Ce este fracking-ul ?

0
306

Companii de foraj sugerează trilioane de metri cubi de gaze de șist pot fi recuperate din formațiunile geologice, printr-un proces cunoscut sub numele de fracking.
Fracturarea hidraulică, sau fracking-ul este o tehnologie nouă de foraj, utilizată în industria energetică pentru a debloca rezervele de petrol și a gaze naturale greu accesibile, după cum informează bbc.com.
franckingOficialii Agenției Internaționale de Energie, într-un interviu pentru publicația Spiegel, au declarat că prin această metodă neconvențională pot fi extrase mai mult de nouă sute de miliarde de metri cubi de gaze.
Procesul constă în pomparea în formațiunea de rocă sau cărbune, sub presiune a unui amestec de apă și de substanțe chimice toxice, cu scopul de a fractura rocile pentru a obține un acces facil la resursele de sub ele.
Deși utilizarea acestei metode poate revoluționa industria energetică, specialiștii în probleme de mediu susțin că aduce numeroase riscuri pentru sănătate şi mediu.
Prima îngrijorare a acestora se referă la cantitățile mari de apă ce trebuie transportate la sit-ul de extracție, ceea ce ar avea un impact major asupra mediului înconjurător. În 2010, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a estimat că de la șaptezeci până la o sută patruzeci de miliarde de litri de apă sunt utilizate pentru a fractura treizeci și cinci de mii de puțuri în Statele Unite, în fiecare an. Aceasta este cu aproximație, consumul anual de apă optzeci de orașe cu o populație de cincizeci de mii de locuitori. De asemenea se estimează că pentru transportul a cinci milioane de litri de apă este nevoie de pese o mie patru sute de camioane. Aceste transporturi nu numai că vor epuiza rezervele de apă, dar vor afecta calitatea aerului și infrastrctura.
Mai deprate aceștia atrag atenția asupra că substanțele toxice cu potențial cancerigen și perturbatoare ale funcției endocrine care se utilizează, pot afecta pânza freatică din jurul zonei exploatate. Astfel aceste substanțe ajung să contamineze apa potabilă și de aici sunt introduse în alimentația umană.
Există, de asemenea îngrijorarea conform căreia procesul de fracking poate provoca cutremure de mici dimensiuni. Se are că după exploatările din 2011 în zona Blackpool, oraș din nord-estul Angliei, au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 1,5 și respectiv 2,2 grade scala Richter.
În cele din urmă, companiile de mediu spun că fracking-ul pur și simplu încurajează dependența continuă de combustibili fosili și distrage atenția firmelor de energie și guvernelor să investească în surse regenerabile de energie.
De partea cealaltă a baricadei, există voci care informează de avantajele acestei tehnologii. În Statele Unite a sporit în mod semnificativ producția internă de petrol și a condus la scăderea prețurilor gazelor. Se estimează că datorită acesteia America și Canada și-au extins resursele de gaze naturale pentru următorii o sută de ani și s-a prezentat oportunitatea de a genera energie electrică cu reducerea la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon provenite din arderea cărbunilor.
Cercetările industriale sugerează că fracking-ul gazelor de șist ar putea contribui semnificativ la nevoile viitoare de energie din Marea Britanie. Un raport al Energy and Climate Change Committee dat publicității în luna aprilie spunea că gazele de șist din Marea Britanie ar putea asigura aprovizionarea cu energie, dar nu va reduce prețul gazelor.
Emanuela P.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ