Aroganţa Apusului şi apostazia Răsăritului – VII

0
88

download (1)Miller, care vede astfel cultura apuseană, deplânge occidentalizarea omului Răsăritului şi nu numai că nu împărtăşeşte opiniile lui Pouque-ville despre apostatul răsăritean care încearcă să occidentalizeze Răsăritul, ba chiar îl descrie ca fiind jalnic şi ridicol.

„În răstimpul discuţiei noastre cu unii dintre cei cu care călătoream împreună”, scrie în cartea sa The colossus ofMarousi, „un grec care se întorcea din America m-a salutat cu entuziasm ca pe un frate american şi a început un monolog jenant şi stupid despre gloriile oraşului Chicago, unde mă îndoiesc să fi rămas mai mult de o lună. Esenţa acestui monolog era dorinţa lui de a se întoarce în patrie, adică în America; îi găsea pe compatrioţii lui ignoranţi, murdari, înapoiaţi, incompetenţi, incapabili ş.a.m.d. Durrel601-a întrerupt la un moment dat, ca să vadă în ce limbă vorbea acest om – niciodată nu auzise un grec să vorbească o astfel de limbă americană. Oamenii cu care vorbise anterior (greci) voiau foarte mult să afle din ce cauză era atât de iritat acest ciudat compatriot al lor. Vorbiserăm în limba franceză până în momentul în care venise această paiaţă. Le-am spus în franceză că era un idiot. Aici grecul mă întrebă în ce limbă vorbisem şi, când i-am spus că în franceză, a răspuns: «Nu ştiu limbile astea; adesea asupra tradiţiei lui culturale. în secolul al X-lea Liutprand, deşi nu ascunde cât de impresionat a fost de dineurile imperiale, ironizează retsina şi mâncărurile preparate cu ulei din abundenţă. Este interesant că, zece secole mai târziu, în zilele noastre, anglo-saxonii folosesc acelaşi lucru pentru a sublinia barbaritatea culturală a Răsăritului creştin. (Americanii i-au numit ironic pe grecii emigranţi greasy balls). Acest exemplu are o importanţă aparte deoarece certifică faptul că aroganţa Apusului este modul în care acesta încearcă să-şi ascundă sentimentul de inferioritate culturală pe care îl are faţă de Răsărit. Este arhicunoscut faptul că bucătăria anglo-saxonă este cea mai săracă din lume.

Cu cât Răsăritul creştin îşi pierde puterile şi sărăceşte, cu atât Apusul îl tratează mai de sus şi ajunge până acolo încât consideră de datoria sa să recurgă la de-barbarizarea acestuia.

întemeietorul metodismului, John Wesley, scrie în secolul al XVIII-lea despre obscurantismul şi superstiţiile creştinilor răsăriteni, despre care spune că nu ar trebui să se numească creştini pentru că în realitate sunt idolatri, în vremea în care creştinii Răsăritului alegeau martiriul în fiece clipă, în numele credinţei lor creştine.

În aproximativ aceeaşi perioadă, francezul Pouqueville descrie cu dispreţ şi aroganţă similare viata romeilor aserviţi şi menţionează într-un fel elocvent în Taţibi ozo Mcoptâ următoarele:

„În secolele anterioare, toate cărţile care ieşeau din tipografia de la Viena foloseau mai degrabă în a spori ignoranţa decât în a deschide noi orizonturi unui popor victimă a greşelilor ereditare. De obicei era vorba de rapsodii anoste, precum Epootokpitoq, gramatici incorecte, câteva cărţi catehetice, interminabile discursuri religioase (predici), ca acelea ale lui Mini-at, care, într-o formulare foarte elegantă, predică în deşert; de asemenea, unele cărţi ascetice, care nu ne permit să ne întristăm din cauza confuziei enciclicelor, scholiilor şi omiliilor ce se vor odihni de-a pururi sub praful bibliotecilor Fanarului/’ Şi continuă: „Grecii au realizat cu mai mult succes traduceri, transpunând în acest fel în limba lor pe cei mai buni dintre scriitorii noştri francezi, precum: Expunerea învăţăturii Bisericii Catolice a lui Bossuet şi Doamna de Bovary.” Poate merită să fie menţionat aici faptul că opiniile lui Pouqueviile despre eqcotokqixog sunt împărtăşite la modul absolut şi de Corais.

Cu o atitudine şi un spirit corespunzătoare au infestat înrobita Grecie mii de… iluminişti şi misionari apuseni, încercând să-i rupă pe romei de tradiţia lor culturală şi folosindu-se adeseori de influenţa lor la Poarta otomană, au ajuns astfel să adauge noi martirii peste martiriile chinuiţilor Romei.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ