Bârna din ochiul fratelui, haina judecătorului sau a doctorului sufletesc şi mândria nebună de a crede că “eu ştiu”

0
74

Pr. Ciprian Negreanu (Biserica Studenţilor, Cluj) – Predică la praznicul Sfantului Cuvios Dimitrie cel nou (2008) – “Paiul şi bârna”:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău, ca să poţi să vezi să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Aceste cuvinte par a spune că, după ce omul s-ar desăvârşi, adică şi-ar stăpâni patimile şi le-ar lega, ar fi pe calea lui Dumnezeu, ar ajunge la măsura bărbatului desăvârşit în Hristos, ar avea dreptul să fie aspru, să taie în carne vie, să spună lucruri grele, să certe cât va vrea el, cum va vrea el, pe cel care face păcat. Nu este aşa! Şi dovada este Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care altfel a lucrat cu păcătoşii şi cu cei pe care noi, în general, îi judecăm, dar şi noi suntem păcătoşi şi îi judecăm pe păcătoşi. Şi lucrăm în general cu ei cu asprime, cu judecată, le spunem în faţă, îi luăm în râs, în batjocură, îi vorbim pe la spate, ne gândim şi stăm în mintea noastră cu gândul că noi n-am face niciodată aşa ceva, ca şi cum am spune că noi facem parte dintr-o rasă superioară de oameni, iar aceştia sunt nişte decăzuţi ai sorţii, eu nu sunt aşa…

În gândirea aceasta se bălăcea, se scaldă şi fariseul care spunea în Templu: Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că eu nu sunt aşa şi parcă se plasa undeva în afara acelora, a celor care se aliniau în stirpea aceasta nenorocită, blestemată, care trăieşte în patimi, care e pornită spre desfrânare, spre mândrie, spre vorbire de rău. Aşa ar părea şi aşa i se părea şi fariseului, că Dumnezeu spune că, dacă a ajuns desăvârşit, cum fariseul se şi credea, ei, acum poate să scoată şi paiul din ochiul celuilalt, adică să-l arate clar şi să spună: “Iată om păcătos, iată om nevrednic!”, probabil i-ar fi spus-o şi în faţă dacă s-ar fi găsit în discuţie unul cu altul.

Or nu este aşa! Cum a lucrat Dumnezeu cu oamenii? Dumnezeu mai degrabă i-a certat pe aceştia care se credeau înţelepţi şi drepţi decât pe ceilalţi, care erau păcătoşi şi se ştiau ca păcătoşi. Dumnezeu vede trăirea noastră în păcate şi în păcătoşenie, dar mai ales în mândrie şi în părere de sine, în iubire de sine, trăirea în acestea este o orbire completă! E ca şi cum ai cere unui om orb să scoată un fir de păr din ochiul tău şi i-ai da şi o unealtă ascuţită pentru asta. Nu se va putea, ci, dimpotrivă  poate să-ţi pună în pericol şi vederea definitiv. A îndrepta tu, orb fiind, pe altul care are păcatele lui este o nebunie, nu numai pentru că faci un păcat în sine şi nu poţi rezolva nimic, ci îi faci un mare rău omului aceluia! De aceea vorbele noastre grele, sfătuirile care sunt, aşa cum spune Patericul, „cel ce sfătuieşte pe altul e ca şi cum l-ar certa”, toate acestea de multe ori fac mult mai mult rău celuilalt. Rănile pe care le produce acest fel de manifestare, acest fel de comportament al nostru, al celor care zicem că scoatem paiul din ochiul fratelui, sunt mult mai grele decât problema în sine.

Foarte mulţi dintre oamenii care vin la duhovnic şi se spovedesc sunt mult mai smintiţi şi mult mai tulburaţi nu atât de patimile şi păcatele care îi muncesc pe ei, ci de comportamentul altora cu ei şi de sfătuirile altora şi de felul în care se comportă alţii cu ei, vorbindu-i de rău. Acestea le produc răni mult mai mari şi împotriviri faţă de Dumnezeu decât au avut păcatele în sine asupra lor. Pentru că alţii, nepricepuţi, şi noi, nepricepuţi fiind, am încercat să scoatem paiul din ochiul fratelui nostru.

„Am încercat” e un fel de a spune; am cunoscut un om care se lăuda că este medic, dar era doar asistent, şi când te primea acolo lua de la cineva un halat de medic şi îmi spunea: <Dacă aşa am spus, că sunt medic, acum trebuie s-o ţin până la capăt!> şi medicii îl lăsau să-şi joace rolul şi să le explice câte ceva mic prietenilor lui care veneau pe acolo, dar nu-l lăsau să dea tratamente. Vă daţi seama ce-ar fi făcut dacă ar fi dat tratament, dacă ar fi trecut el la mici operaţii, cum se lăuda el că ştie să facă? I-ar fi distrus pe oameni. Ei, aşa e şi faptul că noi credem că scoatem paiul din ochiul fratelui nostru, este mai mult un fel de mândrie a noastră – <iată, eu mă pricep să scot, să fac aceasta, am primit darul acesta de la Dumnezeu, eu cunosc, eu văd Lumina, ştiu cum trebuie făcut> – e ca şi cum te-ai îmbrăca într-o haină care nu e a ta.

Nici cei mai mari duhovnici, nici sfătuitorii cei mari, nici oamenii lui Dumnezeu nu îndrăznesc să zică că ei ştiu cum trebuie făcut, ci aşteaptă mila şi ajutorul lui Dumnezeu, să-i înveţe El, să poarte El mâna Lui duhovnicească peste sufletul acelui om şi să-i înveţe El cum să facă cu acela, nu ei înşişi.

Deci în acel fel de a privi lucrurile e o nebunie.

În primul rând e o mândrie nebună a omului care crede că face el, rezolvă el, e o lăudăroşenie şi o părere de sine, ne îmbrăcăm într-o haină care nu e a noastră, a judecăţii şi a vindecării, pe care nu noi le facem, pentru că nu omul e în stare să le facă, ci judecata şi vindecarea sunt ale lui Dumnezeu.

În al doilea rând, facem un rău mult mai mare celuilalt om, pe care e mai bine să-l lăsăm aşa cum e, şi dacă e să îi arătăm într-un fel sau altul că nu trăieşte bine, să o arătăm mai mult prin faptele noastre şi prin ceea ce facem noi şi prin îndepărtarea noastră minimă de omul acela, cum zice Scriptura: Dacă fratele tău te duce în ispită şi trăieşte în păcate mari, dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă, adică să ajungi şi tu la greşelile acelea.

Aceasta să fie cel mult mirarea acelor oameni: că „acesta s-a mai îndepărtat de mine şi că acesta face altceva decât fac eu, nu se bucură de aceleaşi lucruri de care mă bucur eu”; poate aşa faci cel mai mic rău posibil, de fapt nu faci nici un rău, ci chiar faci un început de bine. Deci, prin a nu judeca, prin a nu scoate tu paiul din ochiul fratelui tău, începi de fapt să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!

 

Baner asculta RJS