Caracterul conflictului

0
89

caracterul conflictuluiClerul constituie, totuşi, prin definiţie, o frăţietate, lucrând foarte adesea ca atare. Între clerici, chiar şi necunoscuţi unii altora, există o legătură principială care poate nu se întâlneşte în nicio altă ramură profesională.

Deşi este adevărat că noi clericii suntem cuprinşi de avântul ascensiunii bisericeşti, nu se poate totuşi trece cu vederea că aparţinem unei comunităţi, ai cărei membri ar trebui să fie interesaţi de reuşita celorlalţi. Aceste două realităţi deseori intră în conflict. Nu putem deţine amândoi, în acelaşi timp, aceeaşi poziţie bisericească demnă de invidiat şi nici nu putem alege fiecare mitropolitul pe care ni l-am dori. Suntem forţaţi, aşadar, să intrăm într-o anumită opoziţie cu ceilalţi confraţi ai noştri. Situaţia noastră este poate asemănătoare unui război fratricid, sau poate fi comparată cu relatarea unui scriitor despre întâlnirea primilor miniştri şi a miniştrilor de externe de la un anumit moment: «Toţi aceşti mari oameni de stat adunaţi erau precum o orchestră formată numai din vioara întâia». Altcineva remarca şi el într-un mod şi mai plastic: «Noi, clericii, când ne adunăm suntem ca aricii. Ne strângem unii pe alţii pentru a ne încălzi, şi în final ajungem să ne înţepăm».

Această realitate nu constituie neapărat ceva ciudat. Fraţii lui Iosif au intrat în competiţie unii cu ceilalţi pentru a câştiga dragostea tatălui lor, aşa cum mtâmplă de regulă în orice familie. Însă, deşi au încercat să scape de el, părăsindu-l într-o groapă, nu le-a lipsit cu totul dragostea pentru el. Cea mai mare parte a dramei vieţii lui Iacov este legată de faptul că era obligat să intre în competiţie cu fratele său, pentru care nutrea o afecţiune deosebită. Această tensiune concurenţială a apărut şi în cazul Apostolilor, când Iacov şi Ioan şi-au propus să se ridice deasupra celorlalţi, spunându-i lui Hristos: „Dă-ne nouă, ca să şedem unul de-a dreapta ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta!’ (Mc. 10, 37). Nimeni nu poate spune că Apostolii nu ar fi fost dedicaţi unii altora, însă, tot aşa, nimeni nu poate spune că nu ar fi existat nicio rivalitate între ei.

Putem vedea astăzi în Biserică simptomele unei astfel de rivalităţi, mai ales când este vorba de completarea unor scaune mitropolitane sau a unor poziţii bisericeşti de invidiat.

Este cumplită atitudinea avută deseori de clericii ajunşi într-o anumită poziţie mai înaltă, dând impresia că sunt nevoiţi să intre într-o competiţie cu predecesorul, fie prin dramatizarea stării proaste în care au găsit parohia sau mitropolia, fie susţinând adesea că foarte mulţi oameni s-au bucurat de schimbare.

Dacă noi, clericii, am vrea să tratăm cu seriozitate conflictul creat în cadrul frăţietăţii clericale şi rivalitatea dintre noi, va trebui să fim atenţi la anumite aspecte de necontestat.

Oricare dintre noi, în care mai lucrează, fie  într-o mică măsură, o conştiinţă creştină, nu se simte confortabil la gândul că este preocupat atât de mult propria ascensiune. Va trebui totuşi să admită, dacă este cinstit cu sine însuşi, că îl satisface alegerea sa într-o poziţie de cinste, orice promovare aducându-i o mulţumire deosebită. Prin urmare, îl va încerca o anumită amărăciune când locul ce credea că i se cuvine va fi dat altcuiva. Va simţi chiar un anumit sentiment de invidie, văzând pe cei consideraţi mai puţini vrednici şi capabili decât el că devin episcopi sau că primesc o parohie mai bună ca a lor. Aceste trăiri vin însă în conflict cu conştiinţa lui creştină, fapt care nu face decât să-l indigneze în forul lui interior.

Un anumit sentiment de vinovăţie îi inflamează ambiţia, făcându-l să se comporte în diverse situaţii într-un fel lipsit de graţie. Deseori se străduieşte să afle o explicaţie satisfăcătoare pentru promovările proprii, atribuindu-le voii lui Dumnezeu.

Aceste eforturi stângace sunt o mărturie pentru lupta dură din el, prin care şinele ambiţios încearcă să-i reducă la tăcere conştiinţa neliniştită.

Un alt indiciu al acestui conflict sunt şi comentariile răutăcioase la adresa celor care au promovat mai mult decât noi. Semnificaţia acestor comentarii nu constă în cât de aproape sunt de adevăr, ci în faptul că au apărut, arătând că în profunzime conştiinţa creştină a intrat în conflict cu mândria rănită a celui ce vede că cei aflaţi pe aceeaşi treaptă cu el au avansat mai mult decât el.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ