Capitale culturale europene, în 2019, vor fi Plovdiv din Bulgaria, și Matera, din Italia

0
40

194021gol5558g00ro7d0oOrașele Plovdiv, din Bulgaria, și Matera, din Italia, vor deține titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2019, potrivit unei decizii adoptate marți, la Bruxelles, de Consiliul Uniunii Europene pentru Educație, Tineret, Cultură și Sport.

Este pentru a patra oară când un oraș din Italia primește acest prestigios titlu, după Florența (1986), Bologna (2000) și Genova (2004).

Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, cu o populație de 380.00 de locuitori, a fost recompensat pentru bugetul său realist, precum și pentru programul artistic excepțional, scrie  Novinite, adăugăugând că municipalitatea va sărbători acest eveniment printr-o ceremonie care va avea loc la 23 mai, potrivit Agerpres.
În favoarea sa, Plovdivul a adus nu numai argumente legate de moștenirea sa culturală și realizări artistice, ci și proiectul ‘Together’, prin care își propune să reunească persoane din diverse etnii, medii sociale și de vârste diferite pentru a contribui la dezvoltarea culturală a orașului. În aceeași ordine de idei, a fost menționat și un program care se implementează deja de mai multă vreme, Kapana — Neighborhood of Art Industries, care urmărește atragerea spre centrul orașului a meșteșugarilor și creatorilor de artă.

Matera este cel de-al doilea oraș ca mărime din regiunea Basilicata, din sudul Italiei, renumit în special pentru centrul său istoric, cu case săpate în stâncă, Sassi sau Orașul de piatră, înscris de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial al Umanității. Această localitate cu aproximativ 60.000 de locuitori a servit drept cadru natural pentru două filme celebre, Evanghelia după Matei, de Pier Paolo Pasolini, și Patimile lui Hristos, realizat de Mel Gibson, amintește agenția ANSA.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ