Campanie anti-selfie pe covorul roșu la Cannes, o practică “extrem de ridicolă și grotescă”

0
42

juryFestivalul de la Cannes a decis să lanseze lansat o campanie împotriva selfie-urile, pe care celebritățile și le fac pe covorul roșu, încurcând programul organizatorilor cu această practică “extrem de ridicolă și grotescă”.

În acest fel tranșant s-a exprimat la Paris delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux, la conferința de presă de prezentare a programului celei de la 68-a ediții a Festivalului de la Cannes, care se va desfășura în perioada 13 — 24 mai, relatează Agerpres, citând EFE.

Fremaux a deplâns faptul ca cei care defilează pe covorul roșu se opresc din doi în doi metri “pentru a-și face singuri poze”.

“Nu am interzis selfie-urile, nu avem această putere polițienească și nici nu vrem să fim coercitivi”, a spus Fremaux. El a precizat însă că va lansa “o minicampanie pentru a reduce această practică contemporană”.

O practică pe care a calificat-o “extrem de ridicolă și grotescă” și care încurcă programul stabilit de organizatori, pentru defilarea pe covorul roșu și urcarea scărilor care precedă proiectarea celui mai important film al serii.

 Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ