Bucureştiul, inclus de Vogue pe lista de destinaţii obligatorii pentru turiştii adevăraţi

0
81

800px-Pasajul_Macca-VillacrosseBucureştiul ar trebui să se regăsească pe lista de destinaţii obligatorii din agenda oricărui turist, scrie Vogue.

Farmecul clădirilor aflate în Centrul Vechi din Capitală, alături de barurile, cluburile, muzeele şi magazinele, dar şi “unele dintre cele mai cool case de modă din lume”, sunt remarcate elogios într-un articol publicat de revista americană, relatează Mediafax.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană, amenajat într-o clădire celebră, construită în era comunistă – Palatul Parlamentului -, prezintă un contrast puternic între arhitectura din acea epocă şi “expoziţiile şi evenimentele culturale pline de viaţă, revoluţionare, din interior”, precizează Vogue.

Magazinul Entrance, considerat o destinaţie a “luxului underground”, reprezintă un exemplu strălucit care reflectă creativitatea şi dezvoltarea Bucureştiului, chiar dacă o parte a acestei dezvoltări rămâne oarecum ascunsă, sub faţada unui centru urban anost, care, în ultimul deceniu, a început să se trezească la viaţă.

Alt Shift, un restaurant din centrul Bucureştiului, este menţionat datorită meniului său italian. În plus, la parter se află Control, unul dintre cele mai “cool” cluburi de noapte din Capitală, precizează vogue.com.

Energiea, care se autodefineşte ca un hub cultural, se remarcă atât prin arhitectura deosebită a clădirii în care funcţionează, dar şi prin cartofii prăjiţi serviţi în interior, care sunt “probabil cei mai buni din Bucureşti”.

Origo Coffee, o cafenea pe aceeaşi stradă cu Energiea, este un loc “în care clientul poate să îşi aleagă şi să îşi prăjească singur boabele de cafea din sortimentul preferat. Seara, după ora 19.00, localul se transformă într-un bar în care sunt servite cocktailuri şi mai multe feluri de limonadă.

Interbelic, amplasat în Centrul Vechi, este renumit pentru cocktailurile sale asezonate cu felii de rodie.

Raionul 4, un magazin în care clienţii pot găsi articole ale unor case de modă celebre, se află în apropiere de o clădire emblematică a Bucureştiului – Ateneul Român, mai spune vogue.com. De asemenea, potrivit Vogue, parfumeria Madison, amplasată pe Calea Dorobanţilor, prezintă clienţilor o gamă variată de parfumuri celebre, dar şi esenţe de nişă, cu arome fine şi mai puţin cunoscute.

Ana Grama

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ