, a încheiat actorul discutia, zâmbind, ceea ce m-a facut sa cred ca totusi exista speranta undeva, acolo, în coltul buzelor.

Loreta Popa

loreta