Autodisciplina – exersează până îți iese

0
430

autodisciplinaTema autodisciplinei pozitive este să-ţi transformi victoria într-un obicei. Doar disciplina de sine pozitivă poate să facă sau să distrugă un obicei. Doar autodisciplina poate să afecteze o schimbare permanentă în imaginea ta de sine şi în tine. Mulţi oameni au definit autodisciplina ca pe ceva exterior. Dar o definiţie mai bună a autodisciplinei este a face în interior în timp ce faci la exterior, pentru că autodisciplina nu este decât practică mentală, încredinţarea memoriei a acelor gânduri şi emoţii care vor înlocui informaţiile curente stocate în banca memoriei subconştiente, şi prin repetiţie neobosită, aceste alimentări noi vor penetra în subconştientul nostru robot, rezultând în crearea unei noi imagini de sine. Arta vizualizării sau simulării mentale nu este deloc un concept nou; aceasta există de la începutul timpurilor deoarece indivizii au avut fantezii şi s-au conformat scenariilor lor de viaţă, ca un film încă de la bun început. În ultima decadă, arta vizualizării a devenit mai sofisticată. De la conceptul simplu al gândirii pozitive la o înaltă abordare tehnică completată de jocuri şi programe digitale computerizate şi simulări video, cercetarea actuală confirmă abilitatea incredibilă a minţii de a obţine gândul dominant curent prin instruirea corpului de a realiza imaginile vii ale performanţei ca şi cum ar mai fi fost atinse înainte şi acum sunt doar repetate. Unul dintre motivele principale pentru care mulţi indivizi nu îşi ating scopurile este că nu înţeleg, şi dacă înţeleg nu sunt dispuşi să exerseze determinarea şi disciplina de şine de a practica în interior în timp ce efectuează la exterior.

Adevărata autodisciplina înseamnă să-ţi spui ţie însuţi de mai multe ori în cuvinte, imagini, concepte şi emoţii că câştigi fiecare victorie importantă acum. Aşa că învingătorii exersează în birou şi înafara lui, pe tărâmul de joc şi înafara lui, ei învaţă informaţii noi, informaţii corecte, şi apoi le vizualizează şi simulează fiecare experienţă pe care vor s-o realizeze. Orice învingător pe care l-am întâlnit vreodată, în orice situaţie de viaţă, fie bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, foloseşte tehnica vizualizării sau simularea mentală în fiecare zi în imaginaţia lui/ei.

Astronauţii sunt modelul cel mai bun în viaţă al autodisciplinei învingătoare. Am avut norocul să studiez şi să observ programul Apollo pentru astronauţi şi am observat echipajul jucându-se de-a mersul pe lună, căci nimeni nu o mai făcuse înainte. Cine altcineva decât Jules Verne sau Isaac Asimov credea că este posibil? Astronauţii îşi petrec ani întregi angajaţi în simulări mentale. Ei exersează fiind aruncaţi în sus şi în jos într-o capsulă pentru a fi experimentaţi în spaţiu. Apoi au mers în deşert şi au exersat cu un modul simulator lunar, ca şi când ar fi aterizat pe suprafaţa lunii, oră după oră, lună după lună, an după an, ei au memorat şi simulat exact paşii teoretici cu sute de secvenţe critice vitale pe care oamenii de ştiinţă de la NAŞA şi le-au imaginat şi calculat că-i vor duce în siguranţă pe lună şi înapoi. Apoi Neil Armstrong, după 300 de şedinţe de practică, a făcut primul pas şi a transmis reacţia lui înapoi la centrul de control al misiunii de la Houston: „Houston, vulturul a aterizat. Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire.” Dar a mai adăugat la transmisia lui: „A fost frumos, exact ca antrenamentele noastre.”

Poate că cel mai relevant exemplu al autodisciplinei învingătoare pe care l-am văzut vreodată ne-a fost expus prin experienţa învingătorilor întorşi din Vietnam. Prin bucuria şi reuniunile cu familiile de acum mulţi ani, ai reuşit să înţelegi autodisciplina în acţiune? Ai auzit sau ai citit despre obiceiurile prizonierilor pe parcursul acelor 3, sau 5 sau până la 7 ani de privare de libertate şi plictiseală? Ce ai face dacă ai fi închis, fără alte perspective: ai dormi, ai citi, ai face flotări, ai fi deprimat mai tot timpul, ţi-ai plânge de milă, ţi-ar fi dor de cei de acasă sau, aşa cum au făcut majoritatea, ai transforma tabăra de prizonieri într-un adăpost de perfecţionare? Câţiva dintre învingătorii noştri şi-au confecţionat chitare din beţe de lemn şi corzi şi deşi crudele instrumente nu scoteau niciun sunet, aceia care ştiau să cânte exersau din memorie, ascultând în imaginaţia lor, se învăţau unii pe alţii tonuri şi poziţii ale degetelor şi cântece noi, şi unii, care nu mai ţinuseră niciodată înainte în mână o chitară, sunt acum cântăreţi de flamenco împliniţi. 7 ani este un timp destul de lung.

”Psihologia succesului”, Denis Waitley

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ