Invenţii care au schimbat lumea – Apeductul (1700 Î.H.)

0
737

apeductCele mai vechi apeducte au fost construite în Epoca de Bronz pentru a alimenta cu apă cetatea Knossos din Creta. Situată la poalele unui deal, la confluenţa a două râuri, cetatea adăpostea un spectaculos complex de temple, în mod eronat cunoscut astăzi sub numele de Palatul lui Minos. Pentru ca apa să poată ajunge din ţinutul deluros din sud în cetate, peste râpa Vlychia, trebuie să fi existat un fel de pod. Nu s-au păstrat niciun fel de rămăşiţe, dar s-au găsit fragmente ale unor ţevi din lut pe ambele părţi ale râpei. Cu siguranţă că zidarii minoici au fost capabili să construiască un apeduct de piatră. De-a lungul râului, puţin  mai jos de locul în care ar fi trebuit să treacă apeductul, se află vestigii substanţiale ale unui viaduct din aceeaşi perioadă, o structură foarte similară ce permite traversarea văii, dar la înălţime mai mică. Apeductul şi viaductul au fost construite între anii 1800 şi 1400 î.H.

A existat şi un apeduct mai vechi, de care puţină lume ştie, în cetatea Troia. În afara zidurilor vestice ale cetăţii antice, era un loc unde femeile şi probabil sclavii de ambele sexe mergeau să spele rufe. Albiile din piatră de acolo erau alimentate de trei izvoare dintr-o peşteră de sub cetate. Probabil că apa venea printr-o fisură naturală, dar aceasta a fost cu siguranţă lărgită artificial în perioada romană şi, probabil, cu mult timp înainte, în Epoca Bronzului.

Un apeduct este un canal artificial care transportă apa dintr-un loc într-altul. Multe dintre apeductele bine-cunoscute din Antichitate sunt ridicate deasupra reliefului, fiind concepute pentru a transporta apa peste văi şi seamănă cu nişte poduri de piatră. Unele apeducte construite de romani aveau forma unor poduri în arc aşezate unul peste altul pentru atinge înălţimea necesară. Un apeduct poate fi destul de mare penti a permite trecerea pe sub el a bărcilor sau a corăbiilor.

Asirienii au construit un apeduct impunător din calcar cu o înălţii de 9 metri şi o lungime de 275 de metri pentru a transporta apa peste vale până în cetatea principală, Ninive. Restul apeductului era la nivelul solului, fiind deci mai puţin impresionant din punct de vedere tehnologic, dar se întindea pe o lungime totală de 80 de kilometri. In capitala aztecă Tenochtitlan, alimentarea cu apă se făcea prin intermediul a două apeducti

Romanii sunt asociaţi prin excelenţă cu apeductele, mai ales pentru podurile lor pe mai multe niveluri, care arată spectaculos. În mod miraculos, în jur de 200 dintre ele au supravieţuit până în prezent. La Segovia în Spania, se află un foarte frumos apeduct pe două niveluri, consti din granit, fără vreun liant. Este absolut intact, într-o stare uimitor bună şi încă funcţional, aducând şi astăzi apă în oraşul Segovia de la distanţă de 20 de kilometri. Poate chiar mai impresionant de privit este Pont du Gard din Franţa, un apeduct pe trei niveluri construit pentru furniza apă oraşului Nîmes.

Deplasarea apei de la sursă la cetate era asigurată de forţa gravitaţiei, drept care fundul canalului trebuia sa fie atent conceput, cu o pantă foarte lină, pentru a menţine un curs stabil. Canalele apeductului erai în general largi de un metru şi adânci de doi, făcute din cărămidă sau piatră şi căptuşite cu ciment impermeabil.

Nu toate apeductele construite de romani erau ridicate de la sol. Unul dintre ele, care aducea apă din bazinele lui Solomon în Ierusalim consta dintr-un tunel circular cioplit în piatră. Când apeductele trecea prin tuneluri, conţineau, de obicei, guri de vizitare la anumite intervale pentru a preveni acumularea presiunii şi a asigura un curs lin. Romaniiau construit numeroase apeducte în întregul imperiu. În Roma existau aproximativ 420 de kilometri de apeducte; cel puţin alte 40 de cetăţi din imperiu erau prevăzute cu sisteme de apeducte. Aqua Marcia, construit în anul 144 î.H., transporta apă potabilă pe o distanţă de 90 de kilometri de la izvoarele din valea râului Anio (astăzi Aniene), aflate la 37 de kilometri depărtare. Era în mare parte o conductă acoperită, dar pe ultimii 11 kilometri, în Roma, era ridicat pe arcade de piatră.

În general, apa era transportată de-a lungul văilor prin apeducte de piatră, dar în anumite părţi ale imperiului se foloseau ţevi din plumb sau lut, la fel ca în Epoca Bronzului în Knossos. Ţevile coborau pe o parte a văii, urcând apoi pe cealaltă la un nivel inferior. Presiunea acu­mulată în căderea de pe partea mai înaltă trimitea apa de-a curmezişul văii şi o făcea să urce pe partea cealaltă. Rezerva de apă a cetăţii Lyon a fost organizată în acest fel în perioada romană, peste văile râurilor Garonne, Beaunant si Brevenne; pentru acest sistem de ţevi au fost folosite 12.000 de tone de plumb.

De curând au fost descoperite apeducte romane în locuri neaşteptate. Unul dintre ele, erodat şi degradat, intra dinspre vest în cetatea romană Dorchester din Dorset.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ