Ajută-te singur: Maşina de tors inul. Girard

0
72

s204293552879942173_p2_i3_w600Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

Ar fi uşor a întinde această listă a martirilor inventatori şi a cita aici numele multor oameni de seamă care au contribuit cu putere la progresul industrial al epocei noastre. Ne vom mărgini la doi: Filip de Girard, inventatorul filaturei de in şi Josue Heilman, inventatorul maşinii de pieptănat bumbacul. Arago, cu o admirabilă energie de stil, a înfăţişat pe cel dintâi ca pe „un mareşal al industriei, mort pe tranşee.”

S-a născut în anul 1775 la Lourmarin, în departamentul Vaucluse. Familia sa – spune biograful Triquen – „era chiar providenţa satului în care trăia”. Tatăl său, om de-o judecată dreaptă, veghia cu cea mai mare grijă la educarea fiilor săi dintre cari, cel mai tânăr, Filip, era înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare şi cu însuşiri atât de diverse, încât putea într-o zi să se apuce de mecanică, în alta de poezie, apoi de pictură sau de orice altă îndeletnicire.

Plăcerea lui cea mai mare era de a inventa – şi se zice că la vârsta de 14 ani, fiind la şcoală în Montpellier, fu izbit de folosul pe care ar fi putut să-l capete din mişcarea neîncetată a valurilor mării, încât inventă o maşină foarte ingenioasă, pentru a folosi acest imens rezervoriu de putere neîntrebuinţată.

În timpul şederii sale la Montpellier, începu studiul medicinei, dar îl părăsi curând, ca să se dedea desenului şi sculpturii. Când izbucni Revoluţia, Filip trecu, dimpreună cu doi fraţi ai săi, la Mohan, în insula Minorca, unde stătură o bucată de vreme, câştigându-şi viaţa cu munca.

Desena şi picta portrete şi peisagii. După o bucată de vreme, se întoarseră la Livourne, unde Filip, folosindu-şi de data aceasta cunoştinţele chimice, se apucă să fabrice, cu succes, săpunuri. De aici încolo, se devota fără răgaz la aplicaţiile ştiinţei la industrie. Odată cu acestea şi cu fabricarea săpunurilor, el inventă o maşină pentru a reduce statuele şi o alta pentru a tăia piatra tare.

Fierberea revoluţionară începând a se linişti, Girard se întoarse în Franţa şi se statornici la Marsilia, unde întemie o fabrică de produse chimice. Nu avea decât douăzeci de ani. Alte tulburări în ţară îl siliră să se aşeze la Nisa, unde tocmai se găsea vacantă o catedră de chimie. Cu toate că-i fură recunoscute toate meritele sale superioare, catedra nu-i fu dată din pricină că era prea tânăr. Ordinea întărindu-se puţin sub Consulat, Filip se reîntoarse la Marsilia, unde ţinu un curs de chimie, care avu un succes răsunător.

Plecă, în cele din urmă, la Paris, unde talentele sale găseau un câmp mai mare de activitate, – şi acolo făcu el cele mai însemnate din invenţiile cu care numele său e identificat. Prezintă la expoziţia industriei franceze din 1806 mai multe din aceste invenţii, – într-altele o lunetă de apropiere în care flintglass-ul era înlocuit printr-un lichid, – şi lămpile hidrostatice, care au fost atât de mult întrebuinţaţe de atunci încoace.

Atenţia lui Girard fu purtată, de asemeni, asupra îmbunătăţirilor care trebuiau introduse în maşina cu aburi, – şi succesele sale fură atât de mari, încât în 1809, societatea pentru încurajarea industriei naţionale îi dădu medalia de aur pentru o maşină cu foc, pe care el a construit-o conformându-se unor condiţiuni mai dinainte date. Dar cu toate că Girard câştigă premiul şi-şi făcu astfel un bun renume, era mai departe ca oricând de avere. Ceea ce inventa el, nu el ci alţii le puneau în practică și cu toate că i-se recunoştea geniul, rămânea mereu sărac.

În primăvara 1810, dupa şase am de munca neîntreruptă, fraţii Girard se reîntorseră la casa părintească din Lourmarin, pentru puţina odihna, într-o dimineaţă, pe când, stăteau la masă, tatăl lui Girard, deschizând Monitorul din 12 Mai 1810, ceti în el decretul imperial care făgăduia „un milion inventatorului, de orice naţie ar fi fost, care va descoperi o maşină pentru torsul inului”.

Bătrânul trecu de îndată gazeta fiului său, zicându-i:

– „Filip, iată ceva care te priveşte !…”

Invitaţia astfel făcută geniului inventiv al Franţei şi al lumii întregi fu pentru Filip un imbold sub puterea căruia se puse de îndată să studieze problema care îi era înfăţişată. După o zi şi-o noapte de studiu, el se coborî la masă şi, îmbrăţişând pe tatăl său, îi zise liniştit:

– „Tată, — milionul e al nostru!…”

Inventarea unei asemenea maşini era, în vremea aceea, de cea mai mare însemnătate pentru Franţa. Inul era una din principalele producţiuni—şi cum nu se putea atunci, din pricina războiului cu Anglia, să se procure bumbac în canitate îndestulătoare, Napoleon dorea mult să se poată găsi mijlocul prin care să se servească, pentru filatura inului, de aceleaşi maşini cu care Englezii torceau bumbacul.

Filip de Girard fu singurul care răspuse la chemarea împăratului. Nu avu nevoie de timp mult ca să construiască şi să perfecţioneze o maşină-model, care fu reprezentarea exactă a ideilor sale. La 18 Iulie 1810 el luă cel dintâiu brevet, prietenii lui Girard au susţinut că maşina sa îndeplinea toate condiţiile cerute, că el inventase şi perfecționase o metodă cu totul nouă pentru torsul inului – și că prin urmare, avea toate drepturile cu putință să capete recompensa oferită de împărat. Cu toate acestea, recompensa nu-i fu dată.

Atunci, fraţii Girard se hotărîră să profite ei înşişi de invenţiune – şi în 1812 statorniciră la Paris strada Meslay, cea dintâi torcătorie de in. După puţin, înfiinţară o a doua, în strada Charonne, – şi aceste două fabrici erau în plină activitate, când dezastrele lui Napoleon, în 1814, aduseră după ele de îndată, ruina aproape desăvâşită a intereselor manufacturiere franceze.

Filip fu aruncat în închisoare pentru datorii; dar instinctul lui de inventator nu-şi perdu nimic din tărie, căci în chiar clipa când armatele străine mergeau asupra Parisului, el se îndeletnicea să inventeze nişte arme cu aburi, care să fie în stare să descarce şaizeci de gloanţe pe minunt.

Totuşi, invenţia lui veni prea târziu, – dar e neîndoelnic, cum aceasta reiese din încercarea de mai pe urmă a lui Perkins în Anglia, că o maşină de acest fel ar fi putut să aibă o foarte bună întrebuinţare.

În 1815, aduse noi perfecţionări maşinii sale de tors inul – şi oferi a doua oară invenţia sa guvernului; dar ea nu fu primită. Invitat de împăratul Austriei de a veni la Viena să întemeieze o torcătorie, el primi – şi duse astfel în străinătate invenţiunea pe care propria lui ţară o refuzase. Ceea ce-i straniu e că chiar în clipa când guvernul austriac recunoştea meritul maşinilor sale, o comisiune franceză le condamna şi le respingea ca unele care stricau inul şi produceau un fir defectuos, şi mergea până acolo în cât declara că modelele acestor maşini nu meritau un loc în Conservatorul de arte şi meserii. În vremea aceasta Girard întemeie marele stabiliment de la Hirtemberg, din Austria.

Din Austria, Girard trecu în Polonia, unde se puse, vreme de zece ani, în serviciul Rusiei, ca inginer șef de mine. Nu după mult timp, fondă, după insistențele guvernului, nişte mari stabilimente de tors inul, care pentru a-i perpetua amintirea, fu numit Girardov. Această cinste însă nu-i fu de niciun folos, căci cu toate că muncea și inventa mereu, el era tot sărac.

După douăzeci de ani de absenţă, bătrân şi ostenit Girard se întoarse în Franţa, ca să moară. În anul 1845 părăsi, liniştit, această viaţă, la vârstă de 70 de ani, fără să fi avut mângâierea de a primi de la ţara sa răsplata la care el susţinea mereu că are dreptul, pentru invenţia maşinii de tors inul.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau „Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a

 

Baner asculta RJS