Arhitectura lumii – Catedrala din Canterbury

0
529

canterburyCând Sf. Augustin a ajuns în anul 597, în Anglia, pentru a-i converti pe anglo-saxoni la creştinism, a întemeiat o catedrală monastică la curtea regelui Aethelbert, în Canterbury. După cucerirea normandă din 1066 catedrala iniţială a fost înlocuită cu o construcţie mai mare, în timpul arhiepiscopului Lanfranc (cea 1070), care ulterior a fost mărită şi mai mult de Anselm, succesorul lui Lanfranc. Ȋn această catedrală a fost ucis în anul 1170 Thomas Becket, arhiepiscop de Canterbury, iar patru ani mai târziu tot capătul de est, inclusiv corul, a fost distrus de un incendiu. După multe deliberări, călugării l-au ales pe arhitectul francez Guillaume de Sens pentru a reconstrui partea distrusă – alegerea făcută arată că doreau să fie reconstruită în stil gotic francez. Noua aripă a catedralei avea atât funcţia de cor, cât şi de loc închinat martinului lui Thomas Becket. După canonizarea lui Becket, în 1173, catedrala din Canterbury devenise unul din cele mai căutate locuri de pelerinaj din Anglia, de aceea noua construcţie trebuia să poată primi fluxul permanent de credincioşi.

Ȋn timpul celor doisprezece ani cât a durat construcţia noii aripi, Guillaume de Sens a suferit un accident şi a fost rănit, trebuind să fie înlocuit de un alt arhitect, William the Englishman („Englezul”). Opera ambilor arhitecţi poartă semnele distinctive ale arhitecturii gotice: arce în unghi ascuţit, bolţi pe nervuri şi arce butante (deşi acestea sunt mascate de acoperişul navelor colaterale). Stilul este în cea mai mare măsură cel al catedralelor din Ile-de-France, dar are anumite trăsături specifice. De exemplu, coloanele rotunde alternează cu cele octogonale, părţile lor mediane fiind făcute din marmură neagră de Purbeck. Bolta este alcătuită din şase părţi, fiecare set de trei nervuri ce se intersectează cuprinzând două travee.

William the Englishman a extins noul cor către est, adăugând Trinity Chapel (Capela Sfânta Treime), care adăposteşte mormântul lui Becket. Aici compoziţia arhitecturală se schimbă, coloanele simple fiind înlocuite cu coloane duble. La capătul de est s-a construit o capelă circulară înaltă cunoscută sub numele de „Coroana lui Becket”. Ȋntregul ansamblu este o sinteză desăvârşită a arhitecturii gotice, ferestrele cu vitralii ce descriu miracolele făcute de Becket sporindu-i frumuseţea.

Ȋn toată această perioadă s-a păstrat vechea navă romanică făcută în timpul arhiepiscopului Lanfranc; abia în a doua jumătate a secolului al XlV-lea s-a hotărât reconstruirea ei la o scară demnă de prima catedrală a ţării. A fost construită în stil gotic englez târziu (perpendicular) şi se presupune că aparţine lui Henry Yevele, maestrul zidar al curţii regale. Arcada uriaşă, care are de două ori înălţimea corului, creează un spaţiu vast, cu numeroase coloane.

Turnul de deasupra careului central, cunoscut sub numele de „Bell Harry”, văzut de jos. Turnul a fost început în anul 1496 de John Wastell, bolţile sale pe nervuri dispuse în formă de evantai anticipând bolţile construite de Wastell mai târziu la King’s College, în Cambridge.

La mijlocul secolului al XV-lea s-a întocmit un nou plan pentru faţada de vest, dar din motive necunoscute s-a ridicat doar turnul de sud. Discrepanţa dintre cele două turnuri, unul în stilul romanic timpuriu, celălalt în stil gotic englez, s-a păstrat până în 1832, când turnul de nord a fost înlocuit cu ocopie a celui de sud.

Arhitectura lumii, capodoperele, Will Pryce

 [twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ