“Ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor asemenea”

0
321

vrajmasCe pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „ Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea”; sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face.

Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor, care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora.

Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui.

Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire” şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…” – zice mai departe evanghelia. Iată o poruncă de care se împiedică cei mai mulţi creştini de azi. Inima oamenilor de azi se opreşte la această poruncă. Mai departe nu poate înainta.

Mi-aduc aminte, de când eram preot în satul meu, că, în scaunul spovedaniei, foarte mulţi creştini spuneau că n-au aprins, n-au furat, n-au omorât… Dar, când îi trimiteam, în numele Lui Iisus, să se împace cu cela şi cela, îmi răspundeau: „Una ca asta n-o pot face, părinte!”.

Adică viaţa lor de creştin se oprea aici, ca şi sămânţa din evanghelie care a dat în bolovani.

Cei care se opresc şi se împiedică la această poruncă n-au primit şi n-au înţeles cu adevărat pe Iisus, Care, şi de pe Cruce, a strigat pentru iudeii care-L răstigneau: „Tată, iartă-le lor!”.

Iisus n-a avut duşmani, şi cel ce are „duşmani” nu face parte din turma lui Hristos, căci aşa zice Scriptura: „Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este” (I In 4, 20).

„Cine urăşte pe fratele său umblă în întuneric… şi rămâne în moarte” (I In 2, 11; 3, 14).

Cine este vrăjmaşul nostru? Noi, creştinii cei adevăraţi, nu trebuie să avem un alt vrăjmaş decât pe diavolul şi păcatul. Pe acest vrăjmaş ne porunceşte Scriptura şi Evanghelia să-l urâm cu toată puterea sufletului nostru.

Dar greşeala tocmai aceasta este că noi nu-l urâm pe acest vrăjmaş, ci ne place de el, ne împrietenim cu el.

Mare vrăjmaş ne este diavolul; câte rele ne face, de câte ori şi în câte chipuri ne batjocoreşte, de câte ori sare asupra noastră şi ne răneşte sufletul şi noi tot nu-l urâm, dar sărim în capul fratelui nostru pentru cea mai mică greşeală.

Urăşti tu, cititorule, pe diavolul şi păcatul, cu toată puterea sufletului tău? Sau urăşti pe de-aproapele tău, pe fratele tău şi, o dată cu această ură, urăşti pe Dumnezeu şi sufletul tău?

O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor

Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.

De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.

O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui.

Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis:

„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”.

Însă „David a oprit pe oamenii săi să se arunce asupra lui Saul şi, ieşind afară şi plecând, a început să strige pe Saul, zicând: «Împărate, iată, Domnul te-a dat în mâinile mele! Oamenii mei mă îndemnau să te omor, eu însă te-am cruţat… Judece Domnul între mine şi tine… Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna mea pe tine. El va vedea şi El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâinile tale»”.

Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns; şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”.

(Citiţi pe larg istorisirea aceasta în cartea I Samuel -I Rg-cap. 24).

Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: „Iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor care vă fac vouă rău!” (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie cerca David să-l împace pe Saul şi să mântuie un suflet pierdut. Cu această Evanghelie David l-a dezarmat şi l-a biruit de trei ori pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine!”

Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei care ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru.

David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata sunt ale Domnului, nu ale omului.

Cu cântecul cel dulce al dragostei şi-al iertării să-i biruim pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Mântuitorul.

Nimic nu lucrează atât de puternic, într-un suflet păcătos, ca dragostea şi iertarea.

Cu o mie de ani înaintea lui Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie!

 Sursa: ,,Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an’’ –  Părintele Iosif Trifa

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ