Alcoolul, un pericol pentru sănătate chiar şi în cantităţi moderate

0
98

red-wine-chocolate-cake-1-9bConsumul moderat de alcool este periculos pentru sănătate, susţin cercetătorii americani.

Potrivit Daily Mail, oamenii de știință au ajuns la concluzia că alcoolul nu este deloc benefic corpului, indiferent de cantitatea consumată,  iar reducerea cantităţii ingerate, chiar şi în cazul persoanelor care beau puţin, aduce un beneficiu evident pentru sănătate.

De altfel experții americani pun sub semnul întrebării teoriile anterioare care susţineau că un consum mic sau moderat de alcool are un efect protector pentru sănătatea aparatului cardiovascular. Aceștia explică faptul că dacă nu consumă alcool, oamenii sunt feriţi de bolile de inimă, au o tensiune arterială mai mică şi un indice de masă corporală scăzut.

Astfel, s-a constat că anumiţi oameni au o genă ce provoacă un consum mai mic de alcool şi aduce corpului lor beneficiul implicit al unei sănătăţi mai bune, iar în cazul în care ei consumă cu 17% mai puţin alcool pe săptămână, riscul de boli cardiace scade în medie cu 10%.

În cadrul studiului, savanții au analizat informatiile privitoare la consumul de alcool în cazul unui număr de 260.000 de subiecți din Europa, Australia şi Statele Unite.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ