Când e toamnă în sufletul meu…

0
641

toamna

Când e toamnă în sufletul meu, în cămara sa adun roade de Har,
Adun seminţe de recunoştinţă pentru toţi talanţii primiţi în dar.
Toamna e anotimpul când sufletul îmi îmbracă haina înţelepciunii.
Toamna e anotimpul când conştientizez importanţa hărniciei şi muncii.

Toamna e anotimpul în care sufletul meu tot mai des se întreabă:
Care e starea lui şi dacă conştiinţa îl mustră, dacă aceasta e trează.
Toamna e anotimpul în care conştientizez că faptele bune rodesc îmbelşugat.
Toamna e anotimpul când aflu dacă talanţii în lene şi egoism mi-am îngropat,
Sau i-am înmulţit înmiit, dăruind din ei cu dărnicie, tuturor semenilor mei.
Toamna e anotimpul când mă întreb dacă am ales să merg pe calea credinţei.
Calea îngustă ce duce spre Doamne, spre Acasă, spre minunatul şi veşnicul Rai.

Când e toamnă în sufletul meu, gânduri rele se desprind de pe copacul minţii,
Cum se desprind frunzele vestejite de pe copacii din codrii falnici de aramă.
Şi toată răutatea lor e transformată de bagheta gândurilor iubirii şi bunătăţii,
În pace, armonie, comuniune, prietenie, în frumuseţe, adevăr şi sfântă lumină.

Când e toamnă în sufletul meu, cu ploile spovedaniei alung păcatele din cămara lui.
Când e toamnă în sufletul meu, acesta miroase a struguri tămâioşi din care se face vin
Pentru Împărtăşania sfântă, ce o primeşte spre vindecare, spre întărire şi-al său alin.
Când e toamnă în sufletul meu, în cămara sa fac loc visării, nostalgiei şi dorului.
Al dorului de Soarele – Hristos, al dorului de puritatea şi frumuseţea copilăriei
Al dorului de lumina Învierii, de veşnicie, al dorului de divinul tril al ciocârliei.

Şi încerc să-mi alin aceste doruri, semănând cu iubire în ogorul Lui Dumnezeu,
Boabe de cuvinte de poezie, boabe ce să rodească în sufletul aproapelui meu,
Flori cu petale de sinceritate, prietenie, comuniune, frumos, credinţă, bucurie,
Flori mereu înflorite şi parfumate, flori cu aromă de tămâie, de sfântă veşnicie.

Cristina Toma

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ