Când ajungem la capătul puterilor

0
67

Când ajungem la un soroc al vieţii, când tăria omenească nu mai e de ajuns, pu­tem face una din două: fie ne dăm bătuţi şi cădem înfrânţi, fie Îl aflăm pe Dumnezeu şi mergem mai departe întru puterea Lui.

Sfântul Pavel ne spune despre o asemenea încercare de care a avut parte: „Că nu voim să nu cunoaşteţi voi, fraţilor, pentru necazul nostru ce s-a făcut nouă în Asia, că peste măsură, peste putinţă am fost îngreuiaţi, cât nu mai aveam nici o nădejde de a trăi; ci singuri întru noi judecata morţii am avut, ca să nu fim încrezându-ne spre noi, ci spre Dumnezeu, Cel ce înviază morţii” (II Cor. 1, 8-9). Dumnezeu are un ţel în încercări – ca mai deplin să ne facă să ne bizuim pe braţul Său mântuitor. „Căci când slăbesc, atunci sunt tare”, zice Sfântul Pavel.

Adevărata noastră putere zace în neputinţa noastră, în slăbiciunea ce ne face să strigăm către Dumnezeu după ajutor. Atunci cel neajutorat devine atotputernic, deşi, în noi înşine, putem totuşi „să facem toate prin Hristos Care ne întăreşte”.

Ascultaţi experienţa Psalmistului:

Cuprinsu-m-au durerile morţii şi pâraiele fărădelegii m-au turburat, durerile iadului m-au înconjurat, întâmpinatu-m-au laţurile morţii.
Şi, când mă necăjeam, am chemat pe Domnul, şi către Dumnezeul meu am strigat:
Auzit-a din biserica cea sfântă a Sa glasul meu, şi strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui. (…)

Şi a plecat cerurile şi s-au pogorât, şi negură sub picioarele Lui.
Şi s-au suit peste Heruvimi şi au zburat, zburat-au pe aripile vânturilor. (…)
Trimis-au dintru înălţime şi m-au luat.
Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris