Ajută-te singur: Maşina de ţesut Vaucasson. Jacquard

0
63

jacquard

Pentru a păstra autenticitatea mesajului, a fost păstrat limbajul din perioada interbelică, atunci când cartea a fost tradusă și publicată la noi.

Istoria vieţii lui Jacquard luminează de asemenea într-un chip deosebit, înrâurirea pe care, chiar în cele mai umile condiţii sociale, oamenii de geniu pot s-o aibă asupra desvoltării producțiunii în ţara lor. Acest minunat meşteşugar îşi datora lumina zilei, unei perechi vrednice din Lyon: tatăl său era ţesător, iar mama desenatoare.

Prea săraci pentru a putea da fiului lor mai mult decât o prea elementară educaţie, ei se mărginiră să-l înveţe să citească. Când veni vremea să-şi aleagă o meserie, tatăl său îl dădu ca ucenic la un legător. Un bătrân contabil, care ajuta pe stăpânul lui Jacquard să-şi ţină cărţile, îi dădu câteva lecţii şi-i deschise astfel alte zări.

Copilul arătă curând o aplecare deosebită pentru matematică, şi unele din invenţiile sale lăsară în uimire atât de tare pe bătrânul contabil, încât dădu tatălui lui Jacquard sfatul de a alege pentru fiul său o profesie în care talentele lui fireşti puteau să găsească un câmp mai slobod. Fu pus, după aceasta, ucenic la un cuţitar; dar noul său stăpân îl trată atât de rău, încât Jacquard îl părăsi, şi se duse la un turnător de litere de tipar.

La moartea părinţilor săi, Jacquard se văzu silit să continue lucrările de ţesătorie ale tatălui şi de îndată începu să lucreze la perfecţionarea maşinăriilor, – dar se lăsă atât de absorbit de invenţiile sale, încât îşi uită de treburi, şi curând rămase fără niciun ban.

Atunci îşi vându atelierul pentru ca să-şi plătească datoriile şi aceasta tocmai când se însura şi când începu să apese asupra-i greutatea unui cămin. Se înţelege că deveni şi mai sărac si pentru a-şi plăti creditorii fu nevoit să-şi vândă casa. Mult timp umblă după lucru fără să găsească, privit cum era ca un om fără căpătâi, nefiind în stare decât să stea şi să viseze la invenţiile sale imposibile. În cele din urmă totuşi, căpătă de lucru la un fabricant de instrumente de pescuit în Bresse, unde se duse, lăsându-şi femeia la Lyon, unde eâ îşi câştiga o pâine modestă, făcând pălării de paie.

Câţiva ani se scurseră, în care vreme nu se prea ştie ce făcu Jacquard; dar se pare că putu să lucreze, în ceasurile de răgaz, la perfecţionarea aparatului de ţesut, pentru a-l face în stare să fabrice ţesături superioare celor de până atunci, căci în 1780, el dădu la iveală un aparat pentru a separa firele urzelei, care, adaptat maşinii, înlocuia serviciul trăgătorului de fire.

Adaptarea acestui aparat se făcu pe încetul, dar necontenit, aşa că zece ani după introducerea lui, erau numai la Lyon peste patru mii. Lucrările lui Jacquard fură dintr-odată întrerupte de Revoluţie şi în 1793, îl găsim luptător în rândurile voluntarilor lionezi contra armatei Convenţiunii comandată de Dubois Crancé.

Cetatea luată, Jacquard fugi şi se duse să se angajeze în armata Rinului unde capătă gradul de sergent. Poate ar fi rămas soldat; dar fiul său unic fiind omorît lângă el, părăsi armata şi se reîntoarse la Lyon ca să-şi regăsească nevasta. O găsi în adevăr, lucrând într-un grajd la aceeaşi fabricare de pălării de paie. Cât stătu ascuns aproape de ea, spiritul lui porni din nou spre invenţiile asupra cărora meditase atât de îndelung în anii dinainte de Revoluţie.

Ar fi vrut mult să facă unele experienţe, dar cum era lipsit cu desăvârşire, fu silit în cele din urma să iasă din ascunzătoare, ca să caute de lucru. Avu norocul să fie angajat de un fabricant inteligent şi, lucrând ziua, îşi urmărea noaptea invenţiile.

El păstra părerea că mari perfecţionări puteau fi introduse în maşinile de ţesut, şi într-o zi, vorbi, din întâmplare asupra acestui lucru cu patronul său, arătându-i lui părere de rău că din cauza sărăciei nu poate să-şi pună părerile în lucrare. Din fericire pentru el, patronul preţui aceste gânduri şi cu o largă mărinimie, îi puse la îndemână o sumă de bani îndestulătoare, pentru ca el să poată, în ceasurile de libertate, să-şi urmărească perfecţionările pe care le avea în minte.

În trei luni, Jacquard inventă un aparat al cărui rost era să facă printr-o dispoziţie mecanică, o mare parte din lucrul cel mai anost şi mai obositor al lucrătorului. Acest aparat admis la expoziţia naţională de industrie la Paris, în 1801, aduse lui Jacquard o medalie de bronz.

Jacquard avu între altele cinstea de a primi la Lyon, vizita ministrului Carnot, care voi să-l felicite personal pentru succesul invenţiunii sale. Anul următor, societatea de arte din Londra oferi un premiu pentru inventarea unei maşini de fabricat plase de pescuit şi hamacuri pentru marinari.

Jacquard auzi despre aceasta şi, într-o zi, plimbându-se pe o câmpie, cum obişnuia, suci şi răsuci aşa de bine această idee prin minte, încât reuşi să născocească planul, după care maşina cerută putea fi construită. Prietenul său, patronul, îi puse la îndemână din nou mijloacele de a-şi pune ideile în executare, şi după trei luni Jacquard îşi desăvârşi invenţia.

Sgomotul acestei isprăvi ajungând la urechea prefectului departamentului, Jacquard fu chemat şi, după explicările ce-i dădu acesta asupra maşinii sale, făcu un raport special pe care îl trimise împăratului. Jacquard, invitat să vie la Paris cu maşina, fu prezentat împăratului, care primi pe marele meşteşugar cu consideraţiunea pe care el se grăbea s-o dea totdeauna geniului.

Întrevederea ţinu două ceasuri, în timpul cărora Jacquard, nestânjenit din pricina amabilităţii împăratului, arătă toate amănuntele perfecţionărilor din viitor, pe care el şi le puse în minte; şi rezultatul tuturor acestora fu că Jacquard, pe lângă un ajutor care-l punea în afară de nevoi, primi şi un apartament la Conservatorul de arte şi meserii, al cărui atelier şi săli de modele îi fură puse la îndemână pe tot timpul cât avea să stea la Paris.

Aşezat la Conservator, Jacquard se puse cu temei pe lucru, pentru a-şi desăvârşi aparatul. Avu prilejul să examineze cu de-amănuntul diferitele şi minunatele lucrări de mecanică aflate în aceasta mare colecţie de tezaur a geniului omenesc. Printre maşinile care îi atraseră atenţia şi-l puseră desăvârşit pe calea ce-avea de străbătut, se găsea morişca de răsucit firul a celebrului Vaucasson, constructorul de automate.

Vaucasson era un om care poseda în cel mai înalt grad geniul construcţiei. Facultatea de a inventa era la el o pasiune puternică pe care nimic n-o putea înfrâna. Dictonul după care poetul se naşte, se aplică cu o egală putere şi inventatorului care, cu toate că întocmai ca şi poetul, datoreşte foarte mult educaţiunii şi împrejurărilor prielnice, totuşi ascultă cu o egală putere, imaginând necontenit noui construcţii mecanice, trebuinţei de a-şi satisface propriul său instinct. Aceasta fu, mai ales, cazul lui Vaucasson, ale cărui lucrări foarte complicate nu se fac atât de remarcabile prin utilitatea lor, cât mai ales prin ciudatul lor caracter de ingenioasă imaginaţie.

Fiind copil, avea obiceiul să se ducă mai în toate duminecile cu mama sa să facă vizită unui vechiu prieten, şi, în timpul convorbirii, el se distra privind prin crăpătura uşii, rotiţele unei pendule aflată în odaia de alături. Făcu toate sforţările să-i înţeleagă mecanismul, şi tot meditând asupra acestu lucru, sfârşi prin a descoperi principiul pârghie dinţate.

Din clipa aceea, pasiunea invenţiilor mecanice puse stăpânire desăvârşită pe el. Fără alte instrumente decât numai cu nişte unelte grosolane inventate de el, reuşi, mai întâi să facă o pendulă de lemn, care însemna orele cu o mare preciziune, și apoi, pentru o capelă în miniatură, construi nişte îngerași, care-şi mişcau aripile şi nişte preoţi care executau anumite mişcări de serviciu religios. Ca să ajungă să construiască alte automate, închipuite de el se puse să studieze anatomia, muzica şi mecanica, şi alte studii îl ocupară mai mulţi ani.

Vederea statuei Cântăreţul din flaut din grădina Tuilleriilor, îi inspră hotărârea să inventeze o statuie asemănătoare, dar care să se mişte – şi după câţiva ani consacraţi, cu toată puţintica sa sănătate, studiului şi muncii, reuşi să-şi înfăptuiască planul. După aceea, construi un cântăreţ din flageolet, apoi o raţă – cea mai ingenioasă din invenţiile sale, – care înota, dădea din cap, bea apă şi măcăia ca o raţă adevărată. Inventă în cele din urmă un şarpe, care fu întrebuinţat în reprezentarea tragediei Cleopatra, şi care şuera şi se încolăcea ca un şarpe adevărat, pe pieptul actriţei.

Printre invenţiile de acelaşi fel, din aceea vreme, se găseau de asemenea, păunul mecanic al lui Degennes şi magicianul lui Maillardet. Aceste ciudate şi ingenioase construcţiuni, cu toate că aveau drept ţintă distrarea şi înminunarea privitorilor, totuşi nu fură atât de nefolositoare pe cât ar părea. Ele avură de efect că obişnuiră pe bunii lucrători să caute, în executarea părţilor mai gingaşe din lucrările lor, o justeţă şi o precizie, neatinse până atunci.

Combinaţiile mecanice care nu serviseră la început decât să facă pe raţă să mişte capul şi pe magician să ia bagheta în mână, nu intârziară să fie întrebuinţate la executarea unor lucrări mult mai însemnate; şi curând apărură, în mecanismul minunat al turnurilor auto-motoare, al maşinilor de ţesut, al celor cu vapori, aceleaşi roate şi aceleaşi pârghii care, în automatele lui Vaucasson, erau atât de mici şi de fine.

Vaucasson, de astfel, nu să mărgini sa construiască numai automate. Priceperea aceasta minunată a sa, făcu pe cardinalul Fleury să-l aleagă pentru postul de inspector al fabricilor de mătasă şi abia intrat în funcţie, el, dând curs liber instinctului său, se ocupă să introducă perfecţionări în maşinile care serveau la lucratul mătasei.

Una din maşinile inventate de el fu morişca de sucit firul care, printre altele, scormoni atâta pornire printre lucrătorii din Lyon, care se temeau să nu-şi piardă ocupaţia din cauza aceasta, încât îl alungară cu pietre, punându-i viaţa în primejdie. Totuşi, el urmă să inventeze mai departe – şi dădu la iveală după puţin timp, o maşină de ţesut mătasă lucrată, căreia îi adăugă o altă maşină, cu ajutorul căreia mătasa era lucrată de aşa fel, încât firul fiecărei bobine sau fiecărui scul, avea peste tot, aceeaşi grosime.

Când în 1782, Vaucasson muri, după o lungă boală, lăsă moştenire reginei colecţia sa de maşini. Dar regina, se vede, nu făcu mare caz de ele, căci curând maşinile se împrăştiară. Din fericire, această din urmă maşină pentru ţesutul mătăsei înflorate fu păstrată neatinsă la Conservatorul de arte şi meserii, unde Jacquard o găsi printre alte lucrări ciudate şi interesante, cuprinse în această colecţie. Îi fu de cel mai mare folos, căci îi dădu ideia celei mai de seamă modificări pe care trebuia s-o sufere maşina lui perfecţionată.

Una din părţile cele mai însemnate ale maşinii lui Vaucasson era un cilindru cu găuri, care, după găurile pe care le prezenta în învârtire, regula mişcarea unor ace, şi făcea să devieze firul lanţului în aşa fel, încât se producea un anumit desen, dar de un caracter cam complicat.

Jacquard prinse cu uşurinţă această combinaţie, şi, ca inventator de geniu ce era, întreprinse perfecţionarea ei. După o lună, maşina lui de ţesut era gata. Cilindrului Vaucasson îi adăogase o fâşie fără capăt, de carton, cu găuri, prin care firele lanțului erau prezentate țesătorului, – în timp ce o altă piesă a mecanismului îi arăta coloarea suveicei care trebuia să alerge. Se găseau astfel suprimate şi netezitoarea desenului şi trăgătorul firului. Cea dintâi întrebuinţare pe care o făcu cu maşina sa fu să teasă câţiva metri de stofă bogată, pe care o prezentă împărătesei Iosefina.

Napoleon, foarte satisfăcut de acest rezultat, puse să i se construiască, de către lucrători îndemânateci câteva maşini de aceştea, pe care le dădu lui Jacquard, – după care, Jacquard se întoarse la Lyon.

Acolo, el suferi soarta care, prea dese ori, este partea invetatorilor. Fu primit ca un duşman de către locuitorii oraşului său natal şi tratat de ei, aşa cum fuseseră trataţi Kay, Horgreaves şi Arkwright în Lancashire. Locuitorii crezură că noua maşină le pune în primejdie interesele şi că le ia pâinea de la gură.

Într-o adunare sgomotoasă, care avu loc în piaţa Terreaux, fu hotărât ca maşinile lui Jacquard să fie distruse, – şi hotărârea ar fi fost înfăptuită, dacă nu s-ar fi opus forţa armată. Jacquard fu denuţat ca un duşman al poporului şi spânzurat în efigie.

Sfatul celor bătrâni care se sforţau să liniştească spiritele fu şi el denunţat, şi bătrânii, – care fuseseră mai toţi lucrători şi simpatizau cu ei – fură târâţi şi ei de mişcarea populară şi văzură cum una din maşinile lui Jacquard fu ridicată şi sfărâmată în piaţă. Alte mişcări urmară din care în una, Jacquard, târât pe lungul cheiului de o mulțime furioasă, nu fu scăpat decât cu foarte mare greutate.

Totuși imensa valoare a maşinii lui Jacquard nu putea fi pusă la îndoială și succesul său nu avea să întârzie mult. În timpul acesta nişte fabricanţi englezi stăruiau pe lângă Jacquard să treacă canalul şi să se stabilească în Anglia; dar cu tot tratamentul crud şi tare pe care-l suferise de la compatrioţi, patriotismul său era prea arzător ca să-i îngăduie să primească o asemenea ofertă. Totuşi, fabricanţii englezi adoptară maşina lui, și atunci… numai atunci, Lionezii, ameninţaţi de a-şi vedea întrecută industria odată cu invenţia omului de geniu pe care-l persecutaseră, se grăbiră s-o adopteze.

După un timp nu prea lung, maşina lui Jacquard fu întrebuinţată aproape pentru toate felurile de ţesături şi rezultatele dovediră că temerile lucrătorilor fuseseră cu totul neînsemnate. Maşina Jacquard, în loc de a micşora lucrul, îl îndoi. Numărul lucrătorilor întrebuinţaţi la fabricile de mătăsuri din Lyon era după Léon Faucher, de şasezeci mii în 1833 ; şi de atunci numărul lor a crescut considerabil.

Cât despre Jacquard, de aci încolo, trăi destul de liniştit. Lucrătorii, care, în furia lor neştiutoare, îl târâseră dealungul cheiului ca să-l arunce în apă, – se arătară, în recunoştinţa lor, tot atât de grăbiţi să-l ducă în triumf, pe acelaş drum pentru a-i serba ziua de naştere, dar Jacquard era prea modest pentru a suporta asemenea demonstraţiuni.

Câtva timp după aceea, consiliul oraşului Lyon, pentru a-şi asigura serviciile unui cetăţean atât de folositor, îi propuse să-şi consacre cea mai mare parte din vreme la îmbunătăţirea maşinelor sale,; astfel încât, oraşul să poată obţine cât mai mari avantaje, – şi el consimţi în schimbul unei pensii a cărei sumă o fixă el însuşi.

La şaptezeci de ani se retrase la Oullins, locul de naştere al tatălui său, unde voia să-şi sfârşească zilele. Acolo, primi la 1820 decoraţia Legiunii de onoare şi tot acolo muri şi fu îngropat în 1843. O statuie îi fu ridicată de oraşul Lyon recunoscător; dar neamurile lui fură uitate şl lăsate în sărăcie; şi după douăzeci de ani de la moartea sa, cele două nepoate ale sale se văzură silite să vândă pentru câteva sute de franci, medalia de aur dată unchiului lor de către Ludovic al XVIII-lea.

„Ajută-te singur!” (Self-Help) sau “Caracter, puritate și stăruință”, de Samuel Smiles. În românește de AL. LASCAROV-MOLDOVANU. Editura CUGETAREA, București. Ediția a- III-a