Ce formă are mintea?

0
76

(interesant cuvânt: mintea, minte!)

Am putea parafraza o vorbă din popor, vorbă, la care prin adăugare să afirmăm: “Spune-mi la ce te gândești, ca să-ți spun cine ești!”

Când te gândești la bunuri materiale, mintea capătă forma lor. Când te gândești la frumusețea, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu, mintea capătă atributele lui Dumnezeu.

Mintea, capătă forma tuturor lucrurilor evocate sau privite cu interes. Ea poate căpăta forme frumoase sau urâte, în funcție cu ce o hrănim sau la ce ne gândim.

Caută oamenii care te ajută să dai minții tale forme de fericire, pace, bucurie, binecuvântare!

Când mintea trăiește prin aducere aminte a unui necaz, ea capătă forma necazului.

Mintea, gândul în sine este o alcătuire de culori și forme pe pânza albă a vieții noastre.

Putem spune că mintea este locul învierii sau groapa fără sfârșit (iadul) a morții.

Mântuirea ține de împreuna lucrare cu harul lui Dumnezeu care “reciclează ” zbaterile (ispitele) morții, căderile din noi înșine, din rostul sau chemarea la Înviere a noastră prin sfințirea minții.

7 mai 2017
Pr. Petru Munteanu