Cale și scop – unitate indestructibilă

0
29

Nu putem folosi răul ca metodă de împlinire a binelui, pentru că dintr-un imperativ al dialecticii spiritului intrăm în slujba lui; răul nu se suportă ca simplu instrument; el își are împărăția lui, pe care și-o vrea consolidată; răul folosit obligă.

Într-adevăr, expresia ˶scopul scuză mijloacele˝ păstrează  o mare doze de aparențe înșelătoare. Vedem scopul ca ceva obiectiv și permanent, iar calea, mijlocul către el, ca ceva trecător, ușor de înlăturat atunci când scopul a fost atins pe aceste căi; dar el refuză să ia chipul așteptărilor noastre.

Orice scop superior nu poate fi atins decât pe calea impusă respectă această cerință a ordinei spirituale și morale, scopul este alterat de mijloace, de cale; mijloacele pe care noi pe putem socoti trecătoare și neînsemnate devin un fel de cauze în care stăruie însușiși principiul scopului nostru. Nesocotirea căilor în realizarea aspirațiilor noastre este o cursă a răului.

Calea pentru cucerirea binelui trebuie să aibă un sens pozitiv, adică să funcționeze în sens ascensional, care înseamnă îndemn, creație, progres. Binele, sub orice formă ar apărea, până la binele suprem, care este suprem , care este Dumnezeu, nu poate fi atins distrugând, ci creând. Noi trebuie să construim continuu, pentru că răul se demolează singur.

Scopul, valoarea spirituală către care aspirăm, cere, deci, o cale din aceeași ordine a lucrurilor; valoarea mijloc și valoare scop trebuie să fie acordate. Valoarea scop cere valoarea mijloc pentru că  ea însăși e prinsă în valoarea mijloc, iar aceasta este parte din scop. Cale și scop sunt legate indestructibil. De aici, se desprinde înțelesul lor și sensul lor practic. O cale există prin scopul ei și un scop se împlinește pe calea sa.

Lucrurile nu pot fi înțelese și cu atât mai mult nu pot fi experimentate decât după indicațiile ordinii spirituale. Valorile ei au legi de existență și sensul lor propriu. Intelectual, printr-un exces de abstracție, noi le-am disociat; practic, printr-un exces de comoditate și slăbiciune, le-am folosit.

Ernest Bernea, Trilogie Filosofică

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ