Ajută-te singur: Roadele unei munci stăruitoare. Robert Peel. Michelangelo

0
50

sir_robert_peelPentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

O simplă privire aruncată în treacăt asupra biografiei oamenilor mari e deajuns să ne convingă de adevărul faptului, că cei mai distinşi dintre inventatori, artişti, cugetători, într-un cuvânt cei mai de seamă din muncitorii de toate felurile, îşi datoresc, în mare parte, succesele, neobositei lor activităţi. În mâna acestor oameni totul se schimbă în aur… chiar şi timpul.

Disraeli zicea că toata taina succesului este să posezi bine subiectul, – ceea ce, de altfel, cere un studiu şi-o aplicaţie continuă. Vedem astfel că acei care împing mai cu putere lumea pe calea propăşirii nu sunt atâta oamenii de geniu la drept vorbind, cât cei înzestraţi cu puternice însuşiri obişnuite, muncitori pe care nimic nu-i osteneşte şi nu le poate răpi stăruinţa şi încrederea în ei înşişi, – oameni care nu strălucesc, poate, prin însuşiri fireşti mari, dar care se aplică la lucrarea lor, oricare ar fi ea, cu pe care nicio greutate nu o poate birui, „vai – zicea o sărmană văduvă, vorbind de strălucitul dar uşuratecul ei fiu – nu are darul perseverenţei.”

În adevăr, aceste firi nestatornice, care nu țin cu stăriuință de nimic, se văd lăsate în urmă în cariea lor, nu numai de firile harnice, dar chiar de cele greoaie, așa că e un lucru de seamă dacă ajungem să ne discplinăm plecarea noastră la muncă. De aici încolo, lupta e, oarecum uşurată.

Mulţumită disciplinei timpurii şi exerciţiilor repetate, Robert Peel a cultivat talentele însemnate cu toate că obişnuite, prin care a strălucit atât de tare în parlamentul englez. De mic copil, a trebuit pentru a răspunde dorinţei tatălui său, să se obişnuiască a vorbi în picioare, la masă şi în faţa tuturor, fără nicio pregătire. Tatăl său l-a deprins cu obiceiul ca în fiecare duminecă, să-i repete ce-a putut reţine din predica acelei zile.

La început nu reuşi prea bine, dar prin stăruinţă şi obicei, câştigă o putere de atenţie şi de memorizare atât de mare încât cu vremea putu să repete, cuvânt cu cuvânt întreaga predică. Când mai târziu, în Parlament, el desfăşura în arta de a respinge unul câte unul argumentele adversarilor săi, o îndemânare care, poate, n-a fost ajunsă niciodată, nimeni nu se îndoia, desigur, că el datora extraordinara putere de memorizare şi prezenţa de spirit de care dădea dovadă, grijii pe care, odinioară, în biserica parohială din Drayton, tatăl său o avusese să-i cultive şi să-i disciplineze aceste preţioase însuşiri.

Aplicaţia atentă şi continuă, chiar în lucrurile, cele mai obişnuite, poate face minuni.

Totuşi, progresul adevărat nu se înfăptuieşte decât încet; marile rezultate nu se capătă dintr-o dată, – şi trebuie să ne mulţumim a înainta în viaţă ca şi în mers, adică pas cu pas. „A şti să aştepţi – zice de Maistre – este marea taină a succesului.”

În adevăr, trebue să sameni ca să poţi culege într-o zi, – şi ades trebue să aştepţi mult şi să te mulţumeşti – aşteptând – să trăieşti cu răbdare şi cu speranţă: fructul cel mai dorit este cel care se coace încet. Dar, cum spune proverbul : „Cu vremea şi cu răbdarea, frunza de dud se face mătasă.”

A da toată atenţia subiectului sforţărilor tale şi a nu te plânge de truda ta, iată care sunt trăsăturile muncitorului serios. Cei mai mari oameni nu-s aceia care dispreţuiesc amănuntele, ci, dimpotrivă, acei care, cu grijă şi cu atenţie, se ocupă de ele.

Michelangelo, într-o zi, explica unui vizitator în atelierul său, ceea ce făcuse unei statui de la cea din urmă vizită a acestuia:

– „Am îndreptat această parte, am lustruit aici, am îndulcit această trăsătură, am dat relief acestui muşchiu, am accentuat expresia acestei buze şi am făcut să iasă mai bine la iveală tăria acestui mădular…”

– „Dar acestea sunt amănunte” – zise vizitatorul.

– „În adevăr – răspunse sculptorul – dar un uitaţi că amănuntele aduc perfecţiunea – şi că perfecţiunea însăşi e departe de a fi un amănunt.”

Se zice, de asemenea, despre pictorul Poussin că avea drept regulă de purtare că „aceea ce merită a fi făcut – merită, de asemenea, a fi bine făcut…”, – şi că, spre sfârşitul vieţii, prietenul său Vigneul de Marville întrebându-l cum de-a putut ajunge la marele renume de care se bucura printre pictorii din Italia, el i-a răspuns, apăsând pe cuvinte: „Fiindcă n-am nesocotit nimic…”

Cu toate că unele descoperiri sunt – se zice – datorite întâmplării, vom vedea, dacă ne vom osteni să pătrundem în adâncul lucrurilor, că, în realitate, întâmplarea nu are mare amestec. În adevăr, aceste pretinse întâmplări n-au fost, de cele mai multe ori, decât prilejuri, de care geniul a ştiut să profite. Căderea mărului lui Newton a fost amintită adeseori, dar ce dovedeşte aceasta? De ani de zile Newton se deda, cu toată puterea de care duhul său era în stare, la răbdătoarea şi trudnica cercetare a problemei greutăţii, – iar căderea acelui măr a fost un fapt în care el a văzut ceea ce nimeni decât un om de geniu ca el putea să vadă: a fost prilejul nu pricina acestei splendide descoperiri pe care acest fapt, de altfel obişnuit, a făcut-o să strălucească în ochii săi.

Tot aşa, s-a întâmplat cu băşicuţele de săpun care au sugerat doctorului Young frumoasa sa teorie, asupra interferenţelor. Aceste nimicuri colorate viu, în care până atunci toţi văzuseră nişte jocuri de copii, îl conduseră pe el la marea descoperire pe care o făcu asupra difracţiei luminei.

Deosebirea între oameni stă aşadar, în mare parte, în inteligenţa observaţiilor lor.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a