Apuseanul şi răsăriteanul ethos creştin

0
69

otopeni-final-09În ciuda impresiei contrare, oamenii aşteaptă de la Biserică şi de la clerici ca aceştia mai degrabă să asculte decât să vorbească. Faptul că Biserica şi clericii vorbesc mai mult decât ascultă este încă o consecinţă a denaturării tradiţiei creştine, în viaţa Bisericii, cuvântul este utilizat fie pentru anunţarea unui eveniment, fie pentru învăţarea modului de viaţă creştin. Kerigma Apostolilor era vestirea venirii împărăţiei lui Dumnezeu, adică a Bisericii, pe care fiecare o putea vedea cu propriii săi ochi.

Ca atare, fiecare putea să vadă oameni care trăiau într-un mod cu totul diferit de acela în care trăia restul lumii. Fiecare putea să vadă dragostea unuia pentru celălalt, smerenia lor, frăţietatea şi comuniunea prezentă între ei, astfel încât cei ce le vedeau voiau să rămână acolo şi să nu se mai întoarcă în sânul inumanei şi ferocei lor lumi. În acest fel a dominat Biserica cunoscuta lume de atunci. Când lumea a aflat că împărăţia lui  Dumnezeu venise, nu a mai fost nevoie de Apostoli, ci de didascali şi păstori pentru a-i lua Pe oameni de mână să-i înveţe viaţa în Hristos pas cu pas, nu în mod teoretic şi ştiinţific, ci trăind împreună cu ei o viaţă comună.

Aceasta este ceea ce lumea aşteaptă de la Biserică şi de la oamenii ei. Omiliile profunde şi discursurile retorice fie îi distrează, fie îi plictisesc. Câţi preoţi nu ştiu aceasta! îşi ascultă doar propria voce, deoarece şi-au organizat viaţa profesională astfel încât să nu vadă reacţiile şi răspunsul la felul în care ei îşi rânduiesc slujirea. Cei mai mulţi clerici pot avea în mediul care îi înconjoară doar pe aceia care le spun cât de minunaţi sunt şi, în consecinţă, trăiesc în lumea lor şi delirează, spunând lucruri care sunt de cele mai multe ori fie inutile, fie hilare şi care oricum nu au nici o influenţă asupra vieţii. Însă, din păcate, cu cât îmbătrânesc sau urcă mai sus în ierarhie, cu atât mai mult delirează, cu atât mai mult se înstrăinează şi cu atât mai mult se amputează vieţii.

Pe de altă parte, pletora cuvântului care caracterizează epoca noastră ar trebui să ne impulsioneze să regândim lipsa disponibilităţii grecilor Antichităţii de a utiliza cuvântul scris, pe care o exprimă atât de ferm Platon în dialogul său Phaidros: „Am auzit oarecând despre Naucratia Egiptului, spune Socrate, că s-a născut unul dii tre acei vechi zei a cărui pasăre numită ibis este divină. Numele zeului este Thoth. Acesta deci  este primul care a aflat numerele, socotitul, geometria şi astronomia, încă şi jocurile de zarui cu cuburi şi în cele din urmă literele şi scriere. Pe de altă parte, regele de atunci al Egiptului Thamous, care locuia într-un mare oraş, mai sus de locul pe care elinii îl numesc Theba egipteană şi pe zeul lor îl numesc Amon. întrucât venise la el, Thoth i-a arătat artele şi a susţinut că trebuie să fie răspândite şi la ceilalţi egipteni. Celălalt (Thamous), totuşi, l-a întrebat ce folos poate să aducă fiecare dintre aceste arte şi, în timp ce Thoth îi descria descoperirile sale, acela, cân-tărindu-le, după judecata sa, bune sau rele, pe unele le blama, pe altele le lăuda. Insă va fi necesar un foarte lung cuvânt pentru a discuta multele argumente care, pro sau contra fiecărei arte, au fost pronunţate de către Thamous în faţa lui Thoth. Când a ajuns la literele scrierii, Thoth a zis: «Cunoaşterea acestui lucru, o, împărate, îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi cu o memorie mai bună; pentru că s-a descoperit medicamentul ţinerii de minte şi al înţelepciunii!» Atunci Thamous i-a răspuns: «Preaingeniosule Thoth, unul are capacitatea de a inventa o artă, altul de a discerne în ce măsură va aduce folos sau vătămare acelora care o vor aplica. Iar acum tu, întrucât eşti părintele literelor şi eşti de partea °perei tale, ai formulat o judecată opusă în ceea ce priveşte realul ei potenţial. Căci va aduce uitare sufletelor acelora care vor învăţa, pentru că va fi neglijat exerciţiul memoriei, şi, întrucât se sprijină pe scriere, îşi vor aminti lucrurile din exteri-cu ajutorul unor elemente străine şi nu dinlă-ntrul lor prin ei înşişi. Nu ai găsit medicament memoriei, ci amintirii. Ucenicilor le vei oferi o înţelepciune iluzorie, iar nu adevărul, şi, deoarece vor citi mult cu ajutorul sistemului tău, chiar fără instrucţia (adecvată) îşi vor închipui că sunt erudiţi, deşi în cea mai mare măsură sunt ignoranţi şi intolerabili în relaţiile lor, pentru că, în loc să ajungă înţelepţi, se vor crede înţelepţi».

Când cuvântul proferat nu are gustul vieţii, nu este adevărat; iar cuvântul scris foarte adesea se aseamănă cu un cadavru rece, în ale cărui vene nu circulă sânge şi a cărui inimă nu bate.

Dascălul, fiecare dascăl, şi, cu mult mai mult, dascălul bisericesc, este un părinte duhovnicesc. Despărţirea slujirilor dascălului şi păstorului, fapt ce constituie unul dintre fatalele produse ale scolasticismului apusean, este în întregime de neacceptat pentru o tradiţie creştină nefal¬sificată. Dascălul bisericesc este prin excelenţă dascăl, iar viaţa nu poate fi învăţată decât prin vieţuire şi, prin urmare, dascălul trebuie în mod necesar să devină parte a vieţii ucenicului şi să facă din ucenic parte a vieţii sale.

Este un fapt incontestabil că ethosul ortodox a fost influenţat considerabil de ethosul pe care creştinismul apusean l-a produs şi care a condus la ruinarea vieţii creştinilor Apusului şi a lumii contemporane apusene în general.

Este dificil pentru oricine să înţeleagă cum s-a născut convingerea că tradiţia culturală apuseană este mai rafinată decât cea a Răsăritului. Oricare ar fi provenienţa acestei convingeri, ea pare a fi considerată stare de fapt. Mai ales în lumea creştină se întâmplă aceasta, iar oamenii şi cele două tradiţii culturale acceptă această convingere fără discuţie. Drept consecinţă, apusenii afişează un aer de superioritate şi foarte ades au pretenţii de la aceia care într-un oarecare fel provin din tradiţia culturală răsăriteană să-şi renege tradiţia lor culturală şi să se conformeze „superioarelor” moravuri apusene. Când, la începutul secolului nostru şi într-un anumit procent chiar şi acum, funcţionarul serviciului american de la emigraţii îi spunea grecului terorizat că acum numele lui nu mai este Vasileios sau Konstantinos, ci William sau Charles, nu avea nici cea mai mică îndoială că era un misionar care îi civilizează pe barbari. Pe de altă parte, misionarul din Răsărit se ruşina de barbara lui origine şi se grăbea să se anglo-saxonizeze. îşi schimba numele din Papadopoulos în Papson, îşi uita limba maternă, vorbea copiilor lui o americană ca vai de ea, iar în final îşi schimba şi religia şi devenea anglican, pentru că anglicanismul era religia anglo-saxonului.

Şi chiar dacă nu-şi schimba religia, încerca pe cât putea să-şi protestantizeze Ortodoxia, astfel încât să fie mai puţin barbară. S-a limitat folosita tămâii şi a lumânărilor şi închinarea la icoane, pentru că toate acestea constituiau obişnuinţe barbare.

 În  viaţa cotidiană au fost introduse, de asemenea, o mulţime de reforme într-un foarte scurt timp, reforme care aveau de-a face mai ales cu exprimarea sentimentelor, precum şi cu valoarea şi funcţia corpului omenesc.

Exprimarea mâniei, atât de directă la răsăriteni şi la mediteraneeni, a fost descurajată. Strigătele, un foarte comun şi lipsit de pericol mod de exprimare a mâniei pentru răsăriteni şi mediteraneeni, au fost caracterizate drept manifestări de canibal, iar reţinerea, pacea şi liniştea exterioară au devenit incontestabilele trăsături ale cultivării.

Exprimarea bucuriei a fost limitată de aseme-nea la zâmbete reţinute, iar sărbătorile au pierdut atât de mult din vivacitatea lor, încât a devenit imposibil să vezi diferenţa dintre masa de după înmormântare şi ospăţul nupţial.

Această mentalitate a influenţat foarte profund actul de cult ortodox în Apus, care este mai mult ceremonie. Spontaneitatea credincioşilor a fost devorată, iar cultul ortodox s-a transformat într-o plictiseală docilă.

Exprimarea tristeţii a fost redusă la o farsă respingătoare. Mulţi ortodocşi, care nu şi-au remaniat comportamentul, vizitându-şi prietenii anglo-saxoni în doliu, s-au găsit într-o poziţie ciudată: aceea de a fi mângâiaţi chiar de cei care erau în doliu, care încercau să cenzureze plânsul propriilor vizitatori, repetând dezgustător: „Nu plânge, scumpul meu, totul este perfect!”

Fără îndoială, probabil că nu există multe situaţii mai triste şi mai crude decât cea a mamei care, în picioare, într-o rochie cu flori şi cu o pieptănătură impresionantă, stă la căpătâiul unui tânăr care a avut parte de o moarte tragică şi întreabă pe fiecare nou vizitator: „Nu arată extraordinar?”, iar acela răspunde: „Desigur. Au făcut o treabă minunată!”.Îîndoliată, mama îi mulţumeşte politicos.

Un alt element dominant al tradiţiei culturale apusene este neîndoielnic dualismul. Se manifestă o profundă repulsie faţă de corpul uman, fără a fi exprimată cu ajutorul unor moduri originale directe, proprii unor asceţi, ci într-un mod rafinat imperceptibil, care depăşeşte cotidianul. Cel mai întâlnit este dezgustul faţă de orice gest, mişcare a trupului şi în general grimasă, precum şi faţă de atingerea care insinuează că trupul este doar pentru desfrânare.

Foarte mulţi ortodocşi zelotişti, mai ales dintre cei care au schimbat sensul Ortodoxiei, sunt indignaţi atunci când Ortodoxia este amestecată cu tradiţii şi obiceiuri politice şi naţionaliste p cum le numesc ei pentru a suna mai şovinist. Aceşti oameni în mod clar nu se pot dezbăra de anterioara lor prejudecată dualistă, adică de separarea religiei de viaţă şi limitarea acesteia fie la un intelectualism steril, fie la un oarecare gen e misticism exotic şi pitoresc.

În realitate, dacă religia nu va deveni un mod e viaţă, o cultură care este trăită continuu în viaţa cotidiană, fără declaraţii făcute m gura mare, atunci instituie un simplu joc, artificiu şi evaziune.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ