Caută împărăția lui Dumnezeu

0
37

caută„Drept aceea, fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”. (Matei 5, 48)

A fi desăvârșit înseamnă a căuta în viață, înainte de toate, Împărăția lui Dumnezeu. Și dreptatea ei. A gândi și a acționa astfel încât Împărăția lui Dumnezeu din lăuntrul nostru să poată să crească și să se dezvolte în libertate și ca miasmele respigătoare ale viciului și păcatului să ne ocolească. Iată spre ce tinde sufletul nostru, în primul rând: nu către bogăție, nu către slavă; nu către profit sau plăceri, ci către imitarea Părintelui ceresc. „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru, ce veți mânca, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca…că după toate acestea se străduiesc neamurile” (Matei 6, 25, 32) Biblia 1982. Iată prin ce ne deosebim noi, copii lui Dumnezeu și, prin urmare, cetățeni ai altei „cetăți” – cetatea cerească, cu o temelie de nezdruncinat. Noi cugetăm „la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3,2). Scopul și năzuințele vieții ni s-au schimbat cu desăvârșire. „Cetatea noastră e de la-nceput în ceruri” (Filipeni 3, 20), suntem cetățeni ai acestei cetăți, ne supunem legilor ei, suntem în situația de a beneficia de drepturile ei. Nu trăim doar cu promisiunea bunătăților viitoare, ci suntem încă de pe acum cetățeni liberi ai Împărăției cerești. Ca atare, să ținem sus stindardul Împăratului nostru, să-L slujim cu toată osârdia și cu toată dragostea.

Pentru noi, toată slava pe care alții o caută în viața pământească, este în Împărăția Părintelui nostru. Dacă am căuta, înainte de toate, adevărul Său și ne-am supune legilor Sale, cât de mult ar spori în jurul nostru credința în Dumnezeu! Ne-am putea însuși mai bine credința în viața viitoare, dacă faptele și cugetele noastre ar fi îndreptate spre Împărăția cerească. Sfințenia constă într-o desăvârșită sănătate sufletească. Dar în ce constă o sănătate desăvârșită? În dobândirea Duhului Sfânt. Hristos este viața noastră (Filipeni 1, 21). Trebuie să-L primim pe de-a-ntregul, găsind în El iertare, izbăvire, biruință. Hristos este viața noastră; El trebuie să pătrundă întru totul în ea, întru El să trăim. Iată în ce constă sfințenia și desăvârșirea!

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ