”Ce înseamnă asta, să-ţi iei crucea?”

0
92

cruceÎnseamnă mai multe lucruri, dar între altele şi aceasta: să-ţi iei partea de osteneală care ţine de depăşirea de tine însuţi, care ţine de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să ştiţi însă că omul care ajunge să-i devină normale virtuţile nu patimile, acela nu mai are probleme, nu mai are luptă cu el însuşi, are odihnă.

Pe la noi, la mănăstire, au trecut nişte călugări francezi catolici care au devenit ortodocşi, şi când au trecut pe la noi, catolici fiind ei, un părinte, Placide – poate aţi citit cartea Nostalgia Ortodoxiei – a vorbit, era Duminica a treia din Postul Paştilor, Duminica Sfintei Cruci, şi îmi aduc aminte clar că a spus: „Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. Mi-a plăcut tare mult. Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni. Eu am tradus cuvântarea lui pentru credincioşii care erau în biserică şi chiar le-am subliniat lucrul acesta, din partea mea, că e foarte important să privim Crucea în felul acesta, ca: „Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. De ce e faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni? Pentru că Dumnezeu e iubire. În Sfânta Scriptură a Noului Testament, în Epistola I Sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan, epistolă cu care el a însoţit Evanghelia, se afirmă de două ori că Dumnezeu este iubire.

Crucea este un fel de faţă a lui Dumnezeu îndreptată către oameni, pentru că Dumnezeu este iubire, şi în jertfă se arată iubirea şi în Cruce se arată jertfa şi iubirea sau iubirea jertfitoare, deci iubirea lui Dumnezeu.

Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni, dar nu-i numai atât, este şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, adică biruinţa prin Înviere.

”Veniți de luați bucurie”, Arhim. Teofil Părăian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ