Amnarul fermecat

0
377

poveste1

A fost odată un soldat curajos care, în vreme ce se întorcea dintr-o bătălie, întâlni în pădure o vrăjitoare. Cotoroanţa îl opri cu aceste cuvinte:

– Frumosule soldat, ţi-ar plăcea să câştigi un sac plin cu arginţi?

– Arginţi? Aş face orice pentru niscaiva bănuţi…

– Bine! spuse vrăjitoarea. Uite, trebuie să intri în scorbura copacului de colo. În capăt vei vedea trei uşi. După ce ai deschis-o pe prima, o să găseşti un câine cu ochii mari cât nişte ceşti, care păzeşte un cufăr plin cu monede de aramă; în spatele celei de-a doua uşi se află o comoară din monede de argint, păzită de un câine cu ochi mari cât pietrele de moară. În sfârşit, dacă deschizi cea de-a treia uşa, vei găsi un alt câine, cu ochii mari cât un piedestal de statuie, lângă o comoară cu monede de aur. Dar, dacă vei mătura prin faţa câinilor şorţul meu, ei se vor ghemui pe el fară să-ţi facă vreun rău, şi tu vei putea lua din comoară câţi bănuţi vrei. Eu nu-ţi cer decât sâ-mi aduci un amnar vechi, încheie vrăjitoarea.

Tânărul se învoi de îndată şi intră în scorbură. Totul merse şnur, aşa cum îi spusese baba, doar că, la întoarcere, vrăjitoarea se aruncă asupra lui cu gând sa-l omoare. Dar soldatul nu fusese degeaba soldat, aşa că îi şi veni de hac hoaştei.

Apoi luă monedele şi amnarul şi-şi continuă drumul spre oraş. Aici începu să ducă o viaţă de huzur, căci acum era bogat. Însă banii se terminară repede, iar bietul soldat se trezi din nou sărac, până într-o seară, când îşi aminti de amnarul vrăjitoarei. Îl scăpără, şi înaintea ochilor i se înfăţişă câinele cu ochii mari cât ceştile.

poveste2

– Porunceşte, stăpâne! spuse acesta.

Cuprins de mirare, soldatul răspunse: – Adu-mi cât mai mulţi bani!

Câinele cel mare porni la drum şi se întoarse cu un sac de monede. Soldatul scăpără atunci amnarul a doua oară, şi în faţa ochilor îi apăru câinele cu ochii mari cât pietrele de moară, care-i aduse monede de argint. Iar când lovi amnarul a treia oară, fu rândul câinelui cu ochii mari cât piedestalele să-i aducă bani de aur. Soldatul era din nou bogat!

Într-o zi, aflând că regele îşi ţinea ascunsă frumoasa fiică deoarece o profeţie spunea că avea să fie luată de nevastă de un simplu soldat, tânărul îi ceru amnarului:

– Ad-o la mine!

poveste3

Dorinţa îi fu îndeplinită – câinele se întoarse cu tânăra adormită. Soldatul nu se putu stăpâni să n-o sărute, şi a doua zi dimineaţă fata le povesti părinţilor că, în vis, fusese răpită de un soldat.

Mama fetei, bănuitoare, luă imediat măsuri. Mai întâi îi ceru unei slujnice s-o păzească pe prinţesă, apoi se gândi să afle prin vicleşug unde era dusă fata.

poveste4

Făcu rost de un sac de tărâţe, cu care-i umplu tivul fustei. Iar dâra lăsată în timpul nopţii dezvălui locul unde fusese dusă fata. În zori, soldatul fu prins, aruncat în temniţă şi condamnat la spânzurătoare.

poveste5

În ziua stabilită, o mare mulţime se adunase în faţa eşafodului, şi, când sosi condamnatul, se auzi un murmur: „Săracul de el! Moare pentru un sărut luat pe furiş!”

Călăul ridică ştreangul spre gâtul soldatului, şi acesta avu o ultimă dorinţă: să-şi aprindă luleaua. După ce trase din pipă, tânărul scăpără bine amnarul. Cei trei câini se iviră ca prin minune şi, la porunca stăpâ­nului, se aruncară asupra gărzilor.

poveste6

Regele, uluit în faţa acestei minuni, fu nevoit să se dea bătut şi îi şopti reginei:

– lată că profeţia se adevereşte! Va trebui să-mi dau fiica de nevastă acestui soldat.

Aşa se face că, peste puţină vreme, tânărul soldat se însură cu prinţesa, şi cu această ocazie, mai scăpără o dată amnarul, invitându-i pe cei trei slujitori credincioşi la minunata petrecere de nuntă.

„Amnarul fermecat”, după Hans Christian Andersen. „Poveștile de aur ale copilăriei”, ilustrate de Tony Wolf, carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

 

LĂSAȚI UN MESAJ