Ascultarea sporește smerenia și rugăciunea

0
40

ascultarea„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”

N-am putut reuși pe altă cale să sporesc în smerenie, decât a mă lăsa să ascult de alții. Unde m-au pus, am putut face ascultare, și când m-au trimis în altă parte, iar am putut face ascultarea și am putut zice totodată și rugăciunea lui Iisus în gând… Ca să-mi pot smeri sufletul meu, adică să zic o rugăciune cu multă smerenie și căință…

Adevărata smerenie n-o câștigă nimeni și nicăieri decât prin mănăstirile de obște. Acolo, cel care caută să facă ascultare, și ascultarea se face cu rugăciune și ca pentru Dumnezeu, acela va spori foarte mult în rugăciunea inimii.

Mulți caută în toate felurile cum să capete rugăciunea inimii; numai aceia care trăiesc viață de pocăință o capătă foarte ușor. Viața de ascultare este viața de pocăință. Ascultarea să socotești că-i ca pentru Dumnezeu și, totodată, să socotești că Dumnezeu este de față și te vede cum faci ascultarea. Chiar dacă nu poți spune „Doamne Iisuse…”, când se termină ascultarea, Duhul Sfânt te ajută și la chilie; pentru că a cugeta că Dumnezeu este de față, și-i pentru Dumnezeu ascultarea aceea, este o treaptă a rugăciunii.

Rugăciunea inimii o poți învăța numai dacă te duci la duhovnic, te mărturisești sincer și dorești să trăiești o viață de pocăință. Dacă nu ieși din sfatul duhovnicului și cauți să nu ai dușmănie cu nimeni, atunci poți câștiga, poți spori în rugăciunea inimii.

Duhul cel Sfânt  nu se lasă simțit de omul ce-i slab de smerenie. Chiar dacă unii doresc să se mântuiască, Bunul Dumnezeu nu le descoperă darurile veșniciei, pentru că-i este milă de acele suflete, la ei se împlinește cuvântul din Psaltire. „Multă este mulțimea bunătății Tale, Doamne, pe care ai ascuns-o pentru cei ce se tem de Tine…” Duhul Sfânt, chiar dacă nu-i sporit cineva în smerenie, îi acoperă faptele cele bune, ca să nu fie jefuit. Unii cârtesc și zic: „Am stat atâta vreme în mănăstire, și n-am simțit ajutorul lui Dumnezeu de fel.” Aceștia trebuie să se bucure, pentru că Dumnezeu le-a acoperit darurile cele bune, ca să nu le vadă; astfel, ei nu se tem de tâlhari.

„Lupta pentru smerenie și pocăință” – Părintele Proclu Nicău

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ