Când şi cum folosim sărurile de rehidratare

0
117

saruri rehidratareCu voia dumneavoastră, vom începe parafrazându-l pe Marin Preda, şi spunând că: „dacă apă nu e, nimic nu e!”. Dependenţa vieţii, sub toate aspectele, de existenţa acestui lichid este evidentă la orice pas, în orice loc şi în orice moment. Apa este elementul structural de bază, care intră în compoziţia tuturor celulelor şi ţesuturilor omului, animalelor şi plantelor (poate ajunge până la o proporţie de 95%), toate organismele vii având cerinţe mari şi constante de ea pentru întreţinere.
Aspecte de reţinut!
Călătoriile pe caniculă, fie cu automobilul, când nu există un sistem de climatizare, fie cu autobuzele sau tramvaiele aglomerate, pot conduce la deshidratare.
Aveţi grijă să purtaţi în permanenţă suficientă apă şi să beţi din când în când câteva guri, chiar dacă nu vă este sete, obligatoriu în zilele toride, în timpul eforturilor fizice intense (de pildă, într-o drumeţie montană), când staţi la plajă. Este bine să consumaţi apă minerală (plată sau acidulată), ceaiuri şi compoturi acrişoare, neîndulcite.
Ţineţi seama de faptul că aproape toate băuturile răcoritoare din comerţ au mult zahăr şi nu substituie puterea binefăcătoare a apei.
Deoarece alcoolul, soarele şi sarea sunt factori de deshidratare, dovediţi moderaţie în ce-i priveşte.
Evitaţi consumul apei din surse nesigure sau care a stat mult timp în butelii de plastic expuse la căldură intensă (este posibil ca anumite chimicale din structura recipientului să se dizolve în conţinut, viciindu-l).
Cei mai expuşi riscului de deshidratare sunt copiii mici, care nu ştiu cum să exprime în cuvinte senzaţia de sete, precum şi vârstnicii, care resimt mai puţin acut nevoia de lichide (semnalele de alarmă ale corpului sunt percepute mult mai estompat după o anumită etate).

De câtă apă avem nevoie.
Unui nou-născut îi este necesar un aport minim cotidian de 150 ml apă pe kilogram greutate corporală. Fireşte, pe măsură ce corpul se dezvoltă, cresc şi cerinţele. Conform Institutului American de Medicină, bărbaţii adulţi au nevoie zilnic de aproximativ trei litri, iar femeile de aproximativ zece pahare. Şi asta în condiţii normale… Pe vreme caniculară, când se face mişcare la modul intens şi/sau prelungit, când există situaţii patologice manifestate prin vomismente, diaree, febră cu hipersudoraţie se poate elimina din organism un litru şi jumătate de apă pe oră. Dacă nu se compensează, corpul apelează la lichidul celular şi circulant (din structura intimă a ţesuturilor, din sânge şi limfă), fenomen periculos, ce implică modificări biochimice negative drastice. în cazul în care criza se prelungeşte, decesul devine foarte probabil. O metodă destul de relevantă (deşi poate nu aşa plăcută) pentru a estima gradul de hidratare constă în observarea culorii şi cantităţii de urină eliminată. Dacă este aproape transparentă, dacă doza este rezonabilă, aportul de apă e suficient, în caz contrar, deficitul trebuind corectat cât mai rapid. E bine de reţinut că apa poate fi asimilată şi din vegetale ca atare, din supe, ciorbe şi alte preparate culinare, din ceaiuri, compoturi, sucuri naturale de legume şi fructe etc, însă acestea nu pot ţine decât temporar locul apei.
Riscurile deshidratării
Când organismul pierde prea multe lichide, când carenţa nu este contrabalansată, vorbim despre deshidratare. Concomitent se elimină pe diverse căi şi o serie de electroliţi serici, particule din fluxul sanguin care controlează funcţiile vitale, dintre care de departe cel mai important este sodiul, urmat de potasiu, calciu, magneziu. Ultimii doi ajută la contractarea, respectiv la deten-sionarea muşchilor. Potasiul şi mai ales sodiul determină echilibrul intra- şi extracelular al apei. în special pe acest fond, dacă deshidratarea nu este compensată, în organism se pot produce următoarele dereglări, la diverse niveluri:
– Substanţele toxice rezultate din metabolismul general nu se mai pot elimina din corp prin urină, prin transpiraţie sau prin materiile fecale şi ca atare rămân în sânge şi agresează funcţiile importante ale unor aparate. Este cazul ureei, acidului uric, creatininei, bilirubinei, glucozei, oxalaţilor etc, care se depun în diverse ţesuturi, blocându-le activitatea normală. Aşa se poate ajunge la coma uremică, hiperglicemică, la calculoza biliară sau renală;
-Funcţia de ventilaţie a aparatului respirator nu se mai poate desfăşura optim şi apar deficienţe de regenerare celulară, în special la organe esenţiale: creier, ficat, rinichi, inimă;
-Activitatea cerebrală devine mult mai lentă şi pot apărea convulsii generalizate, prin perturbarea rolului de control pe care-l desfăşoară în mod normal sistemul nervos;
-Pielea se usucă masiv şi în consecinţă se reduce rolul ei protector împotriva agresiunilor microbiene, virale sau micotice, dar şi în faţa radiaţiilor solare nocive.
Consecinţele imediate sunt setea intensă, contracturile musculare, starea confuzivă, dezorientarea, pierderea echilibrului, dacă faza critică se prelungeşte putând apărea letargia, coma, decesul. în cazurile mai puţin severe, care nu impun internarea urgentă, rehi-dratarea la domiciliu cu o soluţie pe bază de săruri e salutară.
Mod corect de administrare
Fie că sunt sub formă lichidă, fie, cel mai des, de pulberi ce se combină cu apă fiartă şi răcită, produsele de rehidratare conţin minerale, glucoză, dextrine, eventual diferite arome. Au ca scopuri refacerea echilibrului hidric şi maximizarea absorbţiei de săruri deficitare. Este demn de semnalat că, deşi binevenite, soluţiile de rehidratare nu trebuie administrate abuziv. Este ştiut că, după o etapă de deshidratare, orice om are tendinţa de a bea, „pe nerăsuflate”, o cantitate mult prea mare. Or, după o perioadă de însetare, un aport exagerat şi brusc de apă se poate dovedi periculos, deoarece celulele şi ţesuturile sunt „inundate”, şi astfel se perturbă funcţiile importante ale corpului.

Dona info, nr. 47, iunie – august 2013

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ