Asemenea ecoului

0
13

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul, care era cicălitor şi rău de gură, îi zise celuilalt:

— Nu ştiu ce are lumea cu mine, că tot îmi vorbeşte cu răutate?!
— Păi dumneata eşti de vină, îi răspunse vecinul.
— Cum aşa?!
— Foarte bine, fii bun şi vino cu mine.

Şi-l duse la marginea satului într-o vale frumoasă, care era străjuită pe margini de dealuri aşezate în trepte din ce în ce mai înalte, şi îi zise:

— Ia strigă acum cât poţi de tare: te urăsc…
— Te urăsc… te urăsc…
— Acum strigă tot atât de tare: te iubesc…
— Te iubesc… te iubesc…
— Ai văzut, spuse din nou vecinul, tot astfel se întâmplă şi cu lumea de care te vaiţi că te vorbeşte de rău. Ea îţi vorbeşte, sau mai bine zis îţi răspunde, după cum vorbeşti, întocmai ca şi ecoul de adineauri.

Cel rău de gură plecă ochii în pământ, nu mai zise nimic şi se gândi serios la acest mare adevăr.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016