Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare

0
210

Asezarea vesmantului Nascatoarei de DumnezeuÎn cea de-a doua zi a lunii iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea punerii cinstitului veşmânt al Maicii Domnului în sfânta raclă, în zilele împăratului Leon cel Mare precum şI a dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare. Despre prima sărbătoare, Sinaxarul ne spune că “pe vremea împărăţiei lui Leon cel Mare şi a Virinei, soţia sa, doi boieri patrici – Galvie şi Candid – fraţi buni fiind, au mers să se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haină a Născătoarei de Dumnezeu la o femeie evreică. Aceasta o ţinea cu cinste, aprindea multe lumini şi făcea tămâieri. Astfel s-au hotarât ei ca să o ia. Şi mergând la Ierusalim, au făcut o raclă, asemenea celei în care se afla cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea deşartă în locul celeilalte; şi pe cea cu sfântul şi dumnezeiescul veşmânt, au luat-o şi s-au dus. Şi dacă au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheamă Vlaherne, încercând să ascundă comoara. Dar văzând că nu se poate, au dat de ştire împăratului, care s-a umplut de nespusă bucurie. Şi a făcut o biserică la acel metoc, şi a pus acolo cinstita raclă, unde acum se află păzind cetatea şi gonind tot vrăjmaşul şi toată boală”.

sfantul-stefan-cel-mare2

Totodată, astăzi, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), purtătorul de biruinţă şi mare apărător al creştinătăţii. Biserica îl pomeneşte din 1992  în rândul sfinţilor pe marele voievod al Moldovei, pe care poporul l-a numit de veacuri sfânt şi bun, după cum menţionează şi cronicarul Grigore Ureche: “(…) ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti (Sfântul) Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, (…) ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajunsu”“.

Marele Voievod Ştefan a fost fiul binecredinciosului Voievod Bogdan al II-lea şi al Doamnei Maria Oltea, care i-au insuflat din pruncie dragostea pentru ţară şi pentru credinţa ortodoxă. A domnit 47 de ani, luptând neînfricat pentru apărarea hotarelor ţării şi a creştinătăţii, făcând milostenie, ctitorind numeroase biserici şi mănăstiri, nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, precum şi la Sfântul Munte Athos, unde pericolul otoman ameninţa în acei ani ortodoxia, mărturisind astfel conştiinţa unităţii de credinţă şi de neam. A ctitorit mai bine de 40 de biserici şi mănăstiri – între care Putna, Neamţ, Suceava, Probota, Bistriţa, Huşi, Vaslui, Tazlău, Milişăuţi, Pătrăuţi, Baia, Voroneţ, Hârlău, Popăuţi, Dobrovăţ, Volovăţ, Răuseni – pe care le-a înzestrat cu odoare de mare preţ, cu evanghelii ferecate în aur şi cu moşii.

Manastirea Zografu - athos

Mănăstirii Zografu, de la Sfântul Munte Athos, i-a făcut numeroase danii, fiind unul dintre cei mai importanţi ctitori ulteriori ai sfântului locaş. Ştefan îi ruga pe monahii de la Zografu să-l scrie la Proscomidie pe el, pe soţia sa şi pe copii şi să-i cânte sâmbătă seara un paraclis şi marţea o liturghie şi să-l pomenească “până va fi în viaţă” iar după mutarea la cele veşnice să-i facă în anul întâi pomenirile obişnuite apoi să-i facă, într-o zi din an, seara, parastas şi dimineaţa, Sfânta Liturghie.

Înainte de bătăliile în care i-a înfruntat pe duşmanii dreptei credinţe şi ai neamului şi precum şi după biruinţă, dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare postea. Posteau şi oştenii, aşa cum aflăm din mărturia cronicarului, în lupta de la Vaslui: “Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Întotdeauna marele Voievod asculta poveţele date de părintele său duhovnic, Sfântul Daniil Sihastrul.

Până în cel din urmă ceas al vieţii sale a purtat în suflet grija pentru binele ţării şi al credinţei, al apărării Bisericii Lui Hristos.  Ultimele cuvinte rostite înainte de a se muta la cele veşnice, sunt de o mare încărcătură emoţională, ca o veritabilă rugăciune : “Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”. (Vartolomeu Măzăreanu, “Cuvânt de pomenire vechiului Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei”, 1904)

Măritul Voievod Ştefan cel Mare s-a mutat la Domnul la 2 iulie 1504. A fost înmormântat în biserica Mănăstirii Putna, întregul popor fiind îndoliat, cuprins de tristeţe profundă: “Iară pe Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură.” (Grigore Ureche, “Letopiseţul Ţării Moldovei”).

Sursa Jurnal.ro

Baner asculta RJS