Astăzi se vor auzi aplauzele de final – BABEL F.A.S.T. 2018 TÂRGOVIȘTE

0
58

teatru

Astăzi, duminică, 10 iunie, este ultima zi a Festivalului Artelor Spectacolului Babel, ce a avut loc timp de o săptămână la Târgoviște. Pentru că au mai fost câteva spectacole interesante pe care le-am văzut, aș vrea să fac o scurtă trecere în revistă a lor. Mea culpa pentru cele la care nu am ajuns, e nevoie și de repaos, vorba lui Liviu Cheloiu (actor al Teatrului Tony Bulandra), într-un interviu din „Foaie.R”, nr.2, „GESTionează-ți sănătatea. Că avem Babel și la anul.” Așadar, voi pune puțină ordine în teancul cu sinopsis-uri, de la piesa care mi-a plăcut cel mai mult, până la cea care mi-a plăcut cel mai puțin, dintre cele urmărite de mine (excepție fac acele iese cu cronică separată, „Aeterna”, „Poate, poate…”, „Carmen”, „Provocări inocente”)

teatru

Prima alegere este „Richard III” datorită interpretării impecabile, a implicării, a patos-ului actriței, Emily Carding, a felului în care a știut să treacă peste lipsa de înțelegere a limbii engleze britanice a persoanelor pe care le-a selectat din public pentru figurație și interacțiune. Și mai este un motiv, mult mai subiectiv – a ales-o și pe fiica mea, Anita, la un moment dat, pentru o misiune și mi-a crescut inima când am văzut că s-a descurcat. Piesa a fost premiată și mega-premiată pe plan internațional, tocmai datorită acestui fel non-conformist de abordare a teatrului, care promovează interacțiunea cu publicul și participarea în spații teatrale mai puțin obișnuite. La noi în oraș, locația aleasă a fost aleasă în interiorul ruinelor Curții Domnești.

teatru

A doua alegere este îndelung aplaudata „Antigona” datorită profesionalismului actorilor, a clarității rostirii frazelor, a amestecului armonios de gest și cuvânt, a scenografiei „ce amintește de o frescă babiloniană”. Acest spectacol, în regia lui Mc Ranin, îl introduce în poveste pe Oedip, pentru o continuitate și o înțelegere mai facilă. S-a mers pe montarea doi în unul, „Antigona” și „Oedip” de Sofocle, și eu zic că bine s-a făcut, mulți pretind că știu scenariile, în realitate nu-s așa de mulți. Eu cred că acest scenariu i-a lămurit (unde era cazul, evident). A fost cea mai aplaudată piesă din festival (dintre cele la care am fost). Singura mea problemă a fost că am stat pe ultimul rând și n-am reușit să fac nicio fotografie care să merite expusă (am căutat pe site-ul teatrului și am găsit una).

babelPortughezii și drumul lor dedicat, plin de sentimente contradictorii uneori,  „de la suflet la barca iadului” se situează pe locul 3 în topul meu. Lupta dintre bine și rău este ideea de bază din „Auto da Alma” și „Auto da Barca do Inferno”, în regia lui Joao Mata (implicat considerabil în activitățile festivalului și prin workshop-urile organizate). Ce mi-a plăcut la ei? Prezența, mobilitatea, implicarea, dansul, reacțiile, gesturile, interacțiunea cu publicul, scena intimă pe care au performat, veselia, tinerețea, sudoarea care le curgea pe frunte din cauza efortului într-o căldură infernală chiar și la ora 23.00 spre 24.00. Mesajul tinerilor care reușesc să-l înfrângă pe cel rău – „Nimic nu ne poate opri,/ Nimic nu ne poate doborî,/ Venim din capătul lumii,/ Am trecut prin adâncuri ale vieții,/ Suntem lumea însăși,/ Suntem însăși viața.”

1969: Odisee spațială? Ciudățenie! (1969: A Space Odyssey? Oddity!) are locul 4 pentru energie, hohote de râs la banalități, ieșire din tipar, faptul că este o piesă cu actori din altă lume (Japonia este o altă lume, nu doar o țară, cu alte reguli, cu glume care nouă nu ne stârnesc râsul, dar lor da, cu politețe dusă la perfecțiune, cu masca exterioară prin care nu poți citi ce se petrece în sufletul acelui om, cu o altă civilizație, o altă cultură, o altă manieră de a servi masa, cu celebra ceremonie a ceaiului, cu kimono, obi, tabi, cu… Ți-am spus deja că e o altă lume?). Nu știu dacă așa era regia sau actorii au fost spontani și și-au propus să ne descleșteze fălcile, cert e că au sărit pe noi, pe spectatori, au escaladat scaunele, au urlat obsesiv „Unde e sudul?”, ca să concluzioneze filosofic, după ce am râs copios, că fiecare „ar trebui să-și caute propriul sud.” A! Și mi-a mai plăcut ceva. Replica: „Ei dansează ca să uite. Dansează în jurul Soarelui.” Felicitări pentru simplitatea în care ați pus problema. De fapt, toate problemele.

În ordine acum piesele pe care le-am mai văzut, fără alte comentarii (ceea ce nu înseamnă că mi-au displăcut total, ba chiar au fost elemente de inovație sau de improvizație care m-au cucerit): „Fără oase” (Finlanda), Recviem pentru Antigona (Coreea de Sud), Counterbody (România) și Uniforme (Belgia).

babelVoi duce dorul emoției pe care ți-o dă participarea ca spectator într-un astfel de festival, cu toate fațetele ei pozitive sau mai puțin plăcute. Mi-ar plăcea să văd o implicare mai mare din partea celor în măsură să reabiliteze sala de teatru – o scenă care să nu mai aibă iz de praf și vechi, să amplaseze aer condiționat, scaune noi și orice este necesar pentru un aspect a cărui estetică să nu lase de dorit (acestea sunt laturile mai puțin plăcute la care m-am gândit anterior). În rest, multe felicitări celor implicați în redactarea zi de zi a publicației „Foaie.R”, ziar care a luat pulsul festivalului, felicitări doamnelor de la Casa de Bilete, gata oricând să ajute cu informații, voluntarilor și organizatorilor. Și fiindcă tot se poartă întrebarea: „Care este gestul tău pentru Babel?”, o modestă reverență ar fi GEST-ul potrivit.

Mihaela Mușetescu

Baner asculta RJS