Botezul – Taină a Bisericii, nu stropire rituală

0
60

shutterstock_378269899

Pr. Protop. Cornel Ursu– Făgăraș

Cuvântul “taină” înseamnă ceva ascuns, închis ce nu poate fi pătruns cu mintea, ci trebuie primit prin credinţă. Tainele sunt sfinte, fiindcă transmiţându-ne harul mântuitor, ne curăţesc de orice păcat şi ne aduc sfinţenia. Toate Sfintele Taine au fost instituite direct de către Mântuitorul. Sfinţii Apostoli sunt numai “iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor.4, 1), adică ei împărtăşesc harul sfinţitor, rânduind ca această lucrare să fie continuată de episcopi şi preoţi.

Sfintele Taine sunt în număr de 7, după numărul celor 7 daruri ale Duhului Sfânt (Is. 11, 2-­3): Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Nunta, Preoţia şi Maslul.

Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul când, despărţindu-se de Sfinţii Apostoli, le-a dat poruncă zicând: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, bolezându-le în numele Tatălui și al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mat.28, 19). Botezul a avut loc prima dată la Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecime), când s-a constituit prima comunitate creştină. Sfântul Apostol Pavel arată că “oricâţi ne-am botezat în lisus Hristos, în moartea Lui ne-am botezat. Ne-am îngropat prin botez împreună cu El” (Rom.6, 3-5).

Tainele de iniţiere

În epistola către Efeseni (4. 4-6) este scris: “Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor“.

Astăzi se încearcă o unificare a bisericilor şi s-a ajuns la un consens (până la un punct) şi anume: dacă vrem să avem o unitate de credinţă în biserică, trebuie ca toate confesiunile să rămână la tratatul BEM, la trei taine fără de care nu este posibilă mântuirea în biserică. De ce s-a rezumat numai la trei? Fiincă sunt cele mai importante. Şi anume: B=botez; E=euharistie (cuminecătură), care include şi spovedania; M=mirungere, ungerea cu Sfântul Mir. Acestea sunt cele mai importante taine pentru că de celelalte nu e nevoie să beneficieze toţi. Toata lumea se cunună? sau toată lumea este preot? Sau toată lumea are nevoie de maslu? Cu siguranţă că nu. Dar de cele trei taine de iniţiere, absolut orice om care se vrea creştin are nevoie de ele pentru a ajunge la mântuire.

Pentru că botezul este uşa de intrare a omului în casa lui Hristos, eu aş vrea să pun întrebări ca să se fixeze mai bine răspunsurile.

De ce s-a botezat lisus?

Iubiţi credincioşi, de ce trebuia să se boteze lisus? Ce se realizează prin botez? Se şterge păcatul strămoşesc, păcatul lui Adam şi al Evei. lisus avea păcatul strămoşesc? Cu siguranţă nu. De ce a fost nevoie ca Mântuitorul să îndeplinească perceptele care nu mai erau actuale şi valabile ale tăierii împrejur? Pentru că s-a profeţit despre el că se va boteza, că va fi tăiat împrejur, ba chiar şi numele i-a fost pus, de unsul lui Dumnezeu, pentru că aşa se traduce lisus.

Şi a împlinit toate profeţiile scrise în Scripturile vechi-testamentare despre el (vezi Isaia, leremia, lezechiel şi Daniel), lisus s-a botezat la marginea râului. Numai la poporul o să găsiţi acest vers: “la marginea râului“. Nicăieri, nimeni nu îl cântă. El este o reflectare a trăirii spirituale autentice a strămoşilor noştri. Oamenii au conştientizat faptul că botezul se face pe marginea unui râu. Pe sub munte nu există sat în care oamenii să nu iasă la râu; ies de noaptea şi cântă chiar la marginea râului. Aceasta este bobotează noastră.

Cine poate boteza?

S-ar părea că ştim foarte multe despre botez şi totuşi nu ştim nimic. Altfel cum explicăm că mor copii nebotezaţi, iar oamenii vor slujbă ca şi la cei botezaţi? Nu se poate aşa ceva. Un copil nebotezat nu poate avea parte de nici o rânduiala bisericească pentru că nu este încreştinat. Se fac greşeli multe şi chiar noi preoţii facem greşeli (de pilda acum la Bobotează, a greşit cine a stropit copilul nebotezat cu agheazma mare). Greşeşte cine miruieşte un copil nebotezat (necreştin).

N-a ieşit de pe poarta spitalului nici un copil mort botezat. Cum e posibil aşa ceva? Cine poate boteza? Este o întrebare. Dreptul de a săvârşi botezul îl are numai episcopul şi preotul, conform canoanelor 46 şi 50 ale Sfinţilor Apostoli. Precizez acestea pentru că vreau să arăt acoperirea pe care o avem, pentru că aceste canoane nu sunt date de biserică în timp ci sunt date de înşişi Sfinţii Apostoli. Ei au botezat. Mântuitorul, ştiind că se înalţă la cer a instituit tainele: prima a fost taina botezului. Cum?

În Evanghelia după Matei (28, 19-20) ni se spune că Mântuitorul, adresându-se apostolilor (apostelo = a trimite; apostoli = trimişii lui Hristos ), le-a spus aşa: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezăndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, povăţuindu-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului“.

Mântuitorul le cere să facă ceea ce face seamănătorul: pregăteşte pământul prim cuvânt, apoi seamănă sămânţa prin vorbire, dar cel care face să crească este El (“Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului“). Sf. Apostol Pavel a spus; “Eu am sădit. Apolo a udat, dar Dumnezeu face să crească!” Frumoasă este această expresie a Sf. Apostol Pavel: eu am sădit, am propovăduit pe Dumnezeu şi am lăsat în locul meu pe Apolo (unul din preoţii hirotoniţi de Pavel). El a continuat opera, dar nici eu şi nici el n-a făcut să crească ci Dumnezeu face să crească rodul muncii noastre.

Canonul spune că numai episcopul şi preotul poate să boteze. În lipsă de preot poate boteza şi călugărul simplu sau chiar diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul este pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie, şi chiar tatăl pruncului. Eu mă infior la gândul că Dumnezeu ne va cere din mâna noastră, a părinţilor şi a preoţilor, pe copiii morţi nebotezaţi. Ce facem cu cei avortaţi? Cine-i mântuieşte? Vina a cui este? A noastră, a tuturor. Şi a noastră, a preoţilor, pentru că nu am spus cum trebuie făcut botezul.

Cum trebuie făcut botezul? Afundând pruncul de trei ori în apă curată, chiar dacă nu este sfinţită şi rostind de fiecare dată formula sfântă a botezului: “Se boteală robul lui Dumnezeu [numele] în numele Tatălui. Amin.” (la prima afundare), “şi al Fiului Amin. ” (la a doua afundare), “şi al Duhului Sfânt. Amin. “(la a treia afundare) – conform canoanelor 44-45 ale Sfinţilor Apostoli.

Dar pe vremea apostolilor s-au botezat copiii? Păi dacă ei au lăsat canoanele acestea şi vorbesc de copii nu de omul mare! Iar dacă cel botezat astfel rămâne în viaţă, preotul va completa slujba botezului după rânduiala obişnuită, Dar numai de la scufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai face sfinţirea apei ci numai îl miruieşte cu Sfântul Mir, Citindu-i rugăciunule ce urmează de aici înainte, conform canonului apostolic 57.

Când se săvârşeşte botezul?

Auziţi ce spune cartea: “Pentru botezul pruncilor nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezaţi“. Dacă pruncul este firav şi există temeri că nu va trăi, el va fi botezat îndată după naştere, conform canonului 38. Altfel, botezul se face de obicei la 8 zile după naşterea pruncului, când i se dă numele, sau în orice zi de sărbătoare, obligatoriu după liturghie (aici greşim şi noi şi mă tem că nu este bine).

Unde se face botezul?

Prima parte a botezului (exorcismele) se fac doar în afara bisericii sau în tinda bisericii deoarece în biserică pot intra doar cei botezaţi (creştinii) şi catehumenii (cei exorcizaţi). Canoanele opresc săvârşirea botezului nu numai în casă ci chiar în paraclise (locuinţe amenajate cu icoane, altăraşe şi obiecte sacre, dându-le o destinaţie chiar prin simţire). Se permite săvârşirea botezului în paraclisele de pe lângă bisericile şi mănăstirile mari (conform canonului 59), dar numai în cazuri extraordinare, de mare nevoie (frig groaznic, pericol iminent de moarte pentru prunc). Şi în acest caz, imediat ce timpul o permite, se va face în bisericirea (adică în biserică).

Se mai obişnuieşte să se cunune şi să se boteze acasă. Eu însă am depus un jurământ şi ştiu ce am jurat. Am copii şi familie. Iubiţi credincioşi, “botezul nu se săvârşeşte decât în pridvorul sau tinda, pronaosul sau naosul bisericii”.

Cine sunt naşii?

Se întâmplă ca după botez naşii să nu-şi mai vadă finii până îi cunună. Astea să fie îndatoririle naşilor, să le dea un plic şi cu asta “mila Domnului”?

Naşii sunt persoanele (în vârstă sau tinere) care însoţesc pe prunc la botez, răspunzând şi tăcând pomenita mărturisire de credinţă, în locul şi în numele pruncului. În limba slavonă (rusă) “naşi” înseamnă “ai noştri”. Naşii sunt părinţii noştri sufleteşti. Ei sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă în Duhul Sfânt, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată garanţi sau chezaşi ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că pruncul (finul) va fi născut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios.

Naşul trebuie obligatoriu să fie creştin ortodox şi obligatoriu un bun credincios (unii nu ştiu nici credeul). Nu pot fi naşi părinţii copilului. Ar fi un sacrilegiu. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe adevărul credinţei creştine, să fie învăţător şi îndrumător în cele sufleteşti. La rândul său, finul este dator să asculte pe naş şi să îl respecte.

Ce este facerea catehumenului şi ce sunt exorcismele?

Facerea catehumenului (cuprinzând şi exorcismele) este o rânduială prin care este pregătit cel ce urmează a fi botezat. Această rânduială se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cei nebotezaţi nu sunt spălaţi de păcatul strămoşesc, nu sunt mădulare ale Bisericii şi nici cetăţeni ai cerului, ale cărui uşi nu le deschide decât Sfântul Botez.

Aţi auzit la liturghie când se spune: “Cei chemaţi ieşiţi, câţi sunteţi chemaţi ieşiţi; ca nimenea din cei chemaţi să nu rămână“. Cine erau cei chemaţi? Aceştia erau, exorcizaţii. Numai cei botezaţi puteau rămâne pentru a se împărtăşi, iar la un moment dat ce spunea (şi spune) preotul (?): “Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte“. La început existau aşa-numiţii ostiari (uşieri) care la aceste cuvinte încuiau biserica. Nu mai intra şi nu mai ieşea nici un creştin şi toţi cei ce participaseră la slujbă se împărtăşeau. Când spun astăzi “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi” şi nu se apropie nimeni, parcă nu-şi mai au rostul aceste cuvinte.

Ce sunt exorcismele? Mulţi le spun blesteme. Nu este adevărat. Biserica nu face blesteme ci dezleagă de blesteme. Hristos le-a zis aşa apostolilor: “Câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer“, femeia cea gârbovă (de 38 de ani) nu se putea ridica. Ce spune Mântuitorul despre ea(?): “Nu se cădea ca această fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana acum 38 ani, a o dezlega?”. Este clar: a legat-o satana şi se cade, prin Dumnezeu a o dezlega, chiar dacă este sabatul (ziua de odihnă la evrei).

Exorcismele sunt trei rugăciuni în care preotul roagă pe Dumnezeu să gonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi împreunarea cu Hristos sunt întreita lepădare de satana a catehumenului (sau a naşului în numele catehumenului) urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos… Unirea cu Hristos se face prin credinţă, iar dovada se face prin mărturisirea credinţei creştine adică prin rostirea Crezului de către naş sau naşă în numele pruncului. Exorcismele nu se fac pentru că biserica îi socoteşte pe cei ce vin la botez ca fiind îndrăciţi sau demoniaci, ci pentru că cel ce nu îl are încă pe Hristos se află în robia păcatului, în afara harului şi deci în puterea diavolului.

Ce este Sfântul Mir?

În biserica ortodoxă Sfânta Taină a Mirungerii se împărtăşeşte îndată după botez, de aceea rânduială nu alcătuieşte o slujbă aparte, de sine stătătoare, ci este împreunată cu cea a botezului, ca o prelungire a ei. Dar ce este Sfântul Mir? Pentru că ceea ce punem în candelă sau ceea ce facem la sărbătorile mari, împărăteşti, noi tot mir îl numim (zicem că ne miruim).

Este greşit. Mirul nu se oficiază decât o singură dată în viaţa omului, la botez. Se mai foloseşte la sfinţirea bisericilor, precum şi a antimiselor de pe Sfânta Masă, fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie.

Mirul nu este ulei. Mirul este untdelemn amestecat cu mirodenii, cam 37-38 de mirodenii. Este pregătit (fiert) după o rânduială, în fiecare an, în primele trei zile din săptămâna patimilor şi sfinţit de către patriarhul ţării, joi, în aceeaşi săptămână, la liturghie. Se împarte din acest mir episcopilor, iar episcopii împart tuturor bisericilor. Prin mulţimea mirodeniilor din care este făcut, el închipuieşte mulţimea şi felurimea darurilor şi a puterilor Sfântului Duh.

Cu prilejul oficierii Tainei Botezului, fiecare copil primeşte un nume. Se cade ca acest nume să fie al unui Sfânt, pe care să-l aibă mijlocitor către Dumnezeu şi ocrotitor şi pildă de urmat în viaţă. Să dăm nume de sfinţi copiilor noştri, pentru a ne putea bucura de acest dar dat nouă de Tatăl nostru Cel Ceresc.

Revista “Porunca Iubirii” – 1/1998