Căsătoria, benefică pentru sănătatea și buzunarul omului

0
252

casatorie

Căsătoria ne menține sănătatea, atât fizică, cât și cea psihică, susțin oamenii de știință britanici.

Potrivit cercetătorului George Ploubidis, de la University College din Londra, “cei care au un mariaj stabil sunt mai sănătoşi decât cei care nu au fost niciodată căsătoriţi, dar este de ajuns şi să ai o relaţie stabilă, de lungă durată, chiar dacă aceasta nu s-a legalizat”.

În plus, o relație de cuplu oferă mult mai multe beneficii decât s-ar putea crede la prima vedere.

Studiile au demonstrat că persoanele care se află într-un mariaj au tendinţa de a fuma mai puţin, de a bea cantităţi reduse de alcool şi de a mânca mai sănătos. Astfel, căsătoria ajută la evitarea afecţiunilor precum diabetul, problemele respiratorii şi cele de natură cardiovasculară. De asemenea, existenţa unor sume de bani comune ajută, prin faptul că diminuează stresul, iar oamenii sunt mai încrezători, relatează Gândul.

O relaţie stabilă şi fericită poate creşte, de asemenea, speranţa de viaţă. Experții au descoperit că soţii şi soţiile au cu 10-15% mai puţine şanse de a muri prematur decât ceilalţi oameni. O posibilă explicaţie ar fi aceea că, în cuplu, partenerii tind să aibă grijă unul de celălalt mai mult, în special când vine vorba despre sănătate.

Nici componenta financiară nu este una de neglijat. Economiștii au ajuns la concluzia că oamenii care sunt căsătoriți şi au un mariaj de lungă durată au o situaţie financiară mult mai bună decât majoritatea celor care trăiesc singuri. Este o consecință firească a faptului că familia dispune de venituri puse la comun şi că în “echipă” toate investiţiile ating un alt nivel.

În ceea ce privește beneficiile de natură psihologică ale căsătoriei, acestea sunt evidente. Oamenii care se află într-o relaţie stabilă sunt mai puţin predispuşi să facă depresie, la fel cum sunt mai puţin expuşi exceselor în ceea ce priveşte consumul de alcool sau droguri. De asemenea, un partener de viaţă înseamnă sprijin şi încredere, explică psihologii.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ