Batem în lemn, dar nu știm exact de ce. Credințe legate de acest obicei precreștin

0
311

woodÎn popor, cei care țin la superstiții bat în lemn când vor să alunge ceva nedorit. De altfel bătutul în lemn este atât de răspândit că muți îl folosesc aproape inconștient, rădăcinile acestui obicei vechi de când lumea fiind mult mai răspândite decât am putea crede.

În Antichitate era o practică în majoritatea culturilor precreştine, din zona în care acum e Irlanda și până în India, existând credinţa că spiritele naturii locuiesc în interiorul arborilor

În aceste comunităţi copacii erau veneraţi şi incluşi într-o mulţime de ritualuri și se credea că cel care bate în scoarţă cere ajutorul spiritului care locuieşte în arbore şi beneficiază de protecţie.

Mulțumiri pentru spiriduși

Irlandezii, de exemplu, considerau că astfel pot aduce mulţumiri spiriduşilor pentru norocul de a nu fi atinşi de răspândirea răului, de care aceştia se ocupau, în credinţa populară, scrie Rador.

În Asia, bătutul în lemn era un mesaj transmis zeilor pentru ca aceştia să-l protejeze pe stăpânul unei case îndestulate de invidia oamenilor capabili să-i distrugă bunăstarea.

Copacul sacru

În alte credinţe păgâne, credincioşii se rugau la copac, precum la o icoană. Pentru ei, copacul era sacru, pentru că putea creşte singur, se înălţa fără să-l ude cineva la rădăcină şi ajungea să domine oamenii aflaţi la baza sa. Copacul era zeul suprem. A bate în lemnul copacului era un mod de comunicare cu zeii, de a transimte o rugă. Iar dacă zeii nu voiau să le-o asculte, atunci credeau că aceştia vor transmite tot prin copac furia lor. Ea se va dezlănţui pe vreme de furtună, prin intermediul fulgerelor.

În timp, a bate în scoarţa unui copac a devenit un obicei pentru exprimarea recunoştinţei, pentru norocul de a nu fi picat pradă unei boli sau nenorociri şi un mod de a recunoaşte puterea spiritelor de a proteja oamenii şi de a le îndupleca să nu-şi schimbe influenţa benefică.

O altă teorie spune că această practică pagână a fost transformată de creştini într-un mod de a invoca protecţia divină, lemnul atins reprezentând în acest caz crucea pe care a fost răstignit Hristos.

Fuga de Inchiziție

Există şi o variantă care invocă originea evreiască a expresiei şi se crede că această practică a luat naştere în jurul anului 1490, în vremea Inchiziţiei Spaniole conduse de Torquemada.

În acele timpuri, evreii erau persecutaţi şi adeseori erau nevoiţi să fugă şi să se ascundă în sinagogi sau temple, construite pe atunci din lemn. Pentru a fi lăsaţi să intre, băteau în uşi într-un fel anume. De aici asocierea cu norocul şi salvarea de la moarte.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ