Alina Manole: „Credinţa înseamnă o fereastră pe care o deschid când vreau să mulţumesc pentru că încă pot să respir“

0
160

1004992_616751415033659_1437898629_nLoreta Popa

Fiecare dintre noi trăieşte un moment de cumpănă în care, aruncând o privire înapoi, încearcă să cântărească binele şi răul, frumosul şi urâtul, pierderea şi câştigul, viaţa petrecută şi perspectiva în timp. Acesta este unul dintre acele momente, deoarece confesiunea unui om la care ţin enorm, o interpretă greu de încadrat în tipare, o femeie pe care o admir pentru curajul de a spune ce simte mereu, curge molcomă în aer şi se înregistrează pe reportofonul meu fără să intervin în vreun fel.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”][fblike url=”http://bit.ly/1daRzGE” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

O fiinţă originală, care arde de fiecare dată pe scenă până la ultima suflare, ceea ce mă face să spun că interviul acesta este un privilegiu din care învăţ. Preţuiesc responsabilitatea-i de moment care redescoperă puterea ei magică, ce aduce de multe ori a incantaţie, şi spontaneitatea creaţiei sale.

Publicul Alinei Manole este unul aparte. Este acel gen de public care te face pe tine, artist, să te simţi mulţumit, este receptiv şi sensibil, îţi inspiră dorinţă să munceşti mai mult şi mai bine. Ador felul în care-şi construieşte precis şi grijuliu evoluţia fiecărei piese. Este o gânditoare, un creator desăvârşit şi un compozitor original. Ai sentimentul că ziua în care o asculţi este cea mai frumoasă din viaţa ta.

Iubesc la ea calmul molipsitor şi tonifiant, capabil să imprime celor din jur linişte, siguranţă, optimism. Are un acut simţ al dreptăţii, cinstei, adevărului. O asemăn uneori unei păsări rănite de frunze, alteori unei scări miraculoase ce te îndeamnă să atingi cerul, şi de cele mai multe ori unei splendide bătai de inimă ce caută să ajungă iar şi iar în locul de unde vine.

Când o asculţi cântând zbori şi nu mai calci peste spinii potecilor  tale ascunse. Îşi controlează cariera ca să aibă timp pentru a trăi, inteligenţa ei este la fel de ascuţită o lamă de brici, este posesoare a unui simţ al umorului ieşit din comun şi are mai multă nevoie de armonie decât de hrană. Un suflet locuit de lacrimi plânse, un cer care nu poate ploua cât e întors. O inimă desenată de fluturii liberi din grădina inimii ei. Aşa o văd eu pe Alina Manole, de aceea mi-am dorit să o aduc mai aproape de dumneavoastră, prin intermediul revistei Jurnal Spiritual. Dar şi pentru că luni, 16 decembrie, are loc concertul „2013. Epilog”. Un concert de final de an, special, cald şi plin de surprize.

foto-alina-2Ai ales muzica. Sau muzica te-a ales pe tine. Cred că ambele variante sunt corecte. Cert este ca faci muzică şi eşti iubită pentru asta. Când ţi-ai dat seama că pe acest drum trebuie să mergi?

Uneori simt că în urmă cu nişte ani drumul pe care păşeam a intrat în reconstrucţie. Muzica s-a adăugat sub forma încă a unui spaţiu pe care să calc, pe o lungime pe care încă nu o ştiu. S-a ales pentru mine mai mult decât am optat eu, asta cel puţin la început. A trebuit să aleg însă şi am ales ca pentru muzică să fac ceea ce fac pentru oricare altă componentă a vieţii mele: să atribui timp şi suflet. Muzica nu are exclusivitate în viaţa mea, e o parte minunată a vieţii mele, viaţă care înseamnă şi relaţii profesionale „de asfalt”, la fel de importante pentru că, în oricare dintre ipostaze, eu sunt cea care mă reprezintă.

Ce înseamnă muzica pentru tine?

O minune. Un dar pe care îl pot oferi mai departe şi care-mi aduce miracolul celor care ascultă. Un dar pe care-l primesc, cu inima deschisă, de la cei care cântă.

Iubesc aspiraţia ta ca lecţiile pe care le-ai învăţat de-a lungul vieţii, dar şi abundenţa sufletului tau să ajungă la publicul tău, atât de special de altfel. Mereu m-au impresionat dârzenia, maturitatea şi energia cu care reuşeşti să dăruieşti din fiinţa care eşti celor care vin să te asculte. E greu să pătrunzi în sufletele oamenilor?

Tu vorbeşti dintr-o perspectivă pe care eu nu o pot avea… nu pot fi propriul meu spectator. Îţi mulţumesc pentru cum mă vezi. Eu scriu, cânt şi sunt pe scenă aşa cum sunt în oricare altă parte a vieţii mele: un om sincer, tăios de sincer uneori, îmbrăcându-mi poate lipsa de diplomaţie a Adevărului prin umor. Faptul că în faţa mea, la concerte, am oameni care tac şi ascultă, acesta e cel mai mare ecou şi premiu pentru mărturisirile mele poetice, muzicale…

1391910_613014655407335_1109633845_nCompoziţiile tale sunt iubite, apreciate şi amprenta ta e din ce în ce mai vizibilă. Eu aşa te-am cunoscut, prin intermediul unei piese pe care doi liceeni au interpretat-o în cadrul concursului „Folk fără vârstă”. Şi m-am simţit norocoasă că te-am descoperit, pentru că am rezonat deplin cu ceea ce piesa ta transmitea. Te simţi norocoasă?

Mă mir că mi se întâmplă astfel de lucruri. Mă simt un om norocos că ajung acolo unde trebuie, la acei oameni care se aleg cumva pentru ceea ce cânt. Am norocul să am ca public oameni inteligenţi, oameni frumoşi, oameni care au iubit, cel puţin o dată, definitiv, oameni care ştiu ce înseamnă opţiunile de viaţă sau de iubire. Am norocul să mă pot exprima muzical aşa cum simt şi aud înăuntru.

Ce te ajută să treci prin momentele grele din viaţa ta, pentru că fiecare dintre noi are parte de aşa ceva?

Uneori mă ajută scrisul, alteori un prieten, alteori Cel-de-Sus… de cele mai multe ori ajută timpul. Da, şi iubirea…

Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la ea? Cum ai descrie în câteva cuvinte viaţa de muzician?

Artistul primeşte de undeva de mai presus de sine un dar şi, dacă are norocul de a-l putea dărui mai departe, atunci intră într-un circuit de schimb permanent. Îţi voi vorbi acum ca spectator: merg la multe concerte şi plec cu sufletul plin. Uit de mine, trec în poveste, mă încarc cu sunete.  Artistul dăruieşte enorm. La final are căldură, energie şi aplauze… asta îll face să meargă mai departe, să se dăruiască precum un nebun, iar şi iar…

foto-alina-1La ce anume nu renunţi niciodată?

La cuvânt, în oricare formă a lui se scrie în sufletul meu. În cuvântul scris, în cuvântul dat, în cuvântul rostit, cu sinceritate. Nu renunţ la naivitatea de a crede că oamenii sunt buni. Evident, asta nu-mi aduce de fiecare dată bucurie.

Ce înseamnă credinţa pentru tine? Specific credinţa, şi nu religia.

O fereastră pe care o deschid când vreau să mulţumesc pentru că încă pot să respir. Şi mulţumesc des pentru lucrurile din viaţa mea, bune sau mai puţin bune. Prin toate cresc, prin toate pot să zbor.

Viaţa are grijă de noi mereu, ne oferă surprize, întâlniri cu oameni minunaţi. Sunt convinsă că şi tu ai avut parte de asemenea întâlniri. Are prietenia vreun secret?

„Pe neaşteptate” s-au întâmplat lucruri minunate. Pe neaşteptate am cunoscut câte un Om despre care am simţit imediat că mă va lega o poveste de viaţă aparte. Am prieteni foarte puţini, iar „secretul” e de fapt o chestiune de bun simţ: fii acolo când este nevoie, dacă poţi, ca să asculţi şi să ajuţi.

Crezi că talentul se moşteneşte sau este un har primit de Sus?

Talent există în fiecare dintre noi, exprimarea sa are căi nebănuite de debut. Există şi moşteniri genetice, există şi scânteie de sus.
1005376_612070152168452_317225212_nToate concertele tale sunt aparte, fiecare apariţie este altfel, dar… ce îmi poţi spune despre concertul acesta de sfârşit de an 2013? Mi-aduc aminte de un alt concert pe care l-ai avut când era un viscol teribil şi totuşi nimeni şi nimic nu i-a împiedicat pe oameni să vină să te asculte.

Îmi aduc şi eu aminte de acel concert în plin viscol… Epilogul lui 2013 aduce câteva linii muzicale de trasat, aşa, frumos, că doar e final de an. Va fi micul simbol de iarnă dăruit celor care vin la concert, vor  fi cântecele de iarnă cântată în exclusivitate o dată pe an, voi fi pe scenă cu o parte dintre cei alături de care îmi însoţesc drumul muzical: Raul Kusak, Ovidiu Condrea, Dan Nicolau, voi avea un invitat talentat şi entuziast, Marius Matache, voi avea aceleaşi emoţii uriaşe, voi spune cu tot sufletul, nu ca un automatism,„Sărbători fericite!” celor care vin… Apoi mă voi retrage către lumile mele de poezie, de scris, de „acasă”, de linişte.

Ştiu că un artist este în slujba limbii ţării în care s-a născut, iar cântecele tale au versuri care spun totul, sunt un fel de amprenta a ta. Pentru că vorbim de limba română şi abia ce am sărbătorit 1 Decembrie, te rog spune-mi ce înseamnă pentru tine pământul românesc?

Sunt mândră să cânt în limba română din multe motive. În primul rând pentru că provocarea de a construi imagini prin aceleaşi cuvinte pe care le foloseşti în viaţa „civilă” este foarte mare. Apoi pentru că aşa rezonez cu adevărat în toate stările mele. Apoi pentru că mi-e jenă de modul în care se cântă în limba engleză, indiferent dacă e vorba de trupe româneşti de pop, dance, rock, alternativ etc… pronunţia este artificială şi zgârie. Mi s-a spus la un moment dat că scriind doar în limba română îmi „limitez” teritoriul.

224235_215187535166444_5044141_nEu spun că deschid un alt tărâm, cel din sufletul celor care ascultă, pe alocuri cu noi semnificaţii ale unor cuvinte „obişnuite”. În fine, dacă mă iau după vorbitorii de limba engleză sau daneză sau italiană care vin la concertele mele şi pleacă fredonând şi cu zâmbetul pe chip… muzica e limbaj universal. Am ales să nu plec din România, nu regret decizia mea şi lucrurile care decurg din aceasta. Mi-e drag de ţara mea.

Sunt foarte curioasă să aflu care este următorul tău pas, pentru că m-ai obişnuit cu tot ce e mai bun. Ce îşi doreşte Alina Manole pentru anul care vine?

Îmi doresc să intru în studio şi să lansez albumul cu numărul 4. Piesele sunt cunoscute celor care vin la concerte (cel puţin o parte dintre ele), conceptul există, dorinţe şi speranţe sunt până la cer. Sper să fiu sănătoasă cât să pot să mă bucur de toată experienţa pe care o presupune această nebunie.

Voi continua să lucrez la cartea de poezie, unde „lucru” înseamnă să aleg din ceea ce am scris, altfel decât pentru cântecele mele. Îmi doresc să vadă lumina hârtiei şi cartea mea de poveşti pentru copii… e terminată de anul trecut, aştept corecturile. Şi sper să continuu să scriu, să iubesc, să zâmbesc, să citesc, să  trăiesc adevărat şi cu naivitate pe alocuri, aşa cum am făcut în ultimii… peste 30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ