Anxietatea, starea de neliniște și de frică accentuată

0
710

anxietateAnxietatea este o urmare firească a necredinţei în puterea şi iubirea lui Dumnezeu. Tot mai mulţi oameni suferă de tulburări de tip anxios: anxietate generalizată, fobie socială, fobii specifice, atacuri de panică, tulburare obsesiv-compulsivă şi stres post-traumatic.

Cel cuprins de anxietate simte o stare de nelinişte şi o frică accentuată, însă fără un obiect concret imediat. Teama acută de un insucces real sau de un pericol imaginar ajunge să îl afecteze pe cel în cauză cu mult timp mai înainte de a se întâmpla cu adevărat ceva. Canalizarea de prea multe resurse în ferirea de un pericol potenţial nu face însă decât să epuizeze trupul şi să îmbolnăvească şi mai mult sufletul.

Anxietatea poate fi caracterizată, pe scurt, printr-o frică dusă la extrem şi prin deznădejde. Lipsit de credinţa în purtarea de grija a lui Dumnezeu, omul contemporan are şanse minime să nu ajungă victima anxietăţii, mai ales în contextul actual, când locurile de muncă, conflictele familiale, violenţele sociale şi problemele de sănătate ridică temeri din ce în ce mai insistente.

Când credinţa în Dumnezeu şi dragostea dintre oameni se împuţinează tot mai mult, urmările nu pot fi altele decât cele prezente: neodihna, neîncrederea, teama, frica, depresia, boala etc. Aceste urmări fireşti ale patimilor scad în momentul în care creşte credinţa în Dumnezeu şi dragostea de aproapele.

Cel credincios trăieşte ziua prezentă mai mult decât pe cea de mâine, de care se îngrijeşte mai mult Dumnezeu. Grijile epuizante şi frica pentru anumite lucruri care s-ar putea întâmpla nu mai au putere asupra celui credincios, care munceşte şi face tot ce ţine de el, lăsând în grija lui Dumnezeu celelalte lucruri.

Uneori, îngrijorarea este bună, căci şi ea ne poate feri de indiferenţă, de ignoranţă şi de lene, ba chiar şi de mândrie. Anxietatea este însă cu mult peste starea de îngrijorare, manifestându-se ca o teroare continuuă, că ceva o să se întâmple, mai presus de puterea noastră de a controla lucrurile. Dar, pentru că putem schimba foarte puţin din lucrurile care nu ţin de noi, este absurd să alocăm atâta energie în această îngrijorare epuizantă şi lipsită de urmări pozitive, în loc să o folosim spre lucruri cu adevărat importante.

Când un om ajunge locaş al anxietăţii, el însuşi devine izvor de anxietate, pentru cei din jurul său, care, fie vor ajunge asemenea lui, fie îl vor ocoli. Anxioşii vor “propovădui” tuturor celor din jurul lor că lumea este atât de periculoasă, încât ne aflăm într-un pericol continuu, atât în casă, cât şi pe stradă şi la serviciu. Drept urmare, trebuie să fii atent încontinuu la pericolele din jurul tău, ba chiar să le urmăreşti şi să le intuieşti. Această “atenţie” va genera teamă şi frică, găsind pericole şi acolo unde nu sunt, îmbolnăvind sufletul şi secătuind puterile trupului.

Este adevărat că în lume există nenumarate pericole, însă nici unul dintre ele nu se petrece la întâmplare, ci fiecare este încadrat într-un plan personal de mântuire. Dumnezeu cunoaşte mai dinainte toate necazurile şi ştie că cei care le întâmpină pot trece prin-peste ele, ba încă şi să scoată un folos din ele. Cu toate acestea, multe dintre temerile obsesive ale celor afectaţi de anxietate nu se vor întampla niciodată. Chiar şi aşa, ei nu îşi pot reveni din acea stare de nelinişte permanentă, care le întunecă ochiul sufletului.

Necrezând în existenţa, puterea, iubirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mulţi dintre cei afectaţi de anxietate au ajuns dependenţi de medicamente. Este dureros când omul renunţă la o cale de vindecare atât de uşoară, alegând una cu mult mai grea, ba încă şi cu efecte adverse.

În perioada Postului Mare, creştinii cântă: “Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.” Ale lui Dumnezeu sunt toate, deci, atâta timp cât Îl avem pe Dumnezeu, ce ne va mai lipsi? Putere are Dumnezeu să ţină toate, El nefiind constrâns de nici o regulă fizică lumească, deci, de ce ne vom mai teme? Atât doar, să Îl avem cu adevărat pe Dumnezeu în inimile şi în viaţa noastră.

“Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; sau nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcaminte de ce va îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului, cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatal vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 25-34).

Sursa: terapiabolilorspirituale.blogspot.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ