Ambasadorul Greciei la Bucureşti: Nu am uitat niciodată câtă ospitalitate ne-au oferit românii

0
54

grigorios-vassiloconstandakis-noul-ambasador-al-greciei-2Ambasadorul Greciei la Bucureşti, Grigorios Vassiloconstandakis, a declarat joi, la lansarea volumului bilingv ‘Bucureştiul grecesc’, aparţinând Georgetei Filitti, că relaţia dintre cele două state este definită de continuitate, iar ‘grecii nu au uitat niciodată câtă ospitalitate le-au oferit românii’, informează Agerpres.

Lansarea, de la Biblioteca Naţională din Capitală, a avut loc sub auspiciile Ambasadei Greciei la Bucureşti şi i-a avut printre invitaţi, alături de ambasadorul Greciei şi de autoare, pe academicianul Răzvan Theodorescu şi pe editorul cărţii Elena Lazăr.

Cele şapte capitole ale sintezei istorice ‘Bucureştiul grecesc’ sunt ‘comentate’ de un bogat material ilustrativ: circa 360 de ilustraţii, selectate din cele mai diverse domenii – clădiri, biserici, manuscrise, ediţii în greacă şi română, facsimile, hrisoave, ziare, instantanee din viaţa comunităţii greceşti bucureştene până în prezent.

Autorii celor două prefeţe ale cărţii sunt Răzvan Theodorescu, membru al Academiei Române, şi Evanghelos Moutsopoulos, membru al Academiei din Atena.

Versiunea greacă a lucrării a fost asigurată de conf. univ. Tudor Dinu, coordonatorul Departamentului de Studii Neoelene al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti. Apariţia în condiţii grafice deosebite a elegantului album a fost susţinută de Centrul de Cultură Greacă Arkadia, o fundaţie care sprijină şcoala greacă ‘Athena’ din Bucureşti.

Ambasadorul Greciei la Bucureşti a spus că, încă de când a primit mandatul în România, a visat la un album precum cel lansat joi. ‘Când am luat cartea în mână, mi-am dat seama că oferă mai mult decât visasem’, a adăugat diplomatul.

La rândul său, Georgeta Filitti a mărturisit că a lucrat la acest volum cu foarte multă plăcere. ‘Provin dintr-o familie mixtă, croato-română. Ideea de lume foarte diversă am hrănit-o din copilărie’, a spus autoarea, adăugând că nu a putut concepe o imagine a Bucureştiului altfel decât internaţională. ‘Materialul se oferea singur. Greutatea a fost selecţia’, a adăugat Filitti.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ