Caracterul individului construiește familia, apoi națiunea

0
243

caracterEra un copac masiv – un fel de punct de reper considerat ca o comoară unde studenții se întâlneau de decenii. Nimeni nu-şi putea imagina acel campus fără stejarul uriaş care-şi întindea ramurile pentru toţi spre bucuria lor. Părea să fie o parte perpetuă a peisajului … până când, într-o zi, cu un T-R-O-S-N-E-T enorm care zdruncină nervii, uriaşul cel puternic şi-a dat duhul. Odată căzut jos, toţi cei îndureraţi de trecerea lui au putut să vadă ceea ce nimeni nu şi-a bătut capul să observe. O spirală coborâtoare lucrase ani de zile. Lună de lună, anotimp după anotimp, a avut loc o eroziune internă. Doar pentru că era tăcută şi lentă nu însemna că era pe moarte.

La fel este și cu caracterul.

Pe mine nu mă interesează pur şi simplu o casă sau un colegiu … nici pe departe aşa de mult cât mă interesează caracterul. Întotdeauna germeni morali şi etici invizibili ne pot invada atât de uşor, aducând cu ei începutul stadiilor unei boli terminale. Nimeni nu-şi poate da seama privind, pentru că se întâmplă în mod imperceptibil. Este mai lent decât un ceas şi mult mai tăcut. Nu este nici un dăngănit de clopot, nici măcar un ticăit persistent. O nebăgare de seamă aici, un compromis acolo, o privire deliberată în altă parte, o atenuare a atenţiei, o plictiseală, o moţăială, o picoteală, un obicei … un destin. Şi înainte să ne dăm seama, o bucată din caracter cade în mare, o bucăţică protectoare din scoarţă pică pe iarbă. Ceea ce odată „nu era mare lucru“ devine, în realitate, mai mare decât viaţa însăşi. Ce a început cu o inocenţă curioasă se termină cu o dependenţă distructivă.

Aceeaşi spirală coborâtoare poate influenţa o familie. Este ceea ce eu numesc deseori efectul domino-ului. Ce este tolerat de mami şi de tati merge în jos la fiu şi la fiică. Aşa cum plângea odată Ieremia: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii“ (Ieremia 31:29). Tragedia este că lucrurile nu se opresc aici. Acei copii cresc, construind viitorul unei naţiuni. Aceasta îmi aduce aminte de un rând dintr-o scrisoare a lui John Steinbeck către Adlai Stevenson:

”Există un iz de imoralitate care pătrunde pe furiş peste tot şi care începe din camera copiilor şi nu se opreşte până nu ajunge la cele mai înalte funcţii, atât la nivel corporativ cât şi guvernamental.”

Sociologul şi istoricul Carle Zimmerman, în cartea sa tipărită în 1947 Familia şi civilizaţia, consemnează observaţiile lui pătrunzătoare făcute când a comparat dezintegrarea diferitelor civilizaţii cu declinul similar al vieţii de familie din acele civilizaţii. Opt modele specifice de comportament casnic au reprezentat spirala coborâtoare a fiecărei civilizaţii studiate de Zimmerman.

  1. Căsnicia îşi pierde caracterul sacru … este în mod frecvent ruptă prin divorţ.
  2. Sensul tradiţional al ceremoniei de căsătorie se pierde.
  3. Mişcările feministe abundă.
  4. Creşterea lipsei de respect public faţă de părinţi şi faţă de autorităţi în general.
  5. Accelerarea delincvenţei, a promiscuităţii şi a rebeliunii juvenile.
  6. Refuzul oamenilor cu căsnicii tradiţionale de a accepta responsabilităţile familiale.
  7. Dorinţa crescândă de a comite adulter şi acceptarea lui.
  8. Creşterea interesului cu privire la perversiunile sexuale şi la crimele legate de sex şi răspândirea lor.

În general, ultima marchează stadiul final al dezintegrării societăţii. „Izul care pătrunde pe furiş peste tot“ poate fi invizibil, dar după părerea lui Zimmerman poate fi letal.

Înainte de a încheia lectura de astăzi cu o ridicare din umeri, stai şaizeci de secunde şi cercetează-ţi viaţa. Dacă eşti căsătorit, fă o evaluare mintală a căsniciei tale … a familiei tale. Gândeşte-te bine. Nu te minţi pe tine însuţi. Pune-ţi şi răspunde-ţi la câteva întrebări grele. Compară felul cum erai cu felul cum eşti. Priveşte între zidurile standardului tău moral, ale angajamentului tău odată ferm de excelenţă etică. Sunt ceva termite în lemn? Nu te lăsa înşelat de anii de inocenţă şi de voie bună care au trecut. O eroziune urâtă poate avea loc, o eroziune pe care nu ţi-ai bătut capul s-o observi. Doar pentru că schimbările sunt tăcute şi lente, asta nu înseamnă că lucrurile nu se deteriorează.

”30  de zile pentru trăirea biruințelor spirituale”, Culese de Bruce Wilkinson

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ